Din nou, un „chip al răului“

Sub genericul Perspective – Chipurile răului, revista 22 (nr. 2, 15 - 21 ianuarie) continuă seria de portrete ale unor personaje-cheie din aparatul comunist de represiune de la noi. De data aceasta, în atenţia săptămânalului bucureştean se află Grigore Răduică, ofiţer de Securitate, dar şi cadru în ierarhia superioară a partidului. Acesta a jucat un rol important pe scena politică românească la sfârşitul anilor ’60, adică în perioada când Ceauşescu se instala la putere. Atunci Grigore Răduică „a fost numit de către Nicolae Ceauşescu în fruntea unui colectiv de partid însărcinat cu verificarea modului în care avuseseră loc ancheta şi procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Prin scoaterea la lumină a abuzurilor înfăptuite în acest caz, Ceauşescu urmărea să-şi consolideze poziţia de conducător al partidului şi statului, lovind în predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi în vechiul său tovarăş şi rival, Alexandru Drăghici, temutul şef al Ministerului Afacerilor Interne şi al Securităţii până în 1965.” Elis Pleşa, autoarea prezentării din revista 22, ne reaminteşte şi împrejurările în care a căzut în dizgraţie Grigore Răduică: şi anume, i s-a tras de la scandalul din 1973 legat de sinuciderea medicului personal al lui Ceauşescu, Abraham Schechter, care nu a mai suportat presiunile făcute asupra sa de Securitate pentru a-l racola ca informator. Răduică a fost găsit responsabil indirect şi de aceea a fost trecut pe linie moartă: adică, din şef al Direcţiei de Contraspionaj, el, la vremea aceea general-locotenent şi membru în C.C. al P.C.R., a fost plasat la şefia Gospodăriei de Partid. Pilduitor, pilduitor.

Cele două ţărmuri ale Atlanticului

Recentul număr multiplu al revistei SECOLUL 21 (nr. 7 – 12, 2012) are o temă interesantă, America prin ochii europenilor. Cronicarul a remarcat eseul „Conceptul de America în istoria gândirii politice europene” al cărui autor este Alan M. Levine, conferenţiar la Departamentul de Ştiinţe politice al Universităţii Americane din Washington, D.C. Acesta a studiat în amănunt viziunile despre America ale gânditorilor europeni, de-a lungul vremii, şi le trece în revistă atent, relevând ceea ce au substanţial, dar subliniindu-le şi defectele – stereotipurile şi repetitivitatea diverselor puncte de vedere. Avem în faţă toate opiniile care contează: de la valul iniţial al reacţiilor gânditorilor francezi şi englezi faţă de Revoluţia Americană (când un filozof francez precum Condorcet lăuda Declaraţia de Independenţă în care vedea „o expunere limpede a acestor drepturi, atât de sfinte, dar uitate de atâta timp” şi când galezul Richard Price aprecia că „alături de apariţia Creştinismului în mijlocul omenirii, Revoluţia Americană s-ar putea dovedi drept cel mai important pas făcut în cursul progresiv al dezvoltării umane”) şi pînă la viziunea postmodernă a lui Baudrillard (vezi eseul Corinei Ciocârlie din acest număr al revistei noastre), care comentează straniu şi excesiv atentatul de la 11 septembrie, de pildă, privindu-i pe terorişti „nu numai ca pe nişte extremişti islamişti, dar şi ca pe nişte filozofi postmoderni”, în vreme ce atentatul în sine ar fi, după părerea sa, „un dar deoarece ne eliberează de globalizare, discurul dominant al lumii”. Cine vrea să înţeleagă natura relaţiilor complicate, cuprinzând deopotrivă atracţie şi respingere, dintre America şi Europa s-ar cuveni să citească acest număr din Secolul 21.

