Două state, o literatură

Numărul 7-8 al revistei CONTRAFORT, care apare în capitala Republicii Moldova, se citeşte cu maxim interes, întărind sentimentul că, prin această publicaţie cel puţin, literatura care se scrie la Chişinău este pe deplin conectată cu aceea de la Bucureşti, fără decalaje stânjenitoare. Şi nu e vorba doar despre faptul, observabil la prima vedere, că în paginile Contrafortului sunt comentate cu sagacitate apariţii editoriale recente de la Bucureşti (cărţi semnate de Gabriel Chifu, Marian Drăghici, Ion Buzu), ci de impresia generală: fiecare text publicat trece proba calităţii şi există în fiecare text o anumită atitudine, de benefică deschidere culturală europeană. Putem aduce oricâte exemple că aşa stau lucrurile: remarcabilul Jurnal la Amsterdam semnat de Vitalie Ciobanu, sau editorialul lui Vasile Gârneţ, Soljeniţîn cel pierdut şi „recuperat”, sau articolul de atitudine al Mariei Şleahtiţchi, intitulat Scriitorul, comisiile şi comisarii, sau Asteriscul avându-l autor pe Eugen Lungu, sau versurile lui Leo Butnaru şi ale Marcelei Benea, sau fragmentele de proză semnate de Nicolae Rusu şi Lucreţia Bârlădeanu, sau comentariile critice despre literatura cehă (Alexandru Tabac şi Răzvan Mihai Năstase), despre literatura germană (Vasile Gârneţ), engleză (Marcel Gherman), franceză (Alexandru-Florian Platon), care, desigur, alternează cu cronici ale cărţilor scrise de autori basarabeni (de pildă, Mircea V. Ciobanu scrie despre un volum de Petru Negură, Nici eroi, nici trădători. Scriitorii moldoveni şi puterea sovietică în epoca stalinistă). Contrafort, o revistă care se poate citi cu încredere şi cu folos.


Apariţii editoriale

O carte de proză cu totul specială apare la Editura Diacritic din Timişoara. Are doi autori, Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, şi două titluri, Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic şi Memorator pentru tanchişti. Îndrăzneala sa estetică este evidentă. Ca şi caracterul său experimental: din punerea la încercare şi la îndoială a tiparelor poate ieşi ceva surprinzător şi înnoitor. z Filiala din Iaşi a împlinit şi a sărbătorit recent 65 de ani de existenţă: La mulţi ani! Momentul aniversar a fost marcat, între altele, printr-un volum intitulat chiar aşa: Uniunea Scriitorilor din România Filiala Iaşi la 65 de ani, care apare la Editura Junimea (sub directoratul lui Lucian Vasiliu: Felicitări!). Pe coperta a patra a acestui volum care este o istorie temeinică şi binevenită a Filialei din Iaşi a USR, Nicolae Manolescu afirmă: „Puţine oraşe din România se pot lăuda cu patrimoniul Iaşilor. Din care Filiala şi revista fac parte, ilustrându-l în mod glorios.” z Gheorghe Schwartz, la Editura Mirador din Arad, publică Enigmele infinite. Vocalize în Do major. Autorul se explică: „La fel şi scriitorul ar trebui să depună ore multe de exerciţii înainte de a plonja în marele roman… La fel şi scriitorul ar trebui să facă vocalize.” z George Vulturescu e prezent în librării cu un nou volum de versuri intitulat Negură şi caligrafie, publicat la Editura Eikon din Cluj- Napoca: „E bine să-ţi reciteşti poemul dimineaţa/ când poţi ataca/ partea din tine care doarme/ şi vrea să mai doarmă încă:/ acum poţi s-o îndepărtezi ca peo tumoare –/ O duci pe malul Someşului/ şi o îngropi printre sălcii.”


Cele patru bătrâneţi

În revista DILEMA VECHE (nr. 556), Luiza Vasiliu îi ia un interviu lui Livius Ciocârlie în care acesta face o radiografie a bătrâneţii, descoperind că există patru feluri succesive de bătrâneţe (bătrâneţea, ne asigură eseistul, „nu are de-a face cu vârsta”!). Lăsăm cititorilor plăcerea lecturii întregului interviu. Dar nu putem să nu reproducem aici măcar un fragment dintr-un răspuns dat de Livius Ciocârlie. La întrebarea „Au trecut zece ani de când aţi scris Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei. Ce a fost în mintea dumneavoastră când v-aţi decis să atacaţi subiecte atât de grele precum bătrâneţea şi moartea?”, eseistul, „maestru al autoironiei şi campion al sincerităţii”(Luiza Vasiliu), răspunde memorabil: „… Când mi-aţi spus, acum câteva zile, că vreţi să vorbim despre cartea asta, cum eu n-am memorie deloc, am zis s-o recitesc, şi am citit vreo zece pagini, mai departe n-am mai rezistat. Însă ştiu de ce am scris-o. Am scris-o sub impresia dureroasă a două cazuri de oameni apropiaţi din familia mea, care au apucat ceea ce eu numesc a patra bătrâneţe, adică bătrâneţea când trăieşti prea mult.” Tot interviul este fermecător – inteligenţă, luciditate, fin-ironică distanţare faţă de sine însuşi: după cum i se mişcă gândul şi vorbirea nu s-ar zice că Livius Ciocârlie e asediat de bătrâneţe. Şi à propos de vârste şi de stări interioare, de curând, în ziua de 7 octombrie, Livius Ciocârlie a împlinit 79 de ani. La mulţi ani, în aceeaşi tinereţe a minţii!


