A apărut în aceste zile o mult aşteptată revistă a tinerilor, pentru înfiinţarea căreia Uniunea Scriitorilor a organizat acum câteva luni un concurs de proiecte. Revista, intitulată tranşant, provocator, Noua literatură, este condusă de Luminiţa Marcu, cândva colaboratoare a României literare, în paginile căreia a semnat articole de critică literară inteligente şi maliţioase (uneori nedrepte).
După eşecul revistei Fracturi a lui Marius Ianuş (strident-teribilistă, greu de asimilat de conştiinţa publică), au trecut mulţi ani de aşteptare-prefigurare-anunţare a unui periodic care să dea posibilitatea de exprimare noii generaţii, tot mai nemulţumită de scriitorii consacraţi (numiţi în cele din urmă, cu o furie devastatoare, "generaţia expirată"). Ipotetica publicaţie a tinerilor s-a mitologizat înainte de a apărea (şi, de fapt, tocmai pentru că nu apărea). Te făcea să te gândeşti la acel misterios tren de noapte, cu uşile închise şi geamurile întunecate şi lăsând în urma lui un miros de trandafiri, aşteptat de impiegaţii unei halte într-o povestire a lui Ion Groşan.
Acum, revista există şi vraja imaginării ei s-a pierdut. Dacă o comparăm cu propria ei idealitate, ne-am putea simţi dezamăgiţi, dar dacă o raportăm la alte reviste culturale din ţară, îi remarcăm profesionalismul