Calendarul evenimentelor literare
Amintim câteva dintre manifestările literare importante care vor avea loc în perioada următoare. Astfel, la începutul lunii mai, în zilele de 7 și 8 mai, la Arad, în organizarea Filialei locale a USR și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad și al Ministerului Culturii și Identității Naționale, se va desfășura Colocviul Național al Revistelor de Cultură, reuniune anuală ajunsă la patra ediție, în cadrul căreia reprezentanți ai principalelor reviste de profil ale țării discută probleme de interes pentru funcționarea acestor instituții de cultură. Tema pusă în dezbatere anul acesta este: Revista literară – cu sau fără amprentă locală?. În continuare, la Alba Iulia, va avea loc festivitatea de decernare a Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Reamintim că acest proiect cultural reprezintă o inițiativă a Consiliului Județean Alba (președinte Ion Dumitrel) și este coordonat de un comitet format din scriitorii Aurel Pantea, Mircea Stâncel și Cornel Nistea. Ceremonia se va desfășura în ziua de 9 mai la Lancrăm, iar nominalizații primei ediții sunt: Gabriel Chifu (care s-a recuzat), Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Adrian Popescu, Ion Mureșan, Ioan Moldovan și Ion Horea. Juriul care va alege laureatul este format din Nicolae Manolescu (președinte), Al. Cistelecan, Dan Cristea, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraș, Vasile Spiridon și Răzvan Voncu. În continuare, între 10 și 14 mai, la Colibița și Bistrița, se va desfășura un concurs literar de mare succes al USR, Turnirul de Poezie, ajuns la ediția a VII-a. Se vor confrunta în competiția poeticească echipele compuse din membri ai filialelor Pitești și Sibiu, pe de o parte, și, pe de altă parte, din membri ai filialelor Bacău, Constanța și Brăila- Galați. Concursul se va încheia cu o întâlnire literară cu publicul la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud (director Ioan Pintea), la care vor participa poeții înscriși în Turnir, dar și alți scriitori invitați. Turnirul beneficiază de sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Codul bunelor maniere literare
Știm, desigur, că bunele maniere, comportamentul civilizat se deprind în primii ani de viață: atunci învățăm cum să ne purtăm în public, învățăm că, la masă, furculița se ține în mâna stângă și cuțitul în dreapta, că trebuie să mestecăm cu gura închisă, că într-o adunare nu se cuvine să vorbim tare și să râdem cu gura până la urechi, deranjându-i pe cei din jur etc., etc. Tot așa, un cod al decenței există și în viața literară. Despre el vrem să vorbim aici. Dacă nu s-a școlit la timp, este probabil imposibil să-l dezveți de rele pe un ins nărăvit, ajuns la vârsta pensiei, care o viață-ntreagă a strâns în el munți de frustrări și de eșecuri personale. Totuși, noi încercăm cu C. Teodorescu. După F. Iaru, iată că și prozatorul sexagenar varsă fiere, în aceeași foaie săptămânală, pe motiv că un roman pe care nu l-a scris el însuși ci altcineva a stârnit comentarii critice laudative, și îi acoperă cu jigniri pe cei ce au scris despre acea carte, dar și pe autorul cărții. (Întrebare: chiar, în afară de această invidie literară, ce mai au în comun cei doi, F. Iaru și C. Teodorescu? Răspuns: ambii fac parte din grupul pucist și infracțional Cipariu, împotriva căruia, de curând, USR a depus, în sfârșit, plângere penală la Parchet!) Bănuim că prozatorului fără noroc îi vine extrem de greu să vadă și să suporte la altul reușita literară, care pe el l-a ocolit totdeauna, dar, oricât de greu i-ar veni, nu se cade să reacționeze așa cum o face. Cum nu se cade să mănânce friptura, de exemplu, luând-o cu mâna din farfurie și mestecând-o cu plescăituri, ca apoi să se șteargă cu dosul palmei pe la gură. Nu, nu. Oricât l-ar roade reușita literară înregistrată de altul, este inadmisibil să-l împroaște cu sudalme pe acela. Firesc ar fi să se bucure de o reușită literară, oricui i-ar aparține. Iar dacă nu e în stare, trebuie să tacă și să-ndure. Și să spere că, într-o bună zi, alergând și el pe culoarul său, cine știe, poate va izbuti să scrie și el o carte care să aibă ecoul critic după care aleargă dintotdeauna.
