Zbor cu peripeţii cu Air France, emoţii pentru actorul principal din Oblomov, care nu prea agreează avioanele, cu turbulenţe, goluri de aer şi instrucţiuni neprevăzute. Marţi, 23 noiembrie, la două ore diferenţă faţă de România, aterizăm la Porto, al doilea oraş ca importanţă al Portugaliei, oraş cu un anumit cult pentru muncă. Există o zicală unanim acceptată de portughezi: În timp ce Coimbra cântă, Braga se roagă, Lisabona se distrează, Porto lucrează.
Anul acesta, după ce a găzduit echipe care au evoluat în cadrul Campionatului European de Fotbal, oraşul de pe Douro a organizat cel de-al XIII-lea Festival al Uniunii Teatrelor din Europa. Festivalul, numit PO.N.T.I. - Porto. Natal. Teatro. International. - este un festival organizat în preajma Crăciunului, când oamenii se bucură de apropierea sărbătorilor plimbându-se, bând vin de Porto, mâncând castane coapte pe strada Santa Catarina şi mergând la teatru.
Între 12 noiembrie - 5 decembrie oferta a fost ambiţioasă, fiind prezente teatre importante: Teatrul Garibaldi din Palermo, Schauspiel Frankfurt şi Düsseldorfer Schauspielhaus, Teatro de la Abadía din Madrid, Teatrul din Moscova, Teatre Lliure din Barcelona, Teatrul Bulandra din Bucureşti, Teatrul Katona din Budapesta, Compania Silviu Purcărete, Kungliga Dramatiska Teatern din Stockholm şi Teatrul Sao Joao din Porto.
Teatrul Bulandra, ca unic teatru membru al Uniunii Teatrelor din Europa, a fost invitat să prezinte în zilele de 26 şi 27 noiembrie spectacolul Oblomov după Goncearov, de Mihaela Tonitza Iordache, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. Cele două reprezentaţii au avut loc la Teatrul Rivoli. Un teatru aparţinând de Primăria oraşului, cu o capacitate de 800 de locuri, nu la fel de ofertant pentru actori şi public ca Teatrul Naţional Săo Joăo, situat în Plaça da Batalha, ales însă pentru adâncimea scenei ce permitea amplasarea decorului baroc din Oblomov.
Organizarea festivalului de către Teatrul Săo Joăo, recent intrat în U.T.E., a presupus un uriaş efort din partea tuturor celor implicaţi în acest proiect ambiţios: directorul Ricardo Pais, directorul executiv José Luis Ferreira şi ceilalţi manageri: Francisca Carneiro Fernandes, Salvador Santos, Maria Joăo Teixeira, Helder Sousa ş.a.
Directorul executiv al Festivalului, domnul José Luis Ferreira a venit la Bucureşti şi a văzut spectacolul de la sala Toma Caragiu. Regia, scenografia, muzica, actorii şi-au spus cuvântul. Un adevărat regal pentru José, care a intuit că magia acestuia va reverbera în sufletul spectatorilor lusitani.
La Porto, montarea a durat două zile şi două nopţi, presupunând un efort uriaş din partea tuturor: personal tehnic, regizor, scenograf; a treia zi s-au instalat luminile, s-a repetat textul pentru subtitrarea în portugheză, a urmat chiar o repetiţie generală în dimineaţa primei zile de spectacol. Sala de la Rivoli Teatro s-a încălzit brusc odată instalate scena circulară din buşteni solizi, grădina cu irişi mov, măsuţa şi scaunele, fântâna arteziană, cortina cu căsuţele din Oblomovka, cu fumul ieşind prin coşuri...
Şi a urmat prima seară. Spectacolele au fost programate târziu la Porto: ele încep la 21.30 şi se termină mult după miezul nopţii. Sala nu a fost plină. Aflu că e greu să faci publicitate. Teatro Rivoli funcţionează part-time, se închiriază sala, iar celălalt teatru al Municipalităţii a fost pur şi simplu închis; primarul Rui Río, spre deosebire de Traian Băsescu, nu încurajează deloc lumea teatrală. Deci nu o sală plină, ci una cu oameni care iubesc teatrul. Nimeni nu a plecat la pauză, la 2 noaptea aplauzele nu mai conteneau. Actorii, obosiţi, dar fericiţi apreciau calitatea acestui public generos.
Culeg câteva impresii din partea directorului José Luis Ferreira. "Oblomov este un mic diamant în acest festival. Tot ce am văzut aici m-a impresionat: un spectacol coerent, sensibil, bine construit. Dramatizarea după roman este foarte bună. Personajele Oblomov, Zahar, Pseniţâna impresionează, sunt caractere puternice, bine adaptate la scenă. Toţi spectatorii care la început oftau: vai, durează 3 ore, ieşeau din sală fericiţi, cu ochii scăldaţi în lacrimi. Mihai Constantin e strălucitor. E un spectacol oarecum straniu pentru spectatorii din Portugalia. Au venit foarte mulţi tineri. În 1974, când a luat sfârşit dictatura lui Salazar, peste 45 % dintre locuitorii Portugaliei erau analfabeţi. În treizeci de ani a trebuit reconstruit totul. Societatea. Educaţia. S-a creat treptat o cultură teatrală. Dar tinerii, ca pretutindeni, iubesc televiziunea, DVD, computerul, ascultă muzică hard. E greu să-i convingi să vină la teatru. Şi totuşi, în cele două seri cu Oblomov au fost foarte mulţi spectatori tineri. S-a petrecut un miracol. Acest spectacol prezenta o tradiţie necunoscută de aceşti tineri, ei au venit şi au văzut ceva ce n-au mai văzut niciodată până acum, şi totuşi le place. Am vorbit cu ei. Se simt tulburaţi. De imagini, de lumină, de atâtea stări pe care le creează personajele şi nu în ultimul rând de limbă. Spectacolul, bine subtitrat în limba portugheză, era urmărit de spectatori, dar era şi altfel înţeles. Există cuvinte în limba română care sunt pronunţate cu un anumit accent şi acest accent se regăseşte în portugheza vorbită în Porto, deci nu la Lisabona, nu la Sintra, nu în Algarve, doar în Porto. Şi încă ceva: aceste cuvinte, accentuate identic în limba română şi în limba portugheză erau cuvintele cele mai tulburătoare din text. De aceea le-a plăcut. Au înţeles spectacolul."
Plouă mărunt peste oraşul Porto, podurile semeţe au găuri mici a căror utilitate ne scapă la prima vedere: nu servesc pentru iluminarea oraşului, ci pentru instalarea undiţelor. Oameni tăcuţi, cu undiţele înfipte în poduri moderne, aşteptând ca peştele să muşte momeala. Un peşte, o înghiţitură de vin roşu dintr-un butoi ce trebuia deschis abia peste câţiva ani, vârful din turnul de 76 de metri din Igreja dos Clerigos văzut odinioară de departe de vasele ce voiau să intre în port, oceanul cu apă sărată care se întâlneşte cu Douro, străduţele în pantă, fin pavate, bisericile şi casele împodobite cu azulejos, bucăţi de faianţă colorate în albastru, copiii zâmbindu-ţi pe stradă şi vânzătorul de castane coapte, aburinde, iată atmosfera care a întâmpinat la Porto sufletul actorilor, al regizorului, al scenografului, al trupei întregi. Oblomov nu le mai aparţine în totalitate, ceva din el a rămas pe malurile Dourului.
