Avertismentul scoţian
Revista 22 (nr. 19) publică un
interviu extrem de interesant, realizat
de Alexandru Lăzescu şi Octavian
Manea, cu Tom Gallagher, cu prilejul
apariţiei în 2015 a cărţii sale Scotland
Now: A Warning to the World (Scoţia
acum: un avertisment către lume).
Pornind de la cazul particular al
Scoţiei, unde se manifestă actualmente
o puternică mişcare de separare
de Marea Britanie, politologul britanic
extinde analiza asupra întregului
sistem capitalist clasic, ameninţat
de revolte şi de schimbare prin acţiuni
radicale. Observaţiile lui Tom Gallagher
sunt extrem de pertinente: „Este
normal ca din când în când oamenii
să o ia razna, dacă elitele pierd legătura
cu ei sau au o performanţă slabă.
Este clar că există un sentiment de
alienare şi de nemulţumire profundă
în emisfera nordică. De fapt, vedem
cum America de Nord şi multe părţi
din Europa înlocuiesc America Latină
ca puncte fierbinţi ale populismului.”
E de remarcat că noile tehnologii
şi mijloacele virtuale de comunicare
au amplificat tendinţa aceasta centrifugă
şi anti-sistem: „Acest climat a apărut
în Scoţia pe fondul răspândirii reţelelor
sociale – Facebook, Twitter – şi al
ascensiunii cultului celebrităţilor.
Înainte Scoţia avea elite similare cu
ce vedem în alte state: elite economice,
religioase, civice. Ele au dispărut,
fiind înlocuite cu personalităţi din
showbiz sau din media cunoscute
pentru atitudini îndrăzneţe. Cultura
populară a devenit extrem de volatilă,
demagogică şi chiar narcisistă.”
Şi, legat de influenţa uriaşă a reţelelor
de socializare: există, printr-o întrebare
care ne pune pe gânduri, o referire
directă la ţara noastră din perioada
anilor ’30-’40 (situaţia din Scoţia de
azi fiind comparabilă, în viziunea
profesorului de politologie, cu situaţia
din România interbelică): „Oare
putem să ne imaginăm unde ar fi
ajuns Codreanu dacă ar fi existat
Internet şi social media în România
interbelică?” Din păcate, da, avem
atâta imaginaţie. Să mai reţinem
şi alte formulări ale lui Gallagher:
„Concluzia deprimantă este că asistăm
la o infantilizare în masă a unui
segment uriaş al populaţiei.” Sau:
„…trebuie să fim conştienţi că evoluţia
civilizaţiei umane urmează un traseu
accidentat, marcat de tot felul de
impulsuri iraţionale care, probabil,
sunt puternic amplificate de tehnologiile
informaţionale.” Concluzia, simplă:
un text de citit!
Un maratonist al scrisului
Mai toate revistele literare au
consemnat aniversarea a ’80 de ani
de viaţă ai criticului şi poetului Gheorghe
Grigurcu. Două recente exemple:
revista ARGEŞ (nr. 4) îi consacră două
pagini care încearcă să rezume
personalitatea scriitorului printr-o
cuprinzătoare fişă bio-bibliografică,
dar şi prin reproducerea în facsimil
a unei epistole, prin publicarea
unui „poem de colecţie” şi printr-o
evocare semnată de Adrian Alui
Gheorghe, care notează patetic despre
cele două feţe ale scriitorului: „Aşa
şi cu poezia, aşa şi cu critica, aşa cu
oricare potecă în ţinutul literaturii.
Dumnezeu când a făcut potecile pentru
Gheorghe Grigurcu i-a dat două şi
i-a spus să meargă pe amândouă,
alternativ şi deodată, până la capăt.”
Iar în revistaACOLADA(nr. 4) momentul
aniversar este marcat printr-un eseu
al Magdei Ursache intitulat „Exerciţiile
de adevăr ale unui autor capital.” Însă
postura de sărbătorit nu-l face pe
Gheorghe Grigurcu să renunţe la
haina sa cotidiană de maratonist al
scrisului: în acelaşi număr al revistei,
el semnează, aşa cum o face lună
de lună, şi cronica literară (despre
Jurnalul lui Radu Petrescu), şi ample
fragmente din propriul jurnal. Şi
fiindcă vorbim despre colaborarea lui
Gheorghe Grigurcu la diversele publicaţii
literare din ţară: scriitorul se remarcă
printr-o strategie a prezenţei literare
puţin obişnuită şi impresionantă. El
uimeşte prin numărul textelor literare
de calitate pe care le publică în
periodicele noastre, lăsând impresia
de ubicuitate şi că e deţinătorul unor
resurse auctoriale inepuizabile. Pentru
Gheorghe Grigurcu, textul literar pare
să reprezinte miza supremă, pare a
fi însuşi corpul său, însăşi viaţa sa.
Şi din acest motiv îl admirăm.
Din sumar
Dens, substanţial, masivul (198
de pagini) număr triplu 1-2-3 din
acest an al revistei HYPERION.
Sunt multe texte de citit în revista
care apare la Botoşani sub conducerea
lui Gellu Dorian: antologia de versuri
Ovidiu Genaru, grupajul In Memoriam
dedicat regretatului Lucian Alecsa,
jurnalul lui Leo Butnaru, proza lui
Adrian G. Romila, versurile lui Mihail
Gălăţanu şi Constantin Abăluţă,
paginile de teatru de Gheorghe Truţă,
traducerile (din Eugenio Montale,
Boris Poplavski, Henryk Josef Kozak,
eseurile pe varii teme semnate, între
alţii, de Petru Ursache, Marius Chelaru,
Simona-Grazia Dima, Veaceslav
Dolgov, Ala Sainenco, precum şi
dialogurile Andrei Rotaru cu tinerele
poete Ionelia Cristea şi Aura Maru,
dar şi cu, de acum, un „senior” al
poeziei, Robert Şerban. Din confesiunea
acestuia reţinem: „Am trecut de 45
de ani, prin urmare am luat-o în
jos, pe pantă, uşurel, uşurel. N-am
planuri mari, n-am proiecte care
implică durate lungi de timp, nu-mi
bat capul cu anul 2020. Vreau să
fiu cât mai aproape de copiii mei, să-i
ajut cum pot şi cum ştiu, vreau să-i
înţeleg şi să le învăţ limba, să mă
bucur de clipele cu ei, să râd până
la lacrimi de spusele lor (Tudor e
un continuu emiţător de perle pe care
eu le culeg şi le mai pun pe Facebook,
spre delectarea prietenilor), să-mi
înghit lacrimile atunci când sunt
bolnavi sau supăraţi… În rest, aş vrea
să citesc mai mult. Cititul mă şi inspiră,
îmi face poftă de scris. Şi, da, îmi
doresc să scriu. Nu ştiu ce, dar nu îmi
fac griji. E bine aşa, să «joci» la surpriză.
Fiindcă ce altceva e scrisul dacă nu
o joacă?”
