Clarificări morale
Revista 22 conţine în numărul 47, din 15-21 noiembrie, mai multe articole peste care cititorul nu poate trece indiferent. Toate aceste puncte din sumar ţin de zona necesarelor clarificări morale de care societatea românească are atâta nevoie. În primul rând, este reprodusă şi în ediţia tipărită, după ce fusese preluată on-line, intervenţia de pe site-ul Europei Libere a lui N. C. Munteanu, privindu-i pe câţiva turnători ai Securităţii . E vorba despre acel Top 5 al celor mai scârboşi informatori, în opinia lui N.C.M., şi care-i cuprinde, în ordine descrescătoare, pe Alex Mihai Stoenescu, Nicolae Balotă, Ivan Deneş, Constantin Bălăceanu Stolnici, Emanuel Valeriu. Iată ce spune N.C. Munteanu despre unul dintre aceştia: „A turnat pentru bani, pentru carieră şi din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaş şi de slugă hoaţă.” În contrapunct, 22 plus este consacrat Rusaliilor negre, deportării în Bărăgan, din 17/18 iunie 1951. Reţinem una din mărturii aflată în Arhiva de istorie orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei: „Nu ştiai ce să-ţi iei, să-ţi iei făină?, să-ţi iei o haină?, un lucru de valoare?... Nu ştiai unde te duci. Toată lumea bănuia că ne duc în Siberia, ce lucruri să ne luăm cu noi? Era o groază de necunoscut. (…) Mama a ţinut foarte mult să ia o icoană, şi aşa, mama cu noi doi de mână şi cu icoana aceea în braţe, am părăsit casa.” (Dora Sarafolean). De asemenea, atrage atenţia şi scurtul text al Rodicăi Palade intitulat „Câţi poţi tu, coane…”, unde tonul autoarei este necruţător: „Conversaţia celor doi, consemnată în referatul procurorilor, arată o sinceră şi tandră apropiere, cam aşa cum îşi imaginează făpturile romantice că ar fi fost cea între Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu. Nu degeaba poetul-portofel Dinescu (numit astfel de un partener al său de afaceri) ne vorbea într-un trecut apropiat despre Vântu ca despre un soi de Maiorescu, un «literat fin», «un cărturar», căruia el nu ezită să-i încredinţeze spre citire operele lirice înainte de publicare.”
Bătaia nu e ruptă din rai
Vineri, 25 noiembrie, aproximativ 150 de persoane, reprezentând peste 20 de ONG-uri, au protestat în faţa Parlamentului împotriva violenţei asupra femeilor. Solicitările lor sunt unele elementare pentru un stat european de drept: respectarea şi protejarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ordin de protecţie, evacuarea agresorului din casă, adăposturi bugetate pentru victimele violenţei domestice, amenzi şi condamnări pentru agresori, certificat medico-legal gratuit. Datele colectate de Centrul Filia, organizatorul principal al protestului, arată o Românie medievală la capitolul relaţii de gen: „În perioada 2004–2008, au fost înregistrate peste 47.000 cazuri de violenţă în familie la nivel naţional şi au fost raportate 677 de decese. Din totalul victimelor, 71,34% sunt femei. Din totalul victimelor bărbaţi, 72% sunt minori. (...) Conform Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, în anul 2009 s-au înregistrat peste 12.000 de cazuri de violenţă în familie, reprezentând o creştere cu 8,04% faţă de anul 2008 şi cu 41,81% faţă de anul 2007. (...) Locurile din adăposturi acopereau doar 4,46% din victime.” O parte dintre pancartele purtate de participanţii şi participantele la protest citau zicale din înţelepciunea populară care tolerează sau încurajează violenţa domestică: „Bătaia e ruptă din rai”, „Cearta fără bătaie e ca nunta fără lăutari”, „Dacă nu mă bate, nu mă iubeşte” etc. E adevărat că pentru schimbarea acestei situaţii e necesară o schimbare profundă de mentalitate, dar un prim pas în acest sens îl pot face legile şi politicile publice, cu puţină „bunăvoinţă” din partea celor care le elaborează.
