Dosarul din DILEMA VECHE nr. 603 este consacrat reţelelor de socializare. Exprimă puncte de vedere interesante şi echilibrate Teodor Baconschi, Gabriel H. Decuble, Teodor Tiţă, Diana Elena Neagu, Dan Stanciu, Mihnea Rudoiu, Luiza Vasiliu. Mai toţi respondenţii vorbesc despre cele două feţe ale monedei, despre plusurile şi minusurile, deopotrivă uriaşe, ale reţelelor de socializare on-line. O face explicit, în preambulul dezbaterii, Stela Giurgeanu, realizatoarea Dosarului: „În acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm faptul că moneda are, întotdeauna, două feţe. Care este garanţia că reţelele de socializare funcţionează doar în direcţii umanitare şi doar pentru cazuri nobile? Nu la fel de bine ar putea funcţiona şi pentru cazuri mai puţin creştineşti? Folosind factorul emoţional, poţi manipula foarte uşor. În plus, mizând pe rapiditatea răspândirii informaţiei, poţi eluda impulsul de îndoială, cel puţin într-o primă etapă.” În afară de opiniile participanţilor la discuţie, Dosarul aduce date despre studiile cercetătorilor de la diverse universităţi din lume privind efectele negative ale Facebook-ului asupra utilizatorilor: şi anume, gelozia şi alte resentimente, scăderea autocontrolului, lenea, starea de singurătate, de depresie, nemulţumirea de sine, nefericirea etc. Reţelele de socializare au acea capacitate nemaiîntâlnită de răspândire instantanee, pandemică de informaţii. Acestea pot fi corecte, şi atunci reţelele de socializare ajută la cunoaşterea adevărului, dar pot fi false, şi atunci ele devin instrumente de manipulare imposibil de stăpânit. Aşa încât e normal ca reţelele de socializare să fie privite şi ca „o potenţială armă la care trebuie să fim foarte atenţi” (Stela Giurgeanu).

Centenarul Gellu Naum

Centenarul Gellu Naum este marcat de mai toate publicaţiile literare. În VIAŢA ROMÂNEASCĂ nr. 7 găsim un consistent capitol consacrat scriitorului, ce se deschide cu editorialul lui Nicolae Prelipceanu intitulat Suprapoetul: „Nu ştiu câţi scriitori care nu mai sunt beneficiază de o posteritate ca aceea a lui Gellu Naum, poetul mereu tânăr, chiar şi acum, la 14 ani de la dispariţia sa, când se împlinesc o sută de la naşterea sa. Poetul centenar este mai tânăr ca niciodată şi prin aceea că o serie de oameni tineri şi care nu sunt numai artişti îi mai întreţin un cult pe care orice alt poet de altădată ar putea să-l invidieze.” Ideea lui Prelipceanu este susţinută în paginile revistei prin studiile semnate de Marieva Ionescu, Ion Pop, Simona Popescu, Sebastian Reichmann, dar şi, bineînţeles, printr-o antologie de versuri Gellu Naum: „vorbind un alt limbaj cu o aceeaşi voce/ de dincolo de frontierele mâhnite ale frunţii/ şi fascinaţi de propriile noastre voci/ ne sprijinim masiva utopie/ pe tot ce e dintotdeauna de prisos/ şi nimeni n-ar putea califica aceasta în afara/ cumplitei alchimii care ne garantează naşterea”. E ştiut: entuziasmul unor analize critice este validat sau invalidat şi prin versurile citate.

