De vacanţă (I)
A începutul marele exod de vară
al românilor spre plajele din ţările aflate
la sud de Dunăre. O primă întrebare
ar fi: de ce preferă românii să facă
un drum mai lung şi, din motive
care vor fi explicitate imediat, atât
de anevoios spre Grecia de pildă, în
loc să meargă pe litoralul românesc?
Răspunsul e simplu: oferta, pentru
condiţii hoteliere similare sau superioare,
are preţuri mai joase, la care se adaugă,
ca bonus, clima mai bună şi marea, în
zona de nord a Greciei, de o limpezime
şi o temperatură paradisiace. Acum
să ne întoarcem la motivele care fac
drumul anevoios: ca să ajungi în Grecia
trebuie să treci Dunărea, iar traversarea
fluviului se face pe îmbătrânitul pod
de la Giurgiu – Ruse. Şi astfel, vacanţa
turiştilor noştri debutează cu un mic
coşmar tipic românesc: îmbulzeală de
nedescris, camioane şi autoturisme
într-un talmeş-balmeş, ore întregi de
aşteptare în soarele torid, întârzieri,
nervi întinşi la maximum. De ce?
Fiindcă partea românească a podului
se repară. Iar lucrările, ceea ce a devenit
o regulă la noi, sunt în întârziere: podul
cu pricina era în şantier şi acum o vară
şi, dacă ţinem bine minte, şi acum
două veri. Lăsăm impresia că tot ce
începem nu suntem în stare să terminăm.
Pe stâlpii de beton ai podului de la
Giurgiu sunt precizaţi, cu cifre mari,
în relief, anii cât a durat construirea
acestui pod: doi ani, între 1952 şi 1954,
când a fost inaugurat. Doar doi ani
le-au trebuit celor de atunci să ridice
acest pod. Astăzi, nouă ne trebuie mai
mult timp doar ca să turnăm un
strat asfaltic şi să-l cosmetizăm puţin.
Încă o probă care demonstrează neputinţa
de pomină a constructorilor noştri şi
încă un exemplu de triumf al eşecului.
De vacanţă (II)
După patimile de la Giurgiu, turistul
român alege să se întoarcă în ţară,
din vacanţă, pe o cale ocolită, pe la
Vidin-Calafat. Drumul e, într-adevăr,
mai lung, dar, speră el, traficul nu
este aşa de mare şi, apoi, podul este
modern, cu două benzi de circulaţie
pe sens, cu linie ferată electrificată
dublă şi cu trotuare pentru pietoni.
Calculul e corect, numai că nu ţine
cont de factorul de perturbare specific
românesc, de doza de absurd care
intervine obligatoriu pe meleagurile
noastre. Şi atunci când s-a rezolvat
ceva (adică, iată, nu se mai traversează
fluviul încărcând automobilele şi
camioanele pe bac, există un pod nou,
impresionant, însă construit, să ne
înţelegem, de partea bulgară, nu de
noi!), lucrurile tot nu funcţionează, se
dovedesc parcă şi mai complicate decât
înainte. Aşadar: turistul trece cu maşina
rapid, ca-ntr-un vis, pe autostrada
podului şi ajunge pe tărâm românesc.
Aici însă dă de un infern şi nu-i vine
să creadă: este controlat minuţios, cu
încetinitorul, ceea ce măreşte enorm
timpul de aşteptare şi coada de vehicule.
Când în sfârşit scapă de vamă, constată,
coşmaresc, că nu poate să înainteze
pe şosea: e blocată, se aşteaptă zeci
de minute, apoi ceasuri întregi. Nu
înţelege ce se petrece, cum de e posibil
aşa ceva. O coadă infernală se întinde
pe kilometri şi kilometri prin satele
din drum. Pe bietul om nu-l mai
interesează explicaţiile (că din pricina
unui fulger s-a ars calculatorul vameşilor,
că şoseaua care leagă podul de la
Calafat de Craiova şi, apoi, de Bucureşti
este în reparaţie de ani şi ani şi încă
n-a fost terminată, că poliţiştii care
ar trebui să pună ordine în trafic dorm
pe ei etc., etc.). Îi ajunge ce trăieşte:
un coşmar repetitiv şi fără altă motivaţie
decât dezonoranta funcţionare a
angrenajului public naţional.
O poveste întunecată
şi foarte încurcată
În revista 22 (nr. 24) găsim un
subiect pasionant. Sub titlul „Radiografia
unui hold-up”, Mihai Demetriade
descrie marele jaf din 1959, care a
avut loc la Bucureşti, cu un atac asupra
maşinii Băncii Naţionale: „Un electrician
care lucra pe unul dintre stâlpii de
telegraf din zonă îi vede pe cei trei
bărbaţi punându-şi măştile, cu arme
în mână, şi trage concluzia firească că
Securitatea face o repetiţie sau un
antrenament sau pur şi simplu că se
filmează ceva, deşi, în mod ciudat, nu
era prin preajmă niciun aparat de
filmat. Monica scoate sacii cu bani din
Skoda Station-ul băncii, iar Igor îi pune
în taxi. Lică a stat tot timpul la volanul
maşinii, cu motorul pornit. Trei saci
cu bani au fost mutaţi în mare grabă.
