D-ale edililor
Un colaborator ne-a semnalat
câteva „minuni” edilitare recente cu
care s-a îmbogăţit Craiova în anii din
urmă. Astfel, Craiova este oraşul
unde, în centru, s-au ridicat două
pasaje rutiere, nu unul, cum ar fi fost
firesc. Dar ele au apărut nu unde
trebuie, la intersecţia celor două
direcţii principale, ci la câteva zeci
de metri de aceasta, fiecare pe câte
o axă. Aşa se face că ele nu rezolvă
nimic: la ieşirea/ intrarea celor două
pasaje maşinile rămân blocate, la
coadă, la semafor! Tot la Craiova,
parcul din preajma Teatrului Naţional
a fost distrus ca să facă loc unei parcări
subterane; aceasta, la suprafaţă,
continuă cu o construcţie hidoasă ce
are o mulţime de ziduri de beton şi
balustrade cu zăbrele încât seamănă
izbitor cu o închisoare din filmele
americane. Bizara alcătuire de beton
obturează perspectiva asupra clădirii
monumentale a Teatrului. În plus,
parcarea nu se deschide fiindcă, se
zice, are deficienţe de construcţie.
În fine, craiovenii vorbesc şi despre
o intervenţie costisitoare şi devastatoare
ce tocmai are loc în parcul Romanescu,
un parc de mare valoare, foarte apreciat
de craioveni. Observând cu amărăciune
toate acestea un craiovean cunoscut,
profesorul Eugen Negrici, propunea
înfiinţarea pe lângă primării a unor
consilii de înţelepţi care să-i oprească
pe edili când au asemenea idei
„strălucite”, care strică înfăţişarea
oraşelor noastre. Acum, în preajma
alegerilor locale, n-ar fi o idee rea.
Electorale
Şi tot în legătură cu alegerile şi
cu cei care candidează şi vor să ne
conducă. Ştim prea bine noi toţi: orice
cetăţean de rând din această ţară şi
orice instituţie obişnuită au obligaţii
stricte, cărora nu li se pot sustrage.
De pildă, dacă o persoană sau o instituţie
are o datorie oricât de mică la fisc,
sau vreo amendă uitată neplătită, sau
vreo taxă restantă, este imediat exe-
cutată: i se reţin banii datoraţi şi
penalizări uriaşe, i se blochează contul.
Doar cei care candidează în funcţii
publice nu au nicio răspundere. În
campanie electorală, viitorii aleşi vin
în faţa noastră cu tot soiul de promisiuni
enorme. Apoi, când ajung la cârmă,
uită ce-au promis, nu fac nimic (când
nu fac rele!), îşi văd liniştiţi de agenda
lor proprie, de afacerile lor prospere.
Şi nu păţesc nimic fiindcă ne-au minţit.
Ar fi normal ca la preluarea funcţiei,
de primar, de ministru etc., oamenii
politici să semneze un angajament
cu proiectele pe care urmează să le
ducă la bun sfârşit după primul an
de mandat, după al doilea an şi aşa
mai departe. Iar dacă nu-şi onorează
promisiunile, automat şi fără preaviz,
să fie demişi sau, după caz, să-şi piardă
mandatul. Un asemenea angajament
scris cu asumări precise de obiective
şi termene, care, neexecutate,
atrag după sine eliberarea din funcţie
a celui în cauză, i-ar face în sfârşit pe
oamenii politicieni egalii cetăţenilor
obişnuiţi şi, desigur, ar simplifica şi
ar îmbunătăţi considerabil viaţa noastră
publică. Dar cine să audă şi să ia în
seamă o asemenea propunere.
Din sumar
Recomandări din sumarul numă-
rului 4 al revistei RAMURI : Alex
Ştefănescu, Requiem pentru un oraş
(o recitire pătrunzătoare a sonetului
eminescian Veneţia); Nicolae Prelip-
ceanu, Surzenia selectivă, din care
cităm: „Adevărul este că trăim în-
tr-o lume de surzi, cărora le place,
cu toate acestea, să vorbească, să
vorbească, să vorbească...”; Gheorghe
Grigurcu, Promiscuitatea înţelegerii
tendenţioase; paginile de jurnal (din
2006) semnate de Gabriel Dimisianu;
relatarea lui Adrian Popescu despre
marcarea Zilei Poeziei în Italia; cronica
literară de Gabriela Gheorghişor la
volumele unor tinere poete, Medeea
Iancu şi Ioana Geacăr; sub titlul Prima
scrisoare către tatăl meu, fragmentul
din noul roman al lui Varujan Vosganian,
Copiii războiului; eseul lui Dragoş
Goga, despre mutaţiile ideologice şi
de gust în postmodernism; carnetul
plastic de Cătălin Davidescu despre
expoziţia colectivă a câtorva artişti
vizuali (Mihail Trifan, Cătălin Solcan,
Valentin Boboc, Emil Bănuţi) pe tema:
Podul lui Dumnezeu (formă carstică
de atracţie din comuna mehedinţeană
Ponoarele); prozele semnate de Ioana
Dinulescu şi Florin Logreşteanu;
cronica la volumul Nous de Liviu Ioan
Stoiciu semnată de Gabriel Nedelea.
