Originalul şi copia
Să ne uităm puţin la ce se petrece
în jur. Există o tendinţă tot mai evidentă
de a înlocui originalul cu copia. Peste tot.
Doctori care nu sunt doctori, căci au copiat
lucrarea de doctorat. Autori de cărţi (din
puşcării, dar probabil şi alţii) care nu sunt
cu adevărat autori de cărţi. Şi de la cazuri
individuale, se trece la instituţii: a apărut
o Academie care dublează Academia
Română, conferind membrilor săi aceleaşi
drepturi. Ori, mai aproape, iată ce păţesc
uniunile de creatori. Un ins îşi încropeşte
o uniune a artiştilor plastici şi încearcă
nebuneşte, prin peste o sută de procese,
să se substituie adevăratei Uniuni. Alţi
câţiva frustraţi, plus un mitoman, plus
vreo doi apucaţi înjghebează şi ei o falsă
uniune a scriitorilor şi vor să ia locul
uniunii noastre. În ambele situaţii,
halucinant, măsluitorii apelează la calea
justiţiei, o justiţie care – pe baza unui
principiu rău înţeles, accesul liber la
judecată – primeşte şi judecă orice cauză,
oricât de inconsistentă, oricât de absurdă
s-ar adeveri ea. Dacă vrei să distrugi ceva
îl clonezi, pui lângă original copia. Ce
procedură e asta?, parcă ar fi o pagină
din manualele unor servicii secrete. Nu
ştim. Cert e că printr-o astfel de dublare
a autenticului cu inautenticul creezi
confuzie (oricând se găsesc destui oameni
cu mintea slabă dispuşi să te creadă şi
să pună totul la îndoială!), distrugi
credibilităţi şi reputaţii, distrugi prestigiul
unor instituţii şi totul se amestecă de-a
valma. Dacă e aşa, atunci tocmai are loc
un atac, purtat cu mijloace noi, atipice,
la cultura română şi la identitatea naţională?
În universul „lavandiu“
Admirabilă totdeauna, rubrica pe
care, sub titlul Provensale, o semnează
Ioan T. Morar pe ultima pagină din revista
ORIZONT. În numărul 9 al revistei
timişorene, el scrie pregnant şi fermecător
despre „aurul albastru al Provenţei”,
lavanda: „Ne îndreptăm spre Valensole,
de data asta din direcţie opusă faţă de
ieri. Aşa că întâi intrăm în comună (2.800
de locuitori), un fel de templu în aer liber
al lavandei. Totul e lavandiu la culoare:
firmele magazinelor, obloanele geamurilor.
Aici e un magazin care vinde miere de
lavandă, dincolo uleiuri esenţiale de
lavandă, săpunuri şi parfumuri manufacturate
pe loc. La brutărie poţi cumpăra pâine
cu lavandă, prăjituri cu cremă de lavandă
sau chiar îngheţată de lavandă. Evident,
la măcelărie se găseşte, pentru rafinaţi,
salam cu lavandă. Vorbesc serios.” Un
scriitor de valoare se simte ca atare în
tot ce scrie, chiar şi în reportaje şi
corespondenţe pentru o publicaţie sau
alta. E cazul lui Ioan T. Morar.
Din sumar
În DILEMA VECHE nr. 659, Andrei
Manolescu descrie pasionant o călătorie
pe mare, în Grecia. Dar ceea ce e surprinzător
şi spectaculos în experienţa sa este faptul
că nu povesteşte din postura de turist, de
simplu pasager pe un velier, ci din
aceea de navigator: „N-am mai pus mâna
pe timonă şi pe maneta maşinii de un
an de zile, iar în faţă avem, în premieră,
ieşirea dintr-un port labirintic. În fine, ne
facem curaj. Pornesc maşina, un diesel
Yanmar japonez de 40 de cai-putere
(motoarele sunt mici la veliere, că doar
baza e vântul). Deconectăm furtunul de
apă şi cablurile electrice. Desfacem mooringul
(legătura de la prova cu „mortul” de pe
fundul mării) şi legătura slabă de la pupa,
cu pontonul. După ce şi parâma tare,
din vânt, e filată pe după baba, băieţii
strigă «Mola!» şi dihania de zece tone e
liberă.” În acelaşi număr al revistei, vorbind
despre alegerile din America, Sever Voinescu
pune un accent de reţinut: „USA Today,
care în toată istoria sa de 34 de ani nu a
susţinut niciodată vreun candidat în alegerile
prezidenţiale americane şi nu a făcut
niciodată din politică o trăsătură pregnantă
a profilului său, a anunţat că, prin decizia
unanimă a corpului editorial, de data asta
o susţine pe Hillary Clinton. Motivul este,
ca pentru mai toţi cei care o susţin pe
fostul secretar de stat, că Trump e mai
rău. În motivaţia corpului editorial de la
USA Today nu se găseşte nici măcar un
singur argument care vizează calităţile lui
Clinton, ci doar o listă consistentă a defectelor
lui Trump.”
Epidemie naţională
În revista 22 (nr.42), citim un interviu
realizat de Alexandru Lăzescu cu acad.
Viorel Barbu, fost preşedinte al CNATDCU,
în care se discută subiectul fierbinte
al doctoratelor plagiate. Aflăm de la
profesor că fenomenul este foarte întins,
o adevărată epidemie naţională: „În
momentul de faţă, nu putem să curăţăm
sistemul de cele 20.000-30.000 de teze
slabe, plagiate sau compilate”. Cum şi
de ce s-a ajuns în situaţia asta? Iată
explicaţia pe care o dă Viorel Barbu:
„Este un sistem pur românesc,
superficialitatea care există la noi, relaţiile
care stabilesc în mediul universitar, de
complezenţă, în fine. Acesta este un
păcat al nostru, al românilor, nu ştim
că trebuie să spunem nu. A spune nu
este mult mai dificil decât a spune da.
Este un păcat al nostru, poate sociologii
pot da o explicaţie. În fine, ultimul lucru
este corupţia, dacă vorbesc de doctorate.
Adică foarte multe doctorate se dau prin
corupţie. Nu este neapărat o corupţie
în sensul de o recompensă materială,
deşi nu exclud nici asta. De multe ori,
acordarea unui doctorat, mai ales către
personaje înalte politice sau demnitari,
se face pentru a se stabili un gen de
relaţie cu aceste personaje influente de
care conducătorul ştiinţific probabil
că se gândeşte că va putea beneficia
în viitor. ” Concluzia e simplă şi îi aparţine:
„Mediul academic românesc este nereformat
şi lipsit de personalităţi influente”.
