Drumurile patriei
Cine circulă cu maşina pe DN65
trece, negreşit, prin oraşul Balş. Fiind
şi drum european (E574, care leagă
Bucureştiul de Slatina, Craiova,
Calafat sau Severin, Timişoara şi,
mai departe, de diferite ţări din
Europa), e de la sine înţeles, şoseaua
respectivă este luată cu asalt de o
sumedenie de maşini, de la cele
obişnuite până la cele de mare tonaj.
De ce am nominalizat, de pe ruta
aceasta, tocmai oraşul Balş? Fiindcă
acest oraş este o localitate stranie
în felul său, deşirându-se de-a lungul
unei singure străzi principale. Strada
cu pricina se întinde pe o distanţă
de 6 kilometri! Ceea ce o face deosebită
şi exasperantă este faptul că această
stradă se confundă cu şoseaua naţională/
cu drumul european! Treceri de
pietoni, cu oameni ameţiţi de căldură
sau de alcool ieftin, adeseori căruţe,
maşini locale care vor s-o ia la stânga
sau la dreapta şi se mişcă cu o lentoare
ce vine din plictiseală, în fine,
viaţa întregii comunităţi se concentrează
pe strada asta (adică pe şoseaua
naţională sau pe drumul european,
dacă vreţi!). Consecinţa: nu se poate
înainta, se formează convoaie de
maşini pe kilometri şi kilometri. Şi
care e problema? Problema e că nişte
oameni cu judecată, în cei 25 de ani
câţi s-au scurs de la căderea lui
Ceauşescu (când s-a dat liber la
circulaţie, ca să zicem aşa), ar fi
proiectat şi ar fi construit o şosea
paralelă care să treacă pe lângă
nefericita localitate, nu prin ea.
Această bretea rutieră ar fi scos
traficul din oraş şi ar fi deblocat
lucrurile, le-ar fi adus la normal. Nu
e cazul nostru. Responsabilii de la
transporturi fie închid ochii când trec
prin Balş, fie nu circulă pe acolo.
Şi tot pe DN65: în satul cu o cacofonie
în nume, Lunca Corbului, există o
reclamă nu ştim cât de eficientă, dar
sigur memorabilă. Pe o pancartă de
pe marginea drumului îţi sare în ochi
un anunţ: Mai ieftin ca la Piteşti.
Servicii funerare complete. Am râs
amar şi ne-am întrebat ce înţeles
are aici cuvântul complete: este
cumva inclusă în preţ şi luarea vieţii
celui ce urmează să beneficieze de
serviciile funerare?
Lumea şi-a ieşit din minţi?
A fost un sfârşit de săptămână
şocant şi dramatic. Să recapitulăm:
în seara zilei de 14 iulie un tânăr
francez de origine tunisiană, la volanul
unui camion, a rulat nebuneşte pe
promenada din Nisa, unde o mare
mulţime de oameni sărbătorea
Ziua Naţională a Franţei şi a provocat
un carnagiu de nedescris: peste 80
de morţi, peste o sută de răniţi, dintre
care mai mult de jumătate în stare
gravă, victimele – oameni nevinovaţi,
mulţi copii. ISIS revendică masacrul.
O zi mai târziu, încercare de lovitură
de stat în Turcia: tancuri pe străzi,
avioane care bombardează hotelul
lui Erdogan din Bodrum, rachete
lansate din elicopter, soldaţi decapitaţi,
şase mii de persoane arestate, puciul
militar eşuează, iar dictatura, vorba
cuiva, se consolidează. Lumea pare
să-şi fi ieşit din minţi. Tot în acest
week-end am aflat o ştire aparent
fără legătură cu aceste evenimente
tragice: frizerul personal al preşedintelui
François Hollande are un salariu
de 10.000 de euro lunar, cât al unui
ministru din cabinetul francez şi e
plătit din bugetul preşedinţiei. Sigur
că da, ce face el nu e lipsit de importanţă,
căci, înţelegem, se-ngrijeşte de
podoaba capilară a preşedintelui,
intervenind cu foarfeca şi pieptenul
zilnic (ori chiar de mai multe ori într-o
zi!). Nu vom spune: „Ţara arde şi
baba se piaptănă!”. Şi totuşi, frizerul
la acelaşi preţ cu un membru al
guvernului?! E cam mult. Ce constatăm,
că lumea şi-a ieşit din minţi? Cam
aşa se arată.
