Premiul European pentru Literatură – Ioana Pârvulescu

Scriitoarea Ioana Pârvulescu se numără printre câştigătorii ediţiei din acest an ai Premiului European pentru Literatură. Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Androulla Vassiliou, în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg. Premiul European pentru literatură este o distincţie care se acordă prozatorilor emergenţi din ţările membre ale Uniunii Europene. Ideea de prozator emergent implică o serie de limitări: scriitorii care se încadrează în această categorie trebuie să fi publicat nu mai puţin de două cărţi şi nu mai mult de cinci cărţi de proză (de preferinţă romane) în ultimii cinci ani, iar aceste cărţi nu trebuie să fi fost traduse în mai mult de patru limbi. În fiecare ţară, desemnarea scriitorului premiat se face de către un juriu naţional care, în acest an, pentru România, a avut următoarea componenţă: Gabriel Chifu (preşedinte), Cosmin Ciotloş, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Prelipceanu, Mihai Zamfir. Reamintim că laureatul român al precedentei ediţii a acestui premiu a fost Răzvan Rădulescu. Principalul organizator român al Premiului European pentru Literatură este Uniunea Scriitorilor, căruia i se alătură o organizaţie a editorilor, AER.

O lucrare exemplară şi semnificaţia ei

Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor a lansat recent un impozant volum intitulat Viaţa literară la Cluj, care conţine evocări, medalioane, amintiri, dar şi o amănunţită, impresionantă cronologie a evenimentelor Uniunii Scriitorilor din perioada 2005-2013, la care au participat scriitori clujeni. Volumul se încheie cu o bogată arhivă fotografică. Lucrarea, alcătuită de Irina Petraş, este exemplară atât prin valoarea literară a textelor publicate, cât şi prin valoarea documentară a informaţiilor conţinute. Ea ilustrează convingător activitatea extraordinară a scriitorilor din Cluj. Când unul dintre programele candidaţilor la preşedinţie vorbeşte, ca şi când ar fi o mare inovaţie, despre comunicare, recensământuri ori editarea unor buletine informative şi a unor anuare, iată că toate acestea s-au şi făcut, şi încă extrem de serios. Ne întrebăm de ce Filiala din Cluj a putut realiza asta şi alte filiale – nu, de pildă chiar Filiala Bucureşti – Poezie. Unii sunt cu faptele, alţii doar cu vorbele, manipulările şi acuzele fără temei. Oricum, e de subliniat: roata a fost descoperită de mult, inventatorii ei de ultima clipă aveau datoria să privească în jur, înainte de a sări în sus bucuroşi că au născocit ceva nou.

Din sumar

Continuă să apară revista PARADIGMA, fondată de Marin Mincu şi făcută actualmente de un colegiu de redacţie compus din Ştefan Borbely, Bogdan Creţu, Ştefania Mincu, Luca Piţu, George Popescu. Numărul dublu 1-2 din 2013 îi este dedicat lui Nichita Stănescu, de la a cărui naştere s-au împlinit 80 de ani. Opera şi personalitatea lui Nichita Stănescu sunt evocate de Bogdan Creţu, Ştefania Mincu în dialog cu Nicolae Tzone, George Popescu, Constantin Pricop, Horia Dulvac, Marina Cap-Bun şi Gabriel Nedelea. Am reţinut şi amplul grupaj de texte ale unor foarte tineri poeţi şi prozatori. De semnalat sunt paginile de traduceri: Giovanni Rotiroti semnează un eseu în care propune o nouă lectură a lui Urmuz, Joseph D. Haske e prezent cu fragmente din romanul său în curs de apariţie la noi, North Dixie Highway, iar poezia e reprezentată prin versurile poeţilor italieni Marco Giovenale şi Gherardo Bortolotti şi ale poetei germane Daniela Seel.

O lecţie de cinema

În BUCUREŞTIUL CULTURAL nr. 127 (17 septembrie) e publicat un text al lui Lucian Pintilie, intitulat După-amiaza unui torţionar. Cîteva idei fixe după terminarea filmărilor. Sunt comentariile regizorului despre filmul După-amiaza unui torţionar, realizat în anul 2001 după un scenariu scris de Lucian Pintilie însuşi şi inspirat de cartea Doinei Jela, Drumul Damascului. Profunde şi cuceritoare, notaţiile marelui artist pot fi luate drept ceea ce şi sunt de fapt: o lecţie de cinema. Iată un fragment: „O veşnică mărturisire, fără nici o perspectivă de alinare – definiţie posibilă a iadului. De altfel teza principală a filmului este că iadul se află pe pământ. Pedeapsa lui este că pedeapsa nu mai vine. Pedeapsa e aşteptarea veşnică a pedepsei. Acesta este iadul: aşteptarea veşnică a pedepsei. Eu descriu o după- amiază în iad. «Dacă facem rău, suntem deja în iad.»” Neapărat, de citit.