Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
O stradă mai lungă decît viaţa de Dan Bogdan Hanu


părea că o căldură jilavă umpluse colţul acela uitat de an şi se sta-

tornicise acolo

să-şi mai fi dat jos Acela încă o haină şi s-o fi aruncat părinteşte

peste noi

printre aşa nevoi aplauze s-ar cuveni la un aşa răspuns de soi

eram încă de partea asta unde atîtea se spun doar doar nu s-o

mai auzi ce nu poate fi spus

partea dreaptă i-ar zice destui dar eu mă tem că e numai partea

leului

mă grăbeam spre capătul străzii, nici săgeata nu ştie încotro e

trimisă

(dar strada nici gînd să oprească, sporea, într-un tîrziu asta dă de

gîndit oricui)

trebuia să trec prin locul acela pe care, nu peste multă vreme

nimicul avea să-l boteze

gîndul de a-l ocoli mi-a trecut prin cap

dar strada curgea mai repede ca el, dimineaţa aluneca nesigură

pe lîngă ziduri

cu faţa înfăşurată în gulerul înalt de ceaţă

într-un fel era şi de înţeles, noaptea coboară repede

ca basca lăsată peste ochii celui care, la cîteva ore istovitoare

după o zi de muncă

se aşterne în pragul casei şi nimic vătămător nu mai poate intra

înăuntru

mergeam pe strada aceea care nu oprea, largă şi întortocheată

era

ca şalul mătăsos al unei curtezane, aruncat pe podeaua alcovului

numai un arhitect nebun putea să lase zeci şi zeci de străzi

să se piardă în largul ei, să o-ngroaşe aşa, oraşul ăsta urma să

plesnească

împins înainte, un cheag neştiut de nimeni, îmbătrîneam

emoţionant

în lumina strecurată, ca saliva pe la colţurile gurii, printre

plantaţiile anilor

răsturnate prin parcurile din jur de cîteva zile mioape

amprentele erau şterse înainte să fi dovedit ceva

nu de mult, doar luna se mai ocupa cu mărunţişuri de astea

obişnuia să se furişeze în fabrica de vise pe fereastră

topindu-se apoi uşor şi sigilînd ieşirea noastră

eu mă ţin de poveşti şi uite că strada m-a şi băgat într-a ei

paşol na turbinca ghiavol ce-mi eşti, e cald şi bine în antologii, o

să vezi

e ca-n sanatorii, pe culoare se plimbă ditamai modernii, intraţi

direct în post...

se lasă şi fotografiaţi, ooo, ce nu face strada dacă n-o părăseşti la

nevoie

te bagă-n post..., te dă pe post..., te bagă..., te dă...



în dreapta faţadele strîns lipite, împrumutîndu-şi una alteia

buimăceala,

aş fi vrut să-mi fac loc printre ele, să intru undeva fără să fiu nevoit

să cumpăr ceva

fără să dau explicaţii, să culeg exclamaţii, să negociez, fără să

întreb, fără să răspund

(cînd întrebi sau răspunzi, e clar că vrei să te alegi cu ceva, să

cumperi ceva)

în clipe din astea, toată lumea se reduce la vremea de afară, dar

nici despre asta n-aş fi vorbit

oricum avea să se schimbe între timp

nimic nu se mai reface, plafonul cenuşiu al cerului se crapă

plouă cu găleata, o găleată ce nu-i mai este de folos nimănui

agăţată sus de tot, cu gura ţinînd cît cerul

scena asta mi-e vag cunoscută, urmează să mă adăpostesc în

tăceri lungi

şi să ascult cum deasupra se răstoarnă şi şiroiesc neîntrerupt

vorbe şi istorii

cu huruit uşor, se rostogolesc minuscule fărîme de zid, strălucind

stins,

ca mucurile de ţigară şi apoi rafale de vînt cum izbesc rigolele şi

pereţii

alungă cutii de tinichea, ambalaje de hîrtie, lucruri ce aşteptaseră

poate ani

gloria zilei în care aveau să fie golite

panouri metalice şi stîlpi de iluminat se înalţă în stoluri

şi iau cu asalt şirul de faţade în spatele cărora voi fi reuşit să ajung

faţadele plutesc în aer şi greutatea fiecărui lucru va fi cît de curînd

o poveste uitată

asta să fi fost doar o zdreanţă a pioşeniei în care înfăşurasem ges-

turi şi obiecte

pierdute de cei ce, în zilele lor bune, reuşieră să treacă strada

...nimic însă din toate astea, păi altfel cum, poţi să mori în mii de

feluri

plimbîndu-te pe strada care nu opreşte nicăieri

vei fi văzut mergînd mai departe, atît de scurtă şi fără ieşire

este memoria fiecărui locuitor al său

afară se dăduseră bătălii şi umbrele tot nu fuseseră recîştigate

eram înconjurat de palisade de ceaţă, de smîrcuri şi ape

mai înşelătoare decît cerul prins în luciul lor

se dezgheţaseră cîteva amintiri în vecinătatea cărora crescusem

şi eram obişnuit să mă împotmolesc, aş fi vrut să le îngheţ, am

încercat să spun ceva

dar cuvintele erau pete luminoase cum sînt acelea care apar după ce priveşti soarele

glorie şi golire, diferenţa ţine doar de ordine

asta, bineînţeles, în comoara noastră de limbă

unde şi o singură literă poate să-şi bată joc de marile sentimente

şi de cu nimic mai pre(a)joasele lor speranţe, rămase datoare sau

în urmă

o simţisem pe pielea mea într-o vară, căldura urcase 38 de grade

şi gîfîia

asfaltul era plin de adînciturile tălpilor, într-un fel asta îţi dădea

ghes să intri în direct

cu gloria vedetelor hollywoodiene, dar era şi un fel de a te goli

de a te face nevăzut din locul în care ai rămas

mă întorceam spre casă şi pe măsură ce privirea ştergea faţadele

în locul lor apăreau sentimente

de cealaltă parte, din interioare imaculate, mobilate cu încăpătoare aduceri aminte

răzbăteau pînă la mine priviri ce rîcîiau pe la colţuri ori se tîrau

de-a lungul pereţilor

era o scenă de vînătoare, am făcut atunci un legămînt

ce avea să urmeze era doar o lucrare a timpului, una ca oricare

alta, asta n-am înţeles

nu ştiu dacă şedinţe de spiritism suţinute m-ar putea ajuta

să-mi întîlnesc spiritul de observaţie

dar cred că nu lumini şi umbre jucau pe acele ziduri, cum şi pe

faţadele străzii

care nu mai opreşte, ci mai curînd mari pete de umezeală le

acopereau

pete care, la rîndul lor, semănau cu dorinţele ascunse ale celor ce

locuiau în spatele lor

întorcîndu-mi capul şi uitîndu-mă la faţadele lăsate în urmă

felul lor de a tremura în aer mi-ar putea aminti că aici a fost

cîndva fundul unei mări

şi că nici vorbă de pete de umezeală, poate resturi de alge

mă aşteptam să fiu într-un oraş european cu ieşire la mare

un oraş invitat la toate balurile mascate ale istoriei

eram pe aceeaşi stradă, spinteca oraşe întregi, lăsa de o parte şi

de alta aşezări de cuvinte

sub picioare, podeaua pămîntului începuse să putrezească.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara