O înţelegere pentru cultură

Ziua de 15 ianuarie, când îl sărbătorim pe Eminescu şi sărbătorim cultura naţională, a fost marcată de televiziuni în fel şi chip: stupid şi cu iz de scandal - revenindu-se, iar şi iar, la povestea statuii din Galaţi cu poetul şi muza al cărei braţ este furat în fiecare an de nişte hoţi misterioşi; apoi, pe ton băşcălios – dacă ar trăi azi poetul naţional, spunea cineva la o televiziune, ar avea soarta celor mai mulţi autori de versuri, adică ar fi sărac şi ar fi silit să lucreze ca taximetrist, part-time, ca să-şi poată invita iubita la un fast food la mall etc.; dar şi serios, transmiţându- se Gala Poeziei Române Contemporane, care a avut loc la Alba Iulia la sfârşitul anului trecut. În fine, şi-a făcut loc în spaţiul public şi o idee cu adevărat importantă: necesitatea unui pact pentru cultură care să recunoască importanţa vitală a culturii naţionale pentru identitatea noastră şi evoluţia acestei ţări, pact pe care să-l asume toate forţele politice. Într-adevăr, acest pact ori, dacă preferăm, această înţelegere pentru cultură (căci cuvântul pact poate cădea în derizoriu acum, când este în exces folosit- pact pentru armată, pact pentru autostrăzi etc.!...) reprezintă un obiectiv strategic. Iar această înţelegere pentru cultură ar trebui să înceapă prin consultarea celor care fac efectiv cultura, reprezentanţii uniunilor de creatori, ai altor instituţii culturale majore, stabilindu-se corect programele prioritare pentru fiecare domeniu în parte. Să se realizeze o asemenea înţelegere n-ar fi nici atât de complicat, nici atât de costisitor pe cât s-ar putea crede. Iar beneficiile ar fi uriaşe. Cu condiţia însă să existe la oamenii politici voinţa de a acţiona nu neapărat vizionar, dar măcar coerent, cu măsură şi bun simţ, pentru binele public. Iar dacă nu ştiu ei cum, să-i întrebe pe cei care se pricep – este esenţial.


O editură şi cărţile sale

Apar foarte multe cărţi, iar capacitatea publicaţiilor periodice de a le semnala, de a le recepta critic este inevitabil limitată. De aceea ne propunem ca, din când în când, să anunţăm aici titlurile diferitelor edituri de la noi, cu o activitate remarcabilă. Începem cu Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Am primit la redacţie o seamă de tomuri impunătoare. Originea românilor, importanta lucrare a lui Alexandru Philippide, este retipărită la aproape un veac de la apariţie într-o ediţie îngrijită de Roxana Vieru şi cu prefaţă semnată de Carmen- Gabriela Pamfil. Sub aceeaşi egidă editorială apar şi câteva volume din seria de autor Alexandru Zub: De la istoria critică la criticism. Istoriografia Română sub semnul modernităţii, apoi A scrie şi a face istorie. Istoriografia română postpaşoptistă şi, în fine, Junimea. Implicaţii istoriografice, toate publicate în anul 2014. Colecţia Bibliotheca Classica Iassiensis, coordonată de Alexander Rubel, se prezintă şi ea cu mai multe titluri editate în ultimii ani: Economia antică de M.I. Finley (traducere de Iulia Dumitrache şi Iulian Moga), Memoria culturală de Jan Assmann, traducere de Octavian Nicolae), Strategii narative la Filostrat, Viaţa lui Apollonios din Tyana de Marius Alexianu, Euripide poetul pasiunilor de Martin Hose (traducere de Alexandra Chiriac). Am reţinut şi alte titluri: Plan sau întâmplare? Creaţie şi evoluţie din perspectiva unei credinţe raţionale de Cristoph Cardinal Schönborn (traducere de Iulia Zup), Filosofia lui Tolstoi de Vasile Harea şi Spuse, trăite, dorite. Amintiri de Ioan Holender.