După încărcarea lor, în spate s-a urcat
şi Saşa.(…) Împart banii, mai întâi câte
25.000 lei, urmând ca restul să fie
depozitat în podul casei părinţilor lui
Igor. Armamentul, muniţia, casteturile
etc. sunt plasate într-o valiză separată,
pe care Sevianu o ascunde în acelaşi
loc. Îmbrăcămintea şi mănuşile folosite
au fost băgate într-un sac de merinde
pe care Igor şi Saşa l-au aruncat dintr-o
barcă în Lacul Herăstrău.” Aici sunt
descrise faptele brute, aşa cum s-au
petrecut sau aşa cum a vrut Securitatea
să ne facă să credem că s-au petrecut.
Acelaşi grupaj din revista 22 mai
conţine un articol semnat de Vladimir
Tismăneanu, care ne avertizează că,
în realitate, „avem de-a face cu o afacere
politică, deci că scenariul «marelui jaf»
este subordonat unui megascenariu
menit să demonstreze lipsa de loialitate
a unui grup de intelectuali proveniţi,
fără excepţie, din mediul ilegaliştilor
evrei.” Să amintim numele celor şase
persoane care alcătuiau grupul „bandiţilor”:
fraţii Ioanid, Alexandru (Lică) şi
Paul, Haralambie Obedeanu, Saşa
Muşat, Igor şi Monica Sevianu. O poveste
întunecată şi foarte încurcată. De citit.
Starea Europei
În acelaşi număr din revista 22
există, sub titlul 22 plus, un supliment
realizat de Andreea Pora, cu sprijinul
grupului PPE din Parlamentul European.
Revista 22 a invitat 13 membri ai
Grupului PPE să răspundă la şase
întrebări care încearcă să cuprindă
principalele subiecte care preocupă
Uniunea Europeană. Deputaţii PPE
se pronunţă asupra actualităţii celei
mai presante, iar punctele de vedere
exprimate se reţin prin caracterul lor
tranşant şi lucid. Ca exemplu, reproducem
câteva aprecieri asupra relaţiilor UE
cu Rusia. Francesco José Millán Mon
(Spania): „Relaţia UE-Rusia a îngheţat,
iar încrederea a dispărut din cauza
încălcării suveranităţii şi integrităţii
teritoriale a Ucrainei de către forţele
armate ruse începând din 2014.”; Tunne
Kelam (Estonia): „În elaborarea politicii
UE faţă de Rusia este esenţial să
înţelegem că scopul strategic al lui
Vladimir Putin este de a slăbi, dezbina
şi discredita UE. Din acest punct de
vedere, politica Rusiei de a dezmembra
şi slăbi Ucraina constituie numai o
etapă în campania sa împotriva Occidentului.
Încercând să supravieţuiască presiunii
sancţiunilor UE, Rusia va încerca şi de
acum înainte să divizeze UE şi să obţină
ridicarea sancţiunilor.”; Andrej Plenkovic
(Croaţia): „Dar Moscova a dorit să-şi
întărească rolul pe scena politică
mondială, creând crize şi conflicte
îngheţate în vecinătatea UE. Este evident
că UE nu poate considera Federaţia
Rusă drept un partener credibil,
atâta timp cât aceasta nu respectă
suveranitatea şi integritatea teritorială
a Ucrainei.” Antonio López-Istúriz
White (Spania): „Actuala conducere
rusă se află pe o traiectorie de coliziune
cu Vestul. Şi-a centralizat puterea la
un nivel fără precedent. Vestul trebuie
să găsească un răspuns la conceptul
de «război hibrid». Trebuie să elaborăm
o nouă strategie faţă de Rusia care
să corespundă realităţii politice, astfel
încât să descurajăm orice agresiune
rusă, să reducem dependenţa energetică
faţă de Moscova prin diversificarea
surselor energetice şi a rutelor de tranzit,
să impulsionăm solidaritatea între
statele membre…”; Lars Adaktusson
(Suedia): „Rusia se comportă agresiv
de ceva vreme şi a folosit forţa împotriva
Ucrainei, Georgiei şi Moldovei. Desigur,
sper că Rusia va evolua într-o direcţie
diferită, punând accent pe valorile
democratice şi drepturile omului, deşi
menţionează din ce în ce mai des armele
nucleare în cadrul strategiei sale de
apărare, ceea ce este extrem de
îngrijorător.”; Jaromir Štetima (Republica
Cehă): „Ideal vorbind, relaţiile dintre
UE şi Rusia ar trebui să se îmbunătăţească,
iar între cele două părţi să se dezvolte
un comerţ liber şi relaţii de prietenie.
Din păcate, însă, cel puţin atâta timp
cât Putin este la putere, acest lucru nu
pare posibil.” Cum se vede, deputaţii
PPE vorbesc aceeaşi limbă sau, altfel
spus, au aceleaşi convingeri pe care
nu se feresc să le afirme răspicat, iar
concluzia care se desprinde nu este de
natură să ne bucure: nimic bun, dinspre
Rusia!