Din sumar

Un număr bun al revistei OBSERVATOR CULTURAL este numărul 399 (din 17-23 ianuarie). Carmen Muşat scrie despre formele fără fond, exemplificând cu iniţiativa recentă a ICR de a înfiinţa filiale în ţară. Dezbaterea revistei este consacrată volumului De ce este România altfel? de Lucian Boia. Exprimă puncte de vedere Ovidiu Şimonca, Radu Călin Cristea, Horia Pătraşcu, Ovidiu Pecican. Cronici de carte semnează Iulia Popovici, Cezar Gheorghe, Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu, Daniel Cristea-Enache, Paul Mihalache, Rodica Grigore. Interviul revistei o aduce în centrul atenţiei pe scriitoarea Simona Sora, autoarea, în 2012, a unui roman, Hotel Universal, bine primit de critica literară. Cronici de teatru, muzică, film, ca şi rubricile fixe avându-i titulari, între alţii, pe Şerban Foarţă şi Bedros Horasangian, completează sumarul acestei reviste de citit.

Degradarea şcolii

Cronicarul a urmărit pe unul dintre canalele TV de la noi o dezbatere despre degradarea învăţământului românesc, o temă care ne dă bătăi de cap din ce în ce mai mari. Se pleca de la o situaţie concretă: un control efectuat undeva în ţară, a descoperit că barurile, restaurantele din oraş erau pline de elevi, care se distrau bând alcool, jucând jocuri de noroc, în timp ce ar fi trebuit să se afle la ore. Statisticile privind consumul de alcool sau chiar de droguri de către liceeni sunt şi ele neliniştitoare. Participanţii la discuţie, sociologi, jurnalişti, alături de moderatoarea emisunii, vorbeau în cunoştinţă de cauză: fenomenul este îngrijorător şi el nu poate fi stopat prin metodele obişnuite cum ar fi scăderea notei la purtare sau discuţiile cu părinţii, acestea par o glumă proastă, nici profesorii, nici părinţii nu mai au autoritate asupra acestor adolescenţi care şi-au pierdut busola. Dar, între cauzele profunde care au contribuit în timp la această deplorabilă stare de lucruri, cei care întorceau pe toate feţele subiectul au uitat să amintească televiziunile însele – ele poartă o vină uriaşă. Prin setul de valori pe care le promovează, ca şi prin setul de valori pe care le trec sub tăcere, acestea se numără printre principalii agenţi ai stricării modelului public, ai destrucţiei, ai disoluţiei morale şi intelectuale. Cu obstinaţie, televiziunile au indus în rândul publicului ideea că şcoala, principiile morale, performanţa intelectuală nu fac doi bani.

Scara valorilor la TV – câteva exemple

Când vedem ce subiecte ne propun televiziunile noastre ca ştiri de maxim interes, de ce să ne mai mirăm că şcoala se duce de râpă. Revenim la ceea ce anunţam săptâmâna trecută: iată, la Botoşani, tocmai s-a decernat cel mai prestigios premiu românesc de poezie. Însă acest eveniment nu prezintă niciun interes pentru televiziuni, niciun jurnal de ştiri nu l-a consemnat, niciunui realizator tv nu i-a trecut prin minte să facă un interviu cu laureatul de anul acesta, poetul Nicolae Prelipceanu. În schimb, faptul că o tânără asistentă tv, Cruduţa, vrea să renunţe la apariţiile ei pe ecran de dragul iubitului său, fotbalistul Nilă, care e foarte gelos, stârneşte valuri de emoţie şi beneficiază de ore de dezbatere naţională la tv. La fel, televiziunile l-au luat cu asalt pe Ştefan Bănică, proaspăt divorţat, şi au transmis în direct de pe aeroport, fără să se zgârcească, întoarcerea lui din vacanţă, iar apoi s-au instalat în faţa locuinţei sale, supraveghindu-l 24 de ore din 24 astfel încât spectatorii să fie ţinuţi la curent cu fiecare respiraţie a artistului. La aşa ştiri, aşa lume. La aşa lume, aşa ştiri.