Convertiţi

După vehemente proteste contra criticii şi istoriei literare de modă veche (călinesciano-manolesciene), Paul Cernat a declarat că renunţă la o meserie care nu-i mai aduce satisfacţii. Numere recente din OBSERVATOR CULTURAL dovedesc că s-a ţinut de cuvânt. A început să scrie pe teme politice. E problema lui. Problema noastră, a cititorilor, e că nu se pricepe la politică nici măcar cât se pricepea la literatură. Mâinepoimâine, o să-l vedem în talk-showuri televizate, ca pe Costi Rogozanu sau Cristian Teodorescu, alţi filologi convertiţi la efemeritate. Treaba lor. Treaba noastră e că nu se pricep la politică nici cât se pricepeau la literatură. O convertire amânată, nu peste poate, e a lui Carmen Muşat, tot de la „Observator”, care ne spune într-un editorial recent de ce nu votează cu DD şi cu EU. Ştiţi dv. despre cine e vorba. Treaba doamnei Muşat cu cine votează. Treaba noastră e că votul doamnei Muşat nu ne interesează câtuşi de puţin. E vorba de nişte declaraţii indiscrete care nu ne privesc. Câtuşi de puţin! Avem noi problemele noastre. Vă rugăm, stimaţi domni şi doamne puşi pe declaraţii politice publice, să ne lăsaţi în pace. Redactorul- şef al „Dilemei vechi” îi ia un interviu obsecvios doamnei Oltea-Şerban Pârâu, numită directoare a Centrului Cultural Media România după ce a fost ţintuită la stâlpul infamiei de câteva sute de intelectuali români, inclusiv de Andrei Pleşu, directorul „Dilemei”, pentru neregulile şi abuzurile din Radio România Cultural, şi care îşi datorează promovarea nesimţirii autorităţilor. Mircea Vasilescu nu citeşte presa? Sau nu-i pasă?


Gică contra

Devine tot mai evident că Gabriel Andreescu, ale cărui luări de poziţie în chestiunea disidenţilor şi turnătorilor au fost publicate în reviste, în România literară inclusiv, este un Gică Contra. Pe scurt, unii din disidenţii bine cunoscuţi sunt declaraţi falşi, unii din turnători, aşijderea. Rămâne ca autorul serialului din „Observator cultural” să-i scoată disidenţi pe unii din turnători şi turnători pe unii din disidenţi. Ne-am bucurat că Andreescu i-a salvat de iadul turnătorilor pe Mircea Iorgulescu, Mihai Botez sau Adrian Marino, dar nu ne bucurăm de înlocuirea lor cu Dorin Tudoran, de exemplu, contra căruia Andreescu are un dinte de când Tudoran i-a acuzat soţia de colaborare, ceea ce, între noi fie vorba, era, într-o anumită măsură, adevărat. Analize precum acelea ale lui Andreescu trebuie să fie obiective. Nu e însă Andreescu omul care să lase la o parte partipris- urile personale când frecventează arhivele CNSAS. Mai bine s-ar duce să joace şah în Cişmigiu cu frustraţii de pe urma regimului comunist. Aceştia, cel puţin, nu se pretind obiectivi.


Literatura română se mută la Iaşi şi la Cluj-Napoca

Toamna este un anotimp bogat în evenimente culturale. Enunţul acesta e valabil şi strict pentru domeniul scrisului literar. La începutul lunii octombrie, au loc două manifestări literare extrem de importante: FILIT, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, ajuns la ediţia a doua, care se va desfăşura la Iaşi, în perioada 1-5 octombrie, cu un program şi cu o participare scriitoricească absolut impresionante. Iar la Cluj-Napoca, în zilele de 5-7 octombrie, capătă realitate un mai vechi proiect al Uniunii Scriitorilor - Festivalului Naţional de Literatură, FestLit. Prima sa ediţie reuneşte reprezentanţi din toate cele douăzeci de filiale ale U.S.R. din Bucureşti, din ţară şi de la Chişinău. Aceştia vor lua parte la o serie de programe literare: desanturi scriitoriceşti în instituţiile de învăţământ clujene, dezbateri, un colocviu pe o temă de actualitate, aniversarea revistelor „Steaua”, „Apostrof” şi „Poesis”, lansări de carte, un maraton de poezie. Cu constatarea evidentă că literatura română se mută acum, la începutul toamnei, la Iaşi şi la Cluj-Napoca, să notăm numele celor care, în calitate de coordonatori, au făcut posibile aceste evenimente: Dan Lungu (director FILIT) şi Irina Petraş (director FestLit). Revista noastră va reveni publicând relatări pe larg de la cele două festivaluri.


