Cum s-a distrus ceea ce s-a construit din greu în ani de zile

A apărut numărul 1 din acest an al revistei APOSTROF, remarcabil în întregime. Semnalăm aici editorialul scris de Marta Petreu. Intitulat „Semne tulburi anul are”, textul său porneşte de la masacrul petrecut la redacţia revistei Charlie Hebdo şi de la Marşul tăcerii din capitala Franţei, prin care Europa şi alte state ale lumii s-au solidarizat extraordinar în jurul principiului democratic al libertăţii de expresie. De aici, eseista ajunge la întâmplări petrecute mult mai aproape de casă, observând incapacitatea românească de a construi-laolaltă şi de solidarizare cu o idee sau alta. Două sunt exemplele sale: procesul şi scandalul declanşate la noi în ţară împotriva lui Eugen Ionescu, la începutul instalării comunismului, în 1946, şi, foarte recent, respingerea legii de subvenţionare a revistelor culturale. Marta Petreu notează cu amărăciune: „Aşa cum legea finanţării de la bugetul de stat a publicaţiilor ANUC, pentru care s-a muncit din greu ani de zile, a fost respinsă la sfârşitul anului trecut de preşedintele în funcţie Traian Băsescu. Şi-a fost respinsă nu pentru că era proastă şi nici pentru că fostul preşedinte a avut capricii, ci, vai!, pentru că alţi scriitori au contestat-o. Da, alţi scriitori. Colegii noştri. Nu pe principiul: vecinul are o capră, eu vreau două. O, nu. Ci pe principiul: să moară capra vecinului.


Fixarea reperelor

Noile generaţii de scriitori încep să-şi fixeze reperele. Prin efortul admirabil al lui un cristian, care este editorul acestei cărţi, la Casa de pariuri literare apare un masiv volum (numără nu mai puţin de 1178 de pagini!), intitulat Dincolo de frontiere. Opere, care adună tot ce a scris regretatul Sorin Stoica. Cartea conţine un studiu introductiv semnat de Cosmin Ciotloş şi o postfaţă de Marius Chivu. Reţinem aprecierea lui Cosmin Ciotloş: „Gândind aşa, raportându-mă la el aşa, îmi dau seama că nu fac decât să formulez altfel o judecată de valoare. Aveţi în mână cartea unui scriitor important. Primul scriitor important pe care l-a dat generaţia sa.


Fascinat de Bacovia

De citit de la un capăt la altul, cu folos şi cu plăcere, revista ORIZONT (nr. 1). Decupăm aici doar interviurile revistei: Cornel Ungureanu stă de vorbă cu Ligia Titel despre Sorin Titel şi povestea unei familii; iar Cristina Băniceru şi Cristina Chevereşan dialoghează cu Paul Bailey. Prin mai multe întrebări autoarele interviului caută să afle detalii despre legăturile speciale pe care scriitorul britanic le are cu ţara noastră. Aflăm, de pildă, ce scriitori români îi plac: „În ce priveşte scriitorii români, mi-a plăcut Eminescu, dar cel care m-a fascinat cu adevărat şi încă o face e Bacovia. Îmi place poezia lui pentru că trece de graniţele naţionale. Poemele sunt abstracte într-o oarecare măsură, vorbind despre sentimente concentrate. El a fost cel care a caracterizat minunat România, „o ţară tristă plină de umor”. L-am introdus cumva în Băiatul prinţului, în personajul lui George Văduva, dar protagonistul meu se sinucide. Bacovia nu a făcut-o; a băut doar până a murit. A lucrat ca funcţionar şi s-a ţinut departe de politică. Un domn, Peter Jay, i-a tradus poemele cât se poate de fidel; sper că vor fi publicate. Ideal ar fi să apară versiunea în engleză pe o pagină şi cea în română pe cealaltă.”


O cetate fortificată

Am primit la redacţie un volum de poezie de Aurel Pantea, intitulat O înserare nepămînteană, apărut la Editura Arhipeleag XXI, volum deja comentat în numărul trecut al revistei noastre. Cartea ni se pare o adevărată cetate transilvană fortificată, căci, pe lângă poeme frumoase („intră în vieţile noastre ceva nelă- murit,/ ne atinge, parcă în treacăt,/ în trupurile noastre vine atunci o nepămînteană/ înserare,/ parcă am pleca,/ dar ne însoţeşte o nehotărîre,/ lîngă noi, după stările astea,/ se aude, aşa, un fel de oftat/ şi o muzică”), conţine şi o consistentă armătură critică: prefaţă de Al. Cistelecan, postfaţă de Iulian Boldea, un amplu capitol de referinţe critice şi o bibliografie critică selectivă. Tot demersul e menit să consolideze portretul unui poet important ce se cuvine să fie luat în seamă de jurii şi de critici.


Lărgire de orizont

În LUCEAFARUL DE DIMINEAŢA (nr. 1), citim un substanţial eseu semnat de Dan Cristea: Câteva fragmente critice despre T.S. Eliot. Este o lectură atentă, pătrunzătoare datorată unui bun cunoscător al operei lui T.S. Eliot, cel care rămâne, ca poet şi ca eseist, un reper pentru poezia secolului 20: „Întrebarea aceasta, pe care o putem reformula mai simplu, reducând-o la «ce este poezia?», este pusă pe tapet de Eliot aproape la fiecare volum de poeme pe care îl publică. Astfel, una din marile lecţii ale lui Eliot în materie de poezie şi de critică exersată în lumea poeţilor o constituie extinderea extraordinară a graniţelor poeziei. Autorul Tărâmului pustiit ne obligă, într-un fel, să regândim poezia. Atât prin inovaţiile lui în ce priveşte discursul poetic, organizarea acestuia şi alegerea materialelor care să-l constituie, cât, mai ales, prin „recuperările” din poezia trecutului valorificate în speculaţia critică şi introduse, deopotrivă, în propria creaţie. Căci critica poeziei, gândeşte Eliot, face parte din opera lui ca poet («Poetul critic critică poezia pentru a crea poezie»).” Un asemenea exerciţiu critic ne face bine tuturor, cititori şi autori, căci înseamnă o lărgire de orizont.