un basm

Se făcea că undeva, departe, exista o ţară minunată de care locuitorii ei nu se îngrijeau: îi iroseau darurile, îşi băteau joc de nenumăratele ei avuţii. De fapt, nu toţi locuitorii săi o batjocoreau. Ci o parte dintre ei. Căci situaţia cu totul specială a acelei ţări era dezbinarea ei faţă de ea însăşi. Existau două tabere foarte diferite între ele: cei buni – educaţi, civilizaţi, deschişi spre lume, de bună intuiţie, competenţi, cinstiţi, adică normali; şi, pe de altă parte, cei răi – plini de viclenie, mincinoşi, fără ştiinţă de carte, aroganţi, dispuşi să înşele şi să fure. Din nefericire pentru ţara minunată, cei răi erau mai numeroşi şi izbutiseră să pună mâna pe putere. Folosind abil şi ieftin mecanismele democraţiei, votul popular, cu promisiuni false pe care ştiau că n-au cum să le onoreze, aceştia i-au amăgit pe alegătorii neşcoliţi, abrutizaţi sau doar naivi, au câştigat alegerile şi s-au instalat la cârmă. Preocuparea lor principală era să se pună la adăpost de lege pe ei cu averile lor neverosimil de mari. Pentru acest scop erau în stare să întoarcă ţara de la locul ei, din timpul şi din drumul ei şi s-o arunce într-un cotlon din afara istoriei. Ei păreau de neînvins, cei buni nu găseau calea prin care să aducă normalitatea în vieţile lor, iar ţara minunată, apăsată de simulacre, părea sortită decăderii, eşecului şi era cuprinsă de o tristeţe iremediabilă. Dar basmele, în general, se termină bine sau, în orice caz, basmul acesta e cu final fericit: ca şi în alte rânduri, şi de data asta, când totul va părea pierdut, minunata ţară îndepărtată va găsi iar, miraculos, calea de salvare.

sub asediu

Din bilanţul privind principalele programe literare ale Uniunii Scriitorilor (vezi pag. 3 a revistei noastre) lipseşte o referinţă importantă: în ce condiţii s-au realizat toate acestea. Căci, e de subliniat, acţiunile culturale ale USR, atât de numeroase şi de importante, nu s-au derulat în condiţii de normalitate, ci în condiţii de asediu permanent. E vorba, desigur, de procesele şi de scandalul public pe care ciudatul grup de autori lea provocat şi le ţine înteţite ca pe un foc în care se aruncă întruna lemne. S-a ajuns, cifra este exactă, la un număr de 78 de procese aflate pe rol, în diferite faze. Desigur, sunt grave consecinţele aberantelor acţiuni în instanţă intentate Uniunii Scriitorilor de către aceşti oameni iresponsabili sau doar rău intenţionaţi. La pierderi, trebuie să trecem nu doar costurile efective ale proceselor, uriaşe (peste cinci sute de mii de lei într-un an). Nu doar deficitul de imagine adus Uniunii Scriitorilor ca instituţie căreia îi vine mult mai greu – contestată şi reclamată fiind la tot felul de foruri – să apere drepturile membrilor săi. Nu doar compromiterea comunităţii scriitoriceşti în ochii marelui public, care, şi aşa, stătea destul de departe de literatură, dar acum, când dă de aceste mizerii vânturate în văzul lumii, are motive să fie şi mai neîncrezător când aude de scriitorii români. Dar cei din acest grup, fără să ştie, ajung la un trist record negativ: îşi fac rău chiar lor voind să ne facă rău nouă. Căci ne silesc să-i excludem de acolo de unde ei, prin acţiunile lor, se exclud de fapt. Cuprinşi de o furie, de o frenezie a demolării de nestăpânit, oamenii aceştia lovesc în orice, şi în ei înşişi, şi lasă impresia că nu vor înceta decât atunci când vor vedea totul pus la pământ.

Cărţi noi

Editura Cartea Românească e prezentă în librării cu noi volume. Trei poeţi optzecişti apar cu antologii din poezia lor, în seria Opera poetică: Magda Cârneci, Matei Vişniec (ambii, cu prefeţe de Ion Bogdan Lefter) şi Romulus Bucur (cu prefaţă de Emanuela Ilie). Tot la Cartea Românească, o surpriză: în colecţia Cartea de proză, Eugen Negrici semnează Omul din Castranova (protoscenariu). La Polirom, Marta Petreu publică al doilea roman al său, Supa de la miezul nopţii: „Viaţa în acest roman se trăieşte între brutalitate şi suferinţă – rarele momente de dragoste aduc o bucurie împalidată“, scrie pe coperta a patra a cărţii Gelu Ionescu. Constantin Abăluţă semnează o nouă culegere de versuri intitulată Trăiesc în faţa dumneavoastră (Editura Charmides). În fine, la Editura Muzeul Literaturii Române, apare un volum de articole şi studii literare de Ana Selejan, cu un titlu care provoacă, Literatură mare literatură mică. Şi aceste noi apariţii editoriale, promiţătoare, ne conving că, de sărbători, criticii literari nu vor lua pauză, având mult de lucru.

