Avem și noi recordurile noastre

Cine spune că n-avem și noi recordurile noastre: e adevărat însă, nu sunt din categoria dorită, sunt doar contraperformanțe. Recent s-a dat publicității un studiu realizat de Tom Tom Telematics în 174 de mari orașe din întreaga lume, privind indicele anual de trafic 2016. Ei bine, cu această ocazie am aflat ceea ce deja știam, simțind, zi de zi, cu vârf și îndesat, pe pielea noastră de pietoni sau de șoferi: Bucureștiul se regăsește în Top 10 Cele mai aglomerate orașe din lume! Ocupă un loc foarte sus, locul șase din lume și este, de departe, cel mai aglomerat oraș din Uniunea Europeană. Iarăși trebuie să exclamăm: noi și tristele noastre recorduri! O televiziune (probabil) favorabilă primarului general cita din programul de modernizare a transportului bucureștean, anunțând ce are de gând să întreprindă Primăria, în anii următori, ca să fluidizeze traficul și să ne ia de pe cap coșmarul zilnic al deplasării prin București. (Și iarăși constatăm, în paranteză fie spus: ca mai totdeauna la noi, rezolvarea problemelor, iată, este pasată și plasată în viitor, ca promisiune, adică vom face și vom drege, în loc de facem sau am făcut, cum s-ar cuveni.) Dar, oricum, văzând ce are în intenție Primăria, putem spune de pe-acum că măsurile plănuite sunt mărunțișuri, dacă nu chiar frecție la un picior de lemn. În acest domeniu, lucrurile nu se vor rezolva decât dacă va exista un primar vizionar, puternic, animat de patriotism adevărat, capabil să ducă la bun sfârșit acele lucrări de amploare, dificile, costisitoare, însă strict necesare ca să aducă această capitală în timpul prezent și-n rândul lumii: linii de metrou radiale în toate direcțiile sufocate de trafic, parcări, pasaje subterane sau supraterane în intersecțiile principale, poduri peste calea ferată la ieșirile din București (sau mutarea căii ferate!) și, desigur, centura ocolitoare a marii aglomerări urbane. Altfel, după principiul aplicat de atâția ani „Nouă ne pasă de orașul nostru și de aceea, priviți, plantăm panseluțe, cât mai multe panseluțe și alte floricele specifice fiecărui anotimp și schimbăm bordurile!” vom merge din rău în mai rău. Până unde se poate merge așa, descendent? Nu știm, vom trăi și vom vedea.

România literară – manual de utilizare

Ne vedem siliți să facem câteva precizări pentru un jurnalist pe care, de altfel, îl simpatizăm și pe care-l considerăm inteligent (de aceea îi și expediem săptămânal revista noastră). Acesta – prezentând în fugă la o televiziune revista noastră – nu știa cum să găsească `n revistă poemele lui Francisco de Quevedo, anunțate pe prima pagină și ne reproșa că nu menționăm pagina unde pot fi citite. Îi aducem la cunoștință că, dacă tot ajunge să țină în mână România literară, trebuie totuși s-o și deschidă și s-o răsfoiască, căci revista nu are doar paginile 1 și 28. Dacă va face această elementară operație, care nu presupune un efort intelectual istovitor, va observa că publicația noastră are o structură precisă și repetabilă: pe prima pagină doar sunt numite acele texte pe care redacția le consideră de interes deosebit, iar în pagina a doua este trecut sumarul în întregime, cu titlu, autor și pagina unde se află; în plus, va vedea și că traducerile, textele dedicate literaturilor străine sunt plasate totdeauna spre sfârșitul revistei, sub genericul Meridiane. E simplu, chiar și pentru începători. Totul e să vrei. Suntem siguri că și amicul nostru se va acomoda cu publicația noastră și va deprinde s-o folosească. Noi promitem, vom continua să i-o trimitem până ne convingem că a învățat.