Un model

În revista VIAŢA ROMÂNEASC| (nr. 7-8), Nicolae Prelipceanu are ideea să dedice editorialul unui senior ce se apropie de centenar. E vorba despre cineva care poate juca pentru lumea românească de azi rolul atât de dificil, aproape imposibil, al modelului – Neagu Djuvara: „Se apropie de împlinirea unui secol de viaţă şi este acelaşi om lucid şi interesat de lumea din jur care va fi fost la treizeci, patruzeci şi la toţi cei de până acum. Un asemenea om merită într-adevăr să atingă suta de ani şi mai mulţi chiar, dacă se poate, dacă nu pentru sine, atunci pentru binele celor din jur. Inversând o afirmaţie a unui profesor universitar ai cărui studenţi deplângeau moartea lui Lucian Blaga (cred a-mi aminti) şi care le-a răspuns, Săracu Blaga? Nu, săracii de voi, că aţi rămas fără el, voi spune că spre binele nostru îşi trăieşte un asemenea om o cât mai lungă viaţă, sau, poate, mai corect ar fi să spun, că ne trăieşte o lungă viaţă. Şi ne-o prelungeşte pe-a noastră în negurile istoriei şi nu pentru a ne povesti mituri şi legende, ci adevăruri, pe cât posibil, o recunoaşte singur.” Să adăugăm că acest număr dublu al revistei se menţine la înălţime, aşa cum Viaţa Românească ne-a obişnuit. Pe lângă textele de calitate ale colaboratorilor permanenţi, am reţinut din sumar interviul cu Bujor Nedelcovici (autoare - Ingrid Beatrice Coman), ca şi paginile, datorate lui Marian Drăghici, care conţin literatură semnată de tineri scriitori: Maria Pilchin şi Nicolae Oprişan (poezie) şi Iulia Enkelena (debut în proză).


Comori ascunse

Istoricul Neagu Djuvara ne este adus în atenţie şi de revista DILEMA VECHE (nr. 554). De data aceasta, printr-un interviu realizat de Mihaela Toader şi Alexandru Dumitru Filimon, ca parte a campaniei de promovare a proiectului „Comori ascunse la Biblioteca Română din Freiburg”. Istoricul povesteşte legăturile sale cu această instituţie de cultură românească din Occident: „Nu numai că am fost acolo, dar m-am şi folosit de ea destul de mult când am scris, de pildă, Le pays roumain. Biblioteca îmi era foarte preţioasă. Biblioteca Română din Freiburg era, în fond, singura bibliotecă românească din Occident făcută de români, cu cărţi româneşti, despre România. Acum cred că are în jur de 70.000 de volume. Totuşi, este ceva preţios. Virgil Mihăilescu mi-a fost foarte serviabil când eu am plecat în Africa. În cei 23 de ani cât am fost în Africa, când îmi isprăveam teza mea de doctorat, care nu avea legătură cu România, era o teză de filozofie a istoriei, el mi-a furnizat cărţi, a îndrăznit să-mi trimită cărţi, să-mi împrumute cărţi şi eu le trimiteam îndărăt, aşa că sunt foarte recunoscător.” Prin mărturia sa, Neagu Djuvara se alătură iniţiatorilor proiectului, sprijinindu-i în demersul lor menit „să evidenţieze aportul Bibliotecii Române din Freiburg la continuitatea spaţiului cultural românesc în Occident”: să nu uităm, avem de-a face cu o bibliotecă românească excepţională ce fiinţează nu într-o mare capitală culturală occidentală, ca Roma sau Parisul, centrul recunoscut al exilului românesc, ci într-un orăşel german, la Freiburg.


„Martorii unui vis de poet”

În articolul de fond din numărul aniversar (nr. 6-7-8, 2014) care marchează cei 25 de ani de existenţă ai revistei POESIS, George Vulturescu îşi pune întrebarea La ce folosesc festivalurile literare? şi încearcă să formuleze un răspuns. Felul în care vede el lucrurile prezintă interes: „Nu mă voi hazarda să dau nici eu un alt răspuns decât cel pe care lam dat în 1990 când am înfiinţat revista Poesis (în 5 februarie a apărut primul număr, editat de Tipografia de Vest – Oradea, întrucât singura tipografie din Satu Mare era „ocupată” de Frontul Salvării Naţionale). Oraşul meu de pe Someş nu avea nici o revistă de cultură din perioada interbelică … Scriitori din ţară veneau în ţinutul „unde se agaţă harta-n cui” doar în campanii dirijate: „Tribuna la Satu Mare”, „Flacăra la Satu Mare”, „Luceafărul la Satu Mare”. În „părţile sătmărene” doar „învăţătorul” Nae Antonescu din Terebeşti era considerat „scriitor”. Atunci Poesis – ca proiect al meu de revistă şi festival literar – mi s-a părut o necesitate. Îi aveam alături în proiectul meu pe Al. Pintescu, Gh. Glodeanu, Emil Matei. Aşadar, în acest al 25-lea an al revistei Poesis nu sunt/ nu voi fi preocupat să dau nici un răspuns despre rostul revistelor/ festivalurilor literare în provincie. Dimpotrivă, pentru o „mai dreaptă cinstire” voi relua, pe tot parcursul anului, opinii, mărturii ale celor care au fost de faţă: martorii unui vis de poet. Mărturisim că se bucură de simpatia noastră toţi aceia care se înhamă la utopii, şi se încăpăţânează să le dea viaţă.