Barbaria ajunge în Europa
Vineri spre sâmbătă noaptea, Parisul
a fost ţinta unui atentat terorist multiplu
care a generat cea mai mare tragedie
din istoria postbelică a Franţei. Şase
locuri publice aglomerate, între care
Stade de France, unde se disputa meciul
de fotbal Franţa-Germania, o sală de
spectacole, Bataclan, când tocmai avea
loc un concert, restaurante şi cafenele
din centrul metropolei au fost atacate,
simultan, de terorişti sinucigaşi, care
au tras la întâmplare în mulţime şi apoi
s-au aruncat în aer în mijlocul victimelor
lor. Bilanţul provizoriu: 129 de morţi,
peste trei sute de răniţi, dintre care 90
grav, 1500 de militari mobilizaţi pe
străzile capitalei franceze, declanşarea
stării de urgenţă cu închiderea graniţelor
în Franţa. ISIS a revendicat aceste crime.
Ce este şocant şi inacceptabil în aceste
atentate? Inumanitatea lor, am zice:
prin ele se produce ceea ce, potrivit
unei gândiri normale, este imposibil să
se întâmple vreodată. Şi anume, prin
ele se anulează codul principal de valori
după care se guvernează lumea aceasta
a noastră. Astfel de fapte şi astfel de
ideologii ies în afara umanităţii, fiindcă
până şi războiul are reguli după care
se desfăşoară, care nu se încalcă. Or,
ce sunt în stare să facă aceşti extremişti
în numele lui Allah spulberă totul. După
un asemenea gest, ne putem aştepta
la orice, calea spre haos, spre domnia
iraţionalităţii şi a barbariei, spre violenţa
fără limite şi chiar spre sfârşitul civilizaţiei
este deschisă.
Numele ministrului Culturii
În aceste zile s-a vorbit peste tot
despre configuraţia viitorului guvern,
după demisia cabinetului Ponta. Televiziunile
şi jurnaliştii s-au întrecut în predicţii,
în pronosticuri care mai de care mai
îndrăzneţe: cine va ocupa diferitele
portofolii. (De altfel, la ora când vor fi
apărut aceste rânduri, componenţa
noului guvern va fi cunoscută.) Însă nu
numele miniştrilor din cabinetul Cioloş
ne interesează în acest ochi magic, ci
altceva: în niciuna dintre previziuni
n-a apărut vreo nominalizare pentru
ministerul Culturii (un accent, dacă
vrem să fim corecţi până la capăt:
ministrul de până acum, Ionuţ Vulpescu,
a avut o activitate cu totul remarcabilă!).
Nimeni n-a numit, aşadar, pe cel ce
va fi ministrul Culturii, de parcă acesta
nici n-ar exista în cadrul guvernului.
Şi, în fond, nu este chiar aşa?
Nenominalizarea arată un adevăr neplăcut
şi dureros: în ecuaţiile publice nu contează
cine va ocupa acest portofoliu, fiindcă
acest portofoliu este, în ochii clasei
politice, insignifiant, ceva care încape
într-o listă la capitolul et caetera.
Nenominalizarea măsoară, fără putinţă
de tăgadă, preţul pe care-l pune clasa
politică pe cultură – un mai nimic. Deşi,
alături de educaţie şi sănătate, cultura
ar trebui să fie un domeniu prioritar
pentru această ţară, căci prin cultură
ne putem individualiza în lumea de azi,
unde globalizarea distruge nuanţele,
specificul, personalitatea şi uniformizează
la nivelul de jos, instaurând un utilitarism
minimal, monoton, sărăcăcios.
Noutăţi editoriale
Am ales câteva titluri noi, promiţătoare,
din producţia editorială: Daniel Puia-
Dumitrescu, O istorie a Cenaclului de
Luni la Cartea Românească: legendarul
cenaclu, iată, a devenit subiectul unei
cărţi de istorie literară scrise „folosind
tehnici sociologice” (primul capitol al
lucrării, intitulat Membrii Cenaclului
de Luni în Arhivele Securităţii, atrage
în mod deosebit atenţia); tot la Cartea
Românească apare un roman de Daniel
Vighi, Trilogia Corso, „o incursiune
fabuloasă în peste o jumătate de
secol de istorie a Timişoarei”. La Editura
Aius din Craiova, Gabriela Gheorghişor
publică eseul Cristian Popescu. Arlechinada
tragică, o monografie consacrată acestui
strălucit reprezentant al promoţiei ’90,
dispărut prea devreme (volumul „are
semnificaţia unui gest valorizator,
canonizant”, după cum mărturiseşte
autoarea); de la Cartea Românească
mai reţinem două apariţii recente: Liliana
Corobca, Imperiul fetelor bătrâne (roman
sentimental) şi George Neagoe, Mizantropul
optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea
României. În fine, Nicolae Coande e
prezent cu un nou volum de versuri,
Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa
de editură Max Blecher), iar Gabriel
Gafiţa publică un roman intitulat Zahăr
şi miere (Nemira). Avem ce să citim.