Din Revista Literară
Am citit cu întârziere numărul 1 din acest an al REVISTEI LITERARE, care apare la Chișinău. Am găsit destule lucruri interesante, cum ar fi tableta semnată de Ana Blandiana la rubrica sa Reflexe, intitulată Rugăciuni pentru trecerea timpului, care reprezintă o meditație cu miez asupra raportării noastre la timp: „Ar fi destul să înțelegem că nu timpul e Dumnezeu, ci Dumnezeu este timpul, pentru ca bietele noastre vârste, secundele, orele, zilele și anii care ne străbat și prin care trecem să nu ne mai sperie, ci să se amestece, cu umilință și înțelepciune, în nisipul eternității în care încap și istoria și viața de apoi.” Tot aici, sub supratitlul Synthesis și cu un motto triplu din Einstein, Ecleziastul și Dostoievski, găsim și prima parte a unui studiu pe care Mihai Cimpoi (vezi și articolul din pagina 4) îl consacră literaturii lui Eminescu. Eseul academicianului de la Chișinău (dar și de la București!) ni se pare o mostră de lectură inadecvată, mustind de prețiozități și stridențe. Iată un fragment edificator: „În complexul simbolism al Tainei eminesciene vom distinge o pluralitate de semnificații care relevă mai multe aspecte ale discursului mitopo(i)etic: completitudinea ontologică prin cuprinderea întregului spectru de manifestări ale Ființei; sporirea ontologică prin valorizarea unei hipersensibilități, căruia (sic!) i-am zis sinergism și care este denumită de spaniolul Damasu (sic!) Alonso hiperestezie limită; limitarea ontologică, generată de conștiința îngrădirii pe care îl (sic!) aduce contactul cu lumea, cu exterioritatea, stranietatea (în sens freudian); ocultarea ontologică pe care o aduce conștiința reducerii la Nimic, la «cifra cea obscură», la relativizarea valorilor și nietzscheanul «apus de zeitate». O ontologie a Tainei (Misterului, Enigmei, Secretului) se prefigurează cu o intensitate graduală și o varietate tipologică/ fenomenologică a deschiderilor/ închiderilor, iluminărilor/ ocultărilor, a mișcărilor ascendente/ descendente etc.” Evident, intrat în acest vârtej terminologic, în această beție de cuvinte, bietul cititor este practic pierdut și nu mai are nicio șansă să ajungă la o comunicare adevărată cu vibranta poezie eminesciană.
Confesiuni
Citind rubricile fixe din RAMURI (nr. 2), reținem câteva confesiuni tulburătoare. Gabriel Dimisianu, în Jurnal (2011): „Am plecat repede după festivitate, nu prea mai pot să comunic cu semenii, și nici alții cu mine. Cred și că sunt mult schimbat la înfățișare. Vechi cunoștințe tresar când mă văd, nu mă recunosc chiar din prima clipă, cel puțin așa mi se pare.” Gheorghe Grigurcu, în Răzlețe: „De la o vreme nu mai poți merge înainte decât sacrificându-te mereu, călcând pe propriul tău cadavru.” Și: „În jurul său un văzduh saturat de închipuiri, aidoma unui sac umplut până la refuz cu resturi netrebuincioase.” Adrian Popescu, în Rememorări și revelații: „Am ajuns, pe nesimțite, la vârsta când nu mă mai atrag călătoriile lungi, la Cinque Terre, sau pe cărările Umbriei, nici plimbările istovitoare la Ostia Antiqua. Nu mă mai trezesc pescărușii, cum stau lungit ca un hippie pe băncile de piatră din fața Stazione Santa Lucia, nu mai urc apoi fericit în trenul de noapte spre Roma.(…) Azi știu, în schimb, cum să intru la prima liturghie, de la San Marco, pe care portiță, să fraternizez tăcut cu oamenii locului…”. Nicolae Prelipceanu, în Semnal(e): „Case, și arbori, și ființe, oameni sau mici animale pe care le-ai avut alături și care te-au consolat de mizeriile zilnice, toate au soarta descrisă mai sus și, oricât te-ai sili, viața ta te forțează să renunți la amintirea lor, chiar dacă tu nu vrei asta. De aceea mi se par atât de irealiste promisiunile care se fac celor dragi la plecarea lor definitivă în cealaltă lume, amintire veșnică sau veșnică recunoștință.” Toate aceste reflecții au, fără ca autorii lor să-și fi propus asta, o notă comună – copleșitoarea melancolie provocată de trecerea vremii, implacabilă.
