"în afara oricărei infiltrări a dresajului"
Fundaţia Gellu Naum a tipărit al doilea număr al Caietelor sale, ATHANOR - o publicaţie dedicată integral marelui prieten şi mentor al poeţilor ce o concep (şi în parte o scriu) - Sebastian Reichmann, Dan Stanciu şi Iulian Tănase. Cu o machetă creată cu un rafinament şi o pricepere în artă & meserie marca Dan Stanciu (de la care mulţi graficieni de carte ar avea ce învăţa), pe hîrtie velină, cu o calitate a tiparului şi reproducerii fotografiilor cum rar se vede la noi (numărul e tipărit la "Monitorul Oficial"), Athanor perpetuează cum nu se putea mai bine spiritul lui Gellu Naum. I-ar fi plăcut şi lui, precis. Caietul se deschide cu cinci texte inedite din 1948, înrudite cu acelea din volumul Calea Şearpelui, şi continuă cu scrisori primite de la Victor Brauner, Gherasim Luca şi Paul Păun, sau adresate de Gellu Naum prietenului pictor, în anii lor tineri 1940-46. Se pot descoperi în această corespondenţă informaţii şi formulări esenţiale pentru cercetătorii suprarealismului românesc sau de tot ciudatele premoniţii onirice şi jocuri ale "hazardului obiectiv" proprii lui Gellu Naum. Iată, de exemplu, ce-i scria acesta, la 27 iunie 1946, lui Victor Brauner: "Am văzut reproducerile tale care mi s-au părut magnifice. De cea mai mare parte luasem cunoştinţă încă înainte de a fi făcute. într-un vis pe care ai să-l citeşti poate în cartea mea Medium, din lada care era un sarcofag egipţian le-ai scos pe rînd şi mi le-ai arătat. Am fost cu totul turburat cînd le-am privit din nou, după 5 ani, într-o cameră din Calea Victoriei. Te-ar interesa să-ţi trimet viziuni ale tablourilor tale viitoare?". Excepţională e şi secţiunea cu numeroase fotografii din 1939-1972 care "restituie un chip dispărut în vreme, o înfăţişare care a pierit. Utile ca documente fotografice ele sînt deopotrivă urmele vizibile ale unei existenţe poetice". De citit neapărat e şi scrisoarea adresată în 1975 de Gellu Naum lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, ca protest la împiedicarea apariţiei volumului Descrierea turnului, în forma dorită de el, în care spune între altele: "Am acceptat, deşi cunoşteam cu luciditate valoarea exactă a operei mele, să fie tratată aşa cum este şi, credeţi-mă, nu m-au interesat nici galoanele, nici elogiile de circumstanţă. Ştiu bine că vremea mătură şi nu lasă decît ceea ce merită să rămînă, în ciuda oricăror mistificări poetice. Am ajuns însă la o limită fizică în care nu mai pot suporta jocul de-a înţelege pumnii care ţi se trag în cap cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună."
Premii la Viaţa Românească
Pe 10 decembrie, într-o ceremonie lipsită de fasoane (nu însă şi de stil), VIAŢA ROMÂNEASCĂ a decernat trei premii unor scriitori "ale căror cărţi apărute în anul editorial 2007 au confirmat prin valoarea lor literară".
Premiul de excelenţă i-a fost acordat lui Mihai Şora, Premiul de dramaturgie i-a revenit lui Matei Vişniec (pentru piesa Ioana şi focul publicată chiar în paginile revistei), iar Premiul pentru critică literară a fost primit de Antonio Patraş, pentru volumul Ibrăileanu. Către o teorie a personalităţii (Editura Cartea Românească). Criticul ieşean a fost în 2006 bursier al Uniunii Scriitorilor, cu acest proiect al unui volum despre Ibrăileanu prezentat la prima ediţie a Colocviului Tinerilor Scriitori.
Recitalul Maiei Morgenstern, care a deschis manifestarea de la Viaţa românească, i-a fixat de la bun început nivelul. Într-adevăr, unul de excelenţă.
Frăţii culturale
Moda oraşelor înfrăţite nu e nouă şi prinde, pe ici, pe acolo, şi în România. În formă sau în fond. Întrutotul deosebite sînt, însă, nişte perechi de dată mai recentă, capitalele culturale surori. Două metropole din Europa, care-şi descoperă, în răstimpul unui an, afinităţile, poveştile, drumurile încrucişate, viitorul şi trecutul. Despre perechea lui 2007, Luxemburg şi Sibiu, este numărul 7-12/2008 al revistei SECOLUL 21. Un număr în parteneriat între fundaţia care editează revista şi Institutul Pierre Werner din Luxemburg, cu sprijinul Ambasadei Norvegiei la Bucureşti (una din capitalele culturale ale lui 2008 este Stavanger, din Norvegia). În inima, aşadar, a interculturalităţii. Un bilanţ, după ce Secolul 21 a mai scris, la începutul proiectului, despre capitalele culturale 2007. Noul concept, de grande région, prin care spiritul cultural al Luxemburgului se prelungeşte, bunăoară, spre Trier-ul german, unul şi-acelaşi cu Trčves, or cu Augusta Treverorum, este discutat în Argument. Apoi, totul începe de la fapte, adunate în raportul final asupra colaborării dintre Luxemburg şi Sibiu. O colaborare nu lipsită de probleme, dar care a pus pe picioare 48 de proiecte şi 90 de evenimente, depăşind aşteptările iniţiale. A doua oară capitală europeană, după 1995, Luxemburgul a contribuit mult mai intens la stimularea turismului cultural şi, aşa cum frumos spune fraza raportului, la a-i face pe oameni să participe la cultură. La cultura vie, spontană, actuală.
Cooperarea şi mobilitatea sînt cuvintele cheie ale anului împărţit între Luxemburg şi Sibiu. Guy Dockendorf, director în ministerul luxemburghez al culturii, se întreabă asupra rolului celor implicaţi în politicile culturale şi al managerilor culturali. Cultura, spune oficialul luxemburghez, e un "şantier în lucru". "Un laboratoire pour l'Europe", cum spune şi Berit Vogel, implicată în programe de cooperare teritoriale.
Bilanţul Sibiului cultural îl face Sergiu Nistor, comisar al programului Sibiu - Capitală europeană a culturii. Campaniile de comunicare, premierele artistice (precum concertul coral al Operei Române în Catedrala Ortodoxă din Sibiu). De reţinut, dintr-un număr (sextuplu...) de revistă cît o carte, şi cît un album, încă o frază, a lui Doinaş: "ochi cum numai Sibiul deschide". Într-adevăr, în filmul de promovare a capitalei culturale lucarnele sînt vedete. Sub ochii sub care se derulează mărturii, păreri, declaraţii de dragoste. Toate cu miez, toate de citit. La sfîrşit, o predare de ştafetă. Spre Norvegia, cu trandafirii ei pictaţi, reproduşi color, către finalul volumului. Spre Anglia, spre Liverpool, "călimara lumii". Lidia Vianu, cu un chestionar. Răspund Denis Joe O'Driscoll, Elaine Feinstein, Nigel Walker, Paul Farley, Phil Bowen, Roger Shannon, George Szirtes. Nume despre care ar trebui să ştim mai mult, cum ar trebui să preţuim mai mult aceste şanse ale culturii, care sînt capitalele ei. Măcar să le vizităm, măcar să le înţelegem. Ori, dacă nu, măcar să ne gîndim că sînt, şi că istoria lor merită o privire. De a cărei plăcută obligaţie numărul pe care tocmai l-am închis, spre a-l deschide iar şi iar, din Secolul 21, se achită cu prisosinţă.
