Mulţumesc rece Cronicarului de serviciu pentru cuvintele sale despre revista Cultura din nr. 40 al României literare. Cred însă că nu se face să desfiinţezi o revistă, orice revistă, pe criterii umorale, căutîndu-i vădit nod în papură. Iar cînd e vorba de o revistă la care lucrează colegii tăi de redacţie sau colaboratori apropiaţi ai publicaţiei din a cărei redacţie faci parte, asta echivalează cu un cuţit înfipt pe la spate, sub adăpostul anonimatului. Cînd un coleg de redacţie îţi ia munca peste picior, din indispoziţie sau din calcul, cu un aer de superioritate, ca şi cum tot reviste de cultură ar fi făcut de cînd se ştie, rămîi cu un gust de cocleală. Revista revistelor, specie în care m-am exersat şi eu în România literară, se face "la articol!", nu evaluînd din balon publicaţia despre care scrii. Se poate face şi din balon, fireşte, dar atunci lucrurile nu prea mai sînt în regulă.

Ştiu că atunci cînd a apărut Cultura ni s-a reproşat că ne-am fi grăbit să luăm locul Dilemei şi că am încercat să facem un fel de ContraDilema. Cred că toată lumea s-a convins că n-a fost nici o clipă vorba de aşa ceva.

În ceea ce mă priveşte mi s-a reproşat că aş fi "compromis" nişte tineri invitîndu-i să lucreze la revista Cultura. Or, aceşti tineri au construit o revistă care în mai puţin de un an de zile se numără printre publicaţiile care contează în România. Ni s-a mai reproşat că am făcut o revistă luxoasă, pe bani publici. Nu e luxoasă, e pur şi simplu altfel. O revistă care presupune o uriaşă bătaie de cap pentru construirea fiecărei pagini. Pentru unii dintre cititorii de reviste literare, acest magazin cultural poate părea o ciudăţenie, cu o punere în pagină complicată de faptul că imaginea nu e lipită de text, ci oferă ea însăşi informaţii suplimentare faţă de text. E un alt concept care avea nevoie de altă hîrtie decît cea de ziar. Nu e o hîrtie luxoasă şi nici, cum spunea cineva, "binevoitor", hîrtia pliantelor publicitare.

N-am vrut să copiem formula nici uneia dintre revistele existente, ci să facem cu totul altceva. Se pare că pentru unii asta echivalează cu o greşeală. Sau, mai rău, că dacă nu eşti ca noi, eşti împotriva noastră.

După primul număr al revistei am înregistrat şi ostilitate în receptarea ei. Astfel că pentru a nu alimenta diverse speculaţii am decis în redacţie să nu intrăm în polemici cu cei care ne-au atacat sau care ne-au făcut antireclamă în tîrg. Am preferat să ne construim o imagine care să vorbească de la sine despre ceea ce sîntem. Din acest motiv au existat voci care ne-au reproşat atitudinea "defensivă".

La plecarea mea de la Cultura, Cronicarul mi-a dat, cred, o lovitură necolegială şi, în spatele unui confortabil anonimat, i-a lovit şi mai dur pe cei care au rămas acolo. Mi se pare cu atît mai greu de înţeles cu cît, în vreme ce majoritatea revistelor de cultură din ţară au elogiat Cultura în ultima vreme, un coleg de la România literară a găsit de cuviinţă să o mărunţească. Nu contest, Doamne fereşte, dreptul la opinie al nimănui, dar nu pot să nu mă declar nemulţumit de tratamentul care mi se aplică aici. Chiar dacă nu sînt decît redactor asociat al revistei, nu cred că era cazul să fiu lovit astfel de unul dintre colegii mei. Iar asta mai ales după ce am plecat de la conducerea revistei Cultura. Nici inamicii mei declaraţi nu mi-au făcut una ca asta.

Ştiu că în lumea culturală de la noi se fac tot felul de politici. Credeam însă şi cred în continuare că la România literară se face politica valorii, nu politica plesnelii pe la spate.


P.S. E prima oară de cînd am fost angajat la România literară că mi se întămplă să scriu ceva împotriva unui coleg de redacţie. N-aş fi făcut asta dacă Cronicarul de serviciu m-ar fi abordat frontal, deşi tot mi s-ar fi părut o lovitură mai mult decît piezişă. Dar îmi vine greu să mă las luat pe sus, cu tot cu echipa redacţională de la Cultura, doar fiindcă cineva şi-a închipuit, poate, că nu voi reacţiona după un asemenea atac. (idem)