Viaţa Uniunii Scriitorilor
Dincolo de valul de atacuri imunde,
activitatea Uniunii Scriitorilor se desfăşoară
sub semnul normalităţii, al unei normalităţi
asumate, programatice, pe care această
instituţie caută s-o impună, cu orice
preţ. Astfel, reamintim câteva evenimente
culturale importante, care au avut loc
de la începutul toamnei încoace: Gala
poeziei române contemporane de la
Alba Iulia, Festivitatea de decernare
a Premiilor USR pe anul 2014, Festivalul
literar Două state, o literatură de la
Chişinău, aflat la a doua ediţie şi, tot la
a doua ediţie, Festivalul Naţional de
Literatură de la Cluj, FestLit Cluj 2015,
care a acordat premiul Cartea Anului
şi premiul pentru cea mai bună filială
a USR; săptămâna trecută, într-o reuşită
festivitate găzduită la sediul Primăriei
sectorului 2 al Capitalei şi organizată
cu sprijinul acestei primării conduse
de Neculai Onţanu, filialele USR din
Bucureşti şi-au decernat premiile pe
anul 2014. Recent, şi Filiala din Iaşi a
USR şi-a anunţat premiile pentru cărţi
apărute anul trecut. Şi, fiind sfârşit
de an, perioadă de bilanţ, urmează şi
alte deliberări şi conferiri de distincţii
literare: la Timişoara, revista ORIZONT
îşi desemnează laureaţii în ziua de 18
noiembrie, iar revista noastră (vezi
pagina a patra) va decerna premiul
prestigios, ajuns la a XIV-a ediţie, Cartea
Anului, într-o reuniune care va avea
loc miercuri, 25 noiembrie. Nu s-ar
putea spune că Uniunea Scriitorilor nu-
şi îndeplineşte misiunea de a se
îngriji de literatura de astăzi, literatura
vie. Şi de aceea credem că este absolut
îndreptăţită atribuirea Ordinului Meritul
Cultural în Grad de Ofiţer pe care, întro
ceremonie desfăşurată la Cotroceni,
în prezenţa unor personalităţi ale culturii
şi vieţii publice româneşti, preşedintele
USR, domnul Nicolae Manolescu, l-a
primit din partea preşedintelui ţării,
domnul Klaus Iohannis.
Din sumar
Ajunsă la numărul 5, revista TOMISUL
CULTURAL, înfiinţată relativ recent de
Iulian Talianu la Constanţa, se menţine
la un nivel literar ridicat. Astfel, am
putut citi un articol despre Dobrogea
privită de ochiul unui istoric de valoare,
Ioan-Aurel Pop. Corina Apostoleanu
scrie despre Viaţă şi cărţi. Amintirile
unui cititor de cursă lungă de Nicolae
Manolescu şi Ilie Cileagă despre poezia
Ilenei Mălăncioiu, iar Nicolae Rotund
analizează un recent studiu pe care
Elena-Daniela Ivan i-l dedică lui Mircea
Eliade. Am descoperit în paginile revistei
proză de Ioan Groşan şi poezie de Liviu
Ioan Stoiciu, Nicolae Coande şi Gabriel
Chifu. „Un călător profesionist”, Ovidiu
Genaru, semnează însemnări despre
„suprarealităţi siciliene”. Ilustraţia
acestui număr (revista apare în continuare
elegant, pe hârtie de calitate şi la
policromie) îi este datorată lui Zamfir
Dumitrescu. Atractiv şi capitolul de
graniţă, cu subiecte adresate unui public
mai larg, nu doar celui constituit din
iniţiaţii într-ale scrisului literar: Un
primar uitat de Constantin Cheramidoglu,
Popasuri prin fascinantele parcuri de
distracţii din Austria şi Germania de
Virgil Coman sau Povestea Mademoisellei
Yvette Cauchois, savanta de la Sorbona
înmormântată la Mănăstirea Bârsana.
În fine, invitatul revistei este prozatorul
Cristian Teodorescu care, într-un interviu
substanţial acordat lui Iulian Talianu,
anunţă: „Am un roman în lucru care
continuă istoriile din Medgidia”.