din sumar

Cu numărul 11, revista ORIZONT îşi schimbă înfăţişarea, în sensul unei simplificări, a unei limpeziri grafice menite să-i sporească lizibilitatea. Altfel, la nivelul conţinutului şi al rubricilor, lunarul timişorean a rămas acelaşi, adică şi-a păstrat calitatea. Cornel Ungureanu scrie despre autori din Republica Moldova. Cristian Pătrăşconiu stă de vorbă cu Radu Jörgensen, încercând să afle cine a deturnat mişcarea feministă. În ancheta revistei, o seamă de scriitori răspund la întrebarea De ce recitiţi? Iată ce mărturiseşte Alexandru Călinescu: „Recitirea a fost una din marile plăceri ale copilăriei mele. Era o extraordinară voluptate de a regăsi un univers familiar, ceea ce îmi dădea senzaţia reconfortantă că lumea (lumea ficţiunii, aceea care conta pentru mine atunci) era alcătuită cu rost…“. Vasile Popovici, sub titlul Un proiect cât o bibliotecă, scrie despre trei volume (apărute în anii 2009, 2012 şi 2016) de documente din perioada comunistă, volume editate de Mihnea Berindei împreună cu Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, despre care R.l.a scris în câteva rânduri, după ce a publicat numeroase fragmente. Coriolan Babeţi semnează un eseu despre Retrospectiva Mihai Olos, Redescoperirea ca înviere. Ioan T. Morar continuă relatarea despre experienţa sa de „paharnic la Châteauneuf-du-Pape“. Vladimir Tismăneanu ia în discuţie „orbirea intelectualilor şi ispita totalitară“. În fine, Cristina Chevereşan şi Adina Baya consacră două analize romanului lui Philip Roth, Pastorala Americană. Ca de obicei, avem ce să citim şi în acest nou număr din Orizont.

Ziua Naţională la televizor

Televiziunile au ilustrat pe larg, în fel şi chip, Ziua Naţională. Dincolo de atâtea festivisme de faţadă, dincolo de horele repede încinse cu un entuziasm, cu o veselie neconvingătoare (căci erau mimate sau doar nepotrivite), dincolo de îmbuibarea foarte românească şi de lauda cu ţuica noastră, cu sarmalele plus mămăliga noastră, cu fasolea plus ciolanul ori cârnaţii aferenţi, dincolo de episodul când nişte oameni îndobitociţi s-au îmbulzit, călcându-se-n picioare, ca să prindă ceva, orice, din pomana cu cârpişoarele vestimentare împărţite de o persoană din Dorobanţi, dincolo de toate astea, au fost şi emisiuni făcute cu cap, care transmiteau idei şi sentimente preţioase. De pildă, la Pro Tv, s-au derulat, emoţionant, poveştile unor români care au făcut performanţă incredibilă în domenii ştiinţifice, universitare de vârf din America ori din Europa occidentală (dovadă a inteligenţei şi a creativităţii acestui popor la nivel individual!), ca şi poveştile unor români care se poartă aidoma unor îngeri pe pământ, ajutându-şi necondiţionat semenii aflaţi la necaz. Sau e de menţionat dialogul cu Mihai Şora, purtat la Realitatea Tv, de Rareş Bogdan. Sau, la TVR, într-o emisiune a lui Cătălin Ştefănescu, România 100, s-au făcut auzite voci lucide care semnalau marele impas în care se găseşte ţara acum. Astfel, Ştefan Popescu vorbea despre drama demografică a României ce pierde în fiecare oră zece locuitori: depopularea e un semn că oamenii n-au încredere în această ţară căreia îi lipseşte un proiect de anvergură, iar Ziua Naţională, Centenarul Marii Uniri ar trebui să fie sărbători vii, sărbători pentru prezent şi viitor, ale unor oameni uniţi de un crez comun; ceea ce, din nefericire, nu se întâmplă. Şi fiindcă discutăm despre televiziuni, observăm că lipseşte cu desăvârşire din programul lor, acum, la sărbătoare, ca şi în orice zi obişnuită, difuzarea de poezie română valoroasă scrisă de poeţi din trecut sau de azi. E şi acesta un semn de sărăcire interioară a poporului român care se manelizează accelerat.