Readucerea la normalitate

Revista ORIZONT nr. 8 conţine, pe lângă atâtea texte şi semnături remarcabile (Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Ioan T. Morar, Daniel Vighi, Radu Pavel Gheo, Pia Brînzeu, Viorel Marineasa, Marian Odangiu), un extins segment dedicat lui Horia-Roman Patapievici, aflat în actualitate prin două cărţi extraordinare apărute la Humanitas: Partea nevăzută decide totul şi ediţia de opere Ezra Pound, Poezii 1908-1920, pe care Horia-Roman Patapievici o realizează şi unde semnează studiul intitulat Introducere în modernismul lui Pound: modernismul ca renaştere. Comentând prima carte, Partea nevăzută decide totul, Cristian Pătrăşconiu ne propune 33 de motive pentru care merită s-o citeşti. Reproducem aici unul dintre ele: „26. Pentru forţa şi consecvenţa cu care descrie, explică, analizează două imense erori cognitive &identitare care au demolat două tradiţii venerabile: cea care a provocat repudierea creştinismului şi, legată în serie de precedenta, cea care a răpus sau, în versiune optimistă, e pe cale să răpună umanismul.” Iar despre ediţia Pound scrie, cu înţelegere, un iniţiat în domeniu, Mircea Mihăieş: „Ediţia ca atare (finalmente, ea va cuprinde patru volume, gândite unitar, cu o structură dinainte stabilită) este realizată de Horia-Roman Patapievici. Şi felul în care e structurată, şi minuţ iozitatea investigaţiilor, şi – trebuie s-o spun de pe acum – splendoarea demonstraţiilor critice poartă amprenta personalităţii acestuia.” În fine, tot Cristian Pătrăşconiu îl intervievează pe îndelete pe Horia Roman Patapievici. Conversaţia lor este seducătoare. Iar iniţiativa revistei din Timişoara de a-l aşeza în prim plan, aşa cum merită, pe Patapievici ni se pare cu totul lăudabilă: polemică, ea e echivalentă cu o aducere la normalitate a lucrurilor, acum după ce asupra acestui strălucit intelectual român, în mod cu totul aberant, s-au revărsat valuri de resentimente, în atacuri de o josnicie inimaginabilă.

Ce crede un înţelept

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger, „maestrul echilibrului de putere”, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a împlinit 92 de ani. Cu acest prilej el a primit medalia de aur Chestney, o distincţie care a fost decernată unor personalităţi care au marcat decisiv istoria timpului lor, ca Winston Churchill ori Margaret Thatcher şi a acordat un interviu revistei The National Interest. Tradus şi adaptat de Octavian Manea, acest interviu apare în versiune românească în revista 22 (nr. 35). Analiza lui Kissinger asupra raportului de forţe de astăzi, când întreaga ordine de după 1945 a fost atacată, este de luat în seamă. Iată câteva consideraţii despre situaţia şi desfăşurările din Ucraina: „Este Putin un alt Hitler pe care trebuie să îl confruntăm cu un mesaj similar? Sau este un simptom al comportamentului rusesc? Dacă ne uităm la istoria rusă, nu a existat niciun ţar care să fi fost confortabil cu lumea exterioară Rusiei. Dacă ne uităm la istoria britanică de după emergenţa Rusiei, Anglia s-a confruntat mereu cu problema dublă de a preveni dominaţia rusă, menţinând totuşi Rusia în sistemul internaţional. Istoria ne arată că o ţară care a avut enorme probleme de-a lungul frontierelor sale a reprezentat totodată şi salvarea ultimă a echilibrului – împotriva mongolilor, împotriva francezilor, împotriva germanilor. Aşadar, putem să urmărim simultan obiectivul de a conserva o Ucraină liberă, dar şi o Rusie suficient de puternică pentru conservarea echilibrului?” Vechea vorbă românească (căzută astăzi în desuetudine) se adevereşte totuşi: cine nu are bătrâni să şi-i cumpere.

Festival literar alternativ sau integrator?

În revista STEAUA (nr. 7-8) există o consemnare a unui festival de literatură care a avut loc la Arad între 4 - 7 iunie, intitulat Discuţia Secretă. Ambiţiile acestei manifestări literare ajunse la a doua ediţie sunt declarat foarte mari (prea mari?): „Încă din primul an festivalul şi-a propus să fie unul dintre cele mai importante pentru literatura din România. Festivalul vrea nici mai mult nici mai puţin decât să dea o altă faţă, alternativă, activităţii literare de la noi.” Din relatarea lui Vlad Moldovan despre derularea evenimentului organizat la Arad de Cătălin Lazurca vedem că au participat nume din diverse generaţii şi de diverse orientări: de la Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Mircea Cărtărescu, Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Gheorghe Mocuţa, Ioan Matiuţ şi până la Dan Sociu, Marius Chivu, Bogdan Coşa, Bogdan Alexandru Stănescu, Ionuţ Chiva, Rareş Moldovan. Aşa încât, parcă nu e la locul său cuvântul alternativă care să definească această manifestare literară. N-ar fi fost mai potrivit şi mai de folos cuvântul integratoare? Întrebăm, nu lovim cu parul, doar întrebăm.