O confesiune

Un interviu acordă şi Marian Drăghici revistei LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢ| (nr. 9). Am citit confesiunea poetului, în atâtea privinţe pilduitoare. Întrebat fiind dacă se îndreaptă spre „o formă de sfinţenie”, iată ce gândeşte el despre paşii unei transformări de sine, pe calea spirituală: „Eh, mă îndrept! Cu dese ocoluri, răzleţite pe la 133, de când grădina «domnului Suciu» nu mai este. Am mai spus, eşti ceea ce citeşti. Tot mai neliniştit, ca să nu zic îngrozit, de perspectiva neantizării, a unei ieşiri din decor á la poètes maudits, Poe, Nerval, Baudelaire & Comp., mai cu seamă după episodul sinuciderii infernale a «bătrânelului» Nino Stratan, strălucit poet, dulce amic, am pus mâna cu frică şi cutremur pe textele scripturistice, într-o lectură asiduă a lor, neterminată încă, inepuizabilă în fond. Ceva îmi spunea că poezia nu merită preţul acesta, al unei vieţi predate, în schimbul gloriei vane, unui demon crud, exerciţiu sfârşind prin a te arunca tu, poet, sleit de bucuria şi lumina creaţiei, cu inima într-un cuţit proptit în tocul uşii, cum a făcut bietul Nino. Nimeni şi nimic, în orizontul poeziei scrise, nu pretinde jertfa supremă. Numai diavolul, desigur Satana, protivnicul, cum îl descrie invariabil părintele Arsenie Boca, etimologic vorbind, printr-un rotacism ciudat. Dumnezeu-drăguţul, dragă Clara, vrea altceva, proiectul Lui, ştie orice copil, ne propune un travaliu liber consimţit de autodepăşire, de complinire spirituală, întru – auzi vorbă expirată – desăvârşire. «Dacă ştii să-l pui pe Dumnezeu în tot ce faci, o să-l regăseşti în tot ce ţi se întâmplă», nota undeva Vladimir Ghyka, monseniorul martirizat de comunişti în temniţă la Jilava după ce refuzase să-şi părăsească România şi turma credincioşilor cu trenul regal în 1948.” Într-o lume a atâtor aroganţe şi zădărnicii, un asemenea traseu personal, a păşi pe drumul cel greu şi îngust, pentru care a optat poetul Marian Drăghici, s-ar cuveni privit cu luare aminte.


Din sumar

ARCA (nr. 7-8- 9) se menţine la cota valorică obişnuită: cronica literară e susţinută de Romulus Bucur, Petru M. Haş, Gheorghe Mocuţa, Vasile Dan şi are în atenţie cărţi semnate de Andrei Bodiu, Nicolae Prelipceanu, Gheorghe Schwartz, Ioan Dehelean. Ciprian Vălcan dialoghează cu Vincent Piednoir despre Cioran. Eseuri publică Lajos Notaros (Viena de la poalele vulcanului) şi Giovanni Rotiroti, psihanalist italian (Eugen Ionescu şi Realul imposibil al Generaţiei Criterion). Cu grupaje de poezie sunt prezenţi T.S. Khasis, Mircea Stepan, Lucia Cuciureanu, Monica-Rodica Iacob, Costel Stancu, Monica Rohan şi Robert Şerban (un scurt poem al său se numeşte O constatare şi sună aşa: „îmi place să beau vin/ şi să citesc poezii// n-am nicio şansă”). Sub genericul Restituiri, scriu Lucian-Vasile Szabo despre Sever Bocu şi Iulian Negrilă despre Vasile Goldiş. Într-o extinsă rubrică de Lecturi paralele, citim, între altele, articole de Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Felix Nicolau, Lavinia I. Olariu, Ion Matiuţ şi Horia Ungureanu. Vasile Dan semnează şi un accent liric, în care analizează volumul de versuri al lui Ioan Moldovan, Timpuri crimordiale. În fine, Bibliotheca Universalis publică versuri de Judy Kendall.