Bacalaureat 2016
Tocmai s-a încheiat ediţia 2016
a bacalaureatului. Cu această ocazie
românii au semnat o petiţie aberantă:
zeci de mii de cetăţeni au cerut să
se decidă că Moromeţii e roman
interbelic! (A se vedea editorialul din
numărul trecut al Rl). Ne-a atras
atenţia încă un aspect cu totul revoltător,
privind acest examen de absolvire a
liceului: există în ţară mai multe licee
unde niciun elev nu a luat Bac-ul! În
fine, un record încă şi mai stupefiant:
de şase ani de zile niciun absolvent
al Liceului Tehnologic Agricol din
comuna Ortişoara (judeţul Timiş) n-a
fost în stare să treacă acest examen.
La ce bun mai funcţionează acel liceu,
la ce bun se mai plătesc salarii acelor
dascăli? Oricum, tot ce se petrece
vorbeşte despre degradarea alarmantă
a învăţământului românesc. Iar
anemierea învăţământului naţional
are consecinţe extrem de grave privind
starea acestui popor. Oamenii neinstruiţi
vor face alegeri proaste în viaţa
personală, în politică şi, ce să mai
vorbim, în cultură. Oamenii neinstruiţi
nu vor distinge urâtul de frumos, răul
de bine, vor fi incompetenţi profesional,
vor fi foarte uşor cuceriţi de brutalitate
şi foarte uşor se vor transforma din
popor în populaţie şi din lume în
sublume.
„Indolenţa meduziană“
Nu e un secret pentru nimeni:
poezia are probleme cu cititorii, în
sensul că şi-i pierde. Împinsă de
dezinteresul publicului din ce în ce
mai mult într-o zonă marginală, poezia
devine un teritoriu pentru câţiva
iniţiaţi şi împătimiţi (atunci când e o
poezie valoroasă) şi o îndeletnicire
am zice vicioasă (atunci când e scrisă
de grafomani fără înzestrare). Uneori
avem impresia că sunt mai numeroşi
cei care scriu poezie decât cei care
o citesc. Aşa stând lucrurile, când
semnalele pe care autorii de versuri
le transmit către cei pe care, teoretic,
ar vrea să-i cucerească sunt de felul
celor din revista ATENEU (nr. 562,
iunie 2016), să nu ne mirăm că lumea
ajunge să fugă de poezie mâncând
pământul. Astfel, revista din Bacău
a premiat la concursul „Porni
Luceafărul…” versuri de Simina Ioana
Teodorescu, pe care le şi publică.
Iată cum sună ele: „Altar de himeneu,/
Lumini difuze-n empireu,/ Decor
funebru/ Thanatos-sacerdot lugubru.//
Din copaci veştezi cad frunze acordate-n
tropot de cai,/ Miroase a tămâie
şi-a putregai,/ Lumânări pâlpâie şi
clopote răsună sacadat/ O mireasă
cu trup îngheţat păşeşte catifelat.//
Văl de doliu ţesut de pânze împăienjenite/
Curge lent pe treptele umbrite/ De
frumuseţea tainică, afrodisiană,/ Dar
de-o indolenţă meduziană… ”. Şi tot
aşa, şi tot aşa. Deşi nu e meduziană,
indiferenţa cititorilor în faţa unor
astfel de însăilări verbale indolente
şi jalnice este maximă şi pe deplin
justificată.
Din sumar
Ne-a stârnit interesul numărul
6 din REVISTA LITERARĂ, publicaţie
de literatură şi dialog cultural, care
apare la Chişinău. Am remarcat, şi
de această dată, paginaţia cu o
geometrie clară, pregnantă şi modernă.
Şi, ceea ce e important, de citit, avem
ce să citim: sub acest veşmânt
convingător grafic sunt texte care
merită toată atenţia. Răzvan Voncu
scrie, sub genericul Basarabia Literară,
despre premiile USR. Am citit cu
plăcere, la rubrica Mirador, însemnările
lui Ion Pop cu titlul De la zeiţa Victoriei
la marca „Nike”. Criticul Eugen Lungu
poartă o polemică cu un alt critic,
Andrei Ţurcanu, în două pagini de
desluşiri, intitulate Un nou komisar
al literaturii. Un semnificativ grupaj
de poezie, Repotrivirea ceasului,
de Teo Chiriac ocupă centrul revistei.
Andrei Burac publică pagini de jurnal
şi tot cu pagini de jurnal (din Italia)
este prezent şi Leo Butnaru. Am mai
reţinut traducerile din poeţi polonezi
de Nicolae Mareş, eseul lui Adrian
Ciubotaru, proza lui Gheorghe
Calamanciuc, cronica semnată de
Mircea V. Ciobanu şi rubrica lui Emilian
Galaicu-Păun. Revista Literară, o
publicaţie care-şi onorează promisiunile
cu care a pornit la drum.