O surpriză la început de an

La Iaşi, anul începe cu o surpriză plăcută: apare o nouă revistă cu un nume inspirat, SCRIPTOR. Publicaţia, cu un format grafic elegant, iese sub egida Editurii Junimea şi cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Iaşi. Director fondator este poetul Lucian Vasiliu (numit, de curând, director al Editurii Junimea – felicitări şi succes în însemnata lucrare!), iar redactor-şef este Liviu Apetroaie. Dincolo de ţinuta grafică reuşită, revista ni s-a părut la primul său număr bine structurată şi atractivă, vie prin conţinut – ceea ce contează cu adevărat. Sunt multe de citit şi de citat: poemele semnate de Ana Blandiana, Vasile Dan, George Vulturescu, Nicolae Turtureanu, Pavel Gătăianţu, Nicolae Corlat, Alexandra Lungu, paginile de memorialistică dintr-o carte în curs de apariţie la Editura Junimea, De pe mal de Prut, pe malurile Senei de Dana Koya-Petrişor şi, tot în avanpremieră, fragmente dintr-un roman care se anunţă de interes, Cartea de la Uppsala, de Gellu Dorian, ce urmează să apară la Cartea Românească; apoi, dialogul lui Lucian Vasiliu cu Ştefan Oprea şi cel al lui Vasile Proca cu Cezar Ivănescu (dialog purtat în anul 2008 şi rămas inedit), ca şi lectura critică a lui Adrian Alui Gheorghe la volumul de memorii Fals tratat de manipulare de Ana Blandiana. Elvira Sorohan publică, la rubrica Eminesciana, un articol intitulat Vladimir Streinu despre Eminescu. Idei esenţiale, Ioan Holban îi consacră pagini de rememorare critică poetei Cornelia Maria Savu, prea devreme plecată dintre noi, iar Bogdan Creţu, sub titlul Europa de nicăieri, scrie despre literatura românească de dincolo de Prut. Am reţinut şi epistolarul Aurel Dumitraşcu, şi geografiile subiective ale lui Eugen Uricaru, fragmentele despre poet şi poezie ale lui Leo Butnaru şi consideraţiile lui Alexandru Zub despre ipostaza istoriografică a lui Romulus Rusan, precum şi mini-albumul de artă plastică Artis Amica Nostrae, care îi este dedicat artistului plastic Felix Aftene. Scriptor a făcut primul pas cu dreptul. Şi atunci când o revistă nou apărută este bună ea creează un paradox: deşi tot timpul avem impresia că este o adevărată inflaţie pe piaţa publicaţiilor culturale, iată, se dovedeşte că mai era nevoie de încă una şi că aceasta îşi are locul ei şi numai al ei, binemeritat.


Marele amestec

În revista 22 (nr. 2, 2015), Dan Perjovschi scrie despre amestecul acesta de identităţi şi de valori la care s-a ajuns şi-n care nu mai poţi, de fapt, să distingi cine face parte dintr-o tabără şi cine din alta, concluzia fiind că noi ne distrugem pe noi înşine: „Poliţistul executat pe stradă se numea Ahmed Merabed şi era musulman. Moustapha Ourad, ucis în masacrul de la Charlie Hebdo, era algerian şi devenise cetăţean francez de o lună. Lasahna Bathily, salvatorul unor ostatici din supermarketul evreiesc unde era angajat, este musulman. «Eu sunt poliţist, evreu, musulman, creştin, ateu, francez, cetăţean al lumii, eu sunt Charlie», scrie pe panourile de afişaj din Paris”. De altfel, săptămânalul dedică un întreg Dosar acestei teme de îngrijorătoare actualitate,Terorismul islamic. Semnează Alexandru Lăzescu, Octavian Manea, Eliza Frâncu şi Traian Ungureanu. Am reţinut şi partea literară a revistei. Mirel Bănică prezintă romanul lui Michel Houellebecq, Soumission (comentat şi în revista noastră, vezi editorialul din numărul 3 al României literare), Daniel Cristea-Enache analizează romanul Punct şi de la capăt, iar Codruţ Constantinescu scrie despre Şef în gulag. Amintirile unui ofiţer sovietic de Feodor Mociulski şi Deborah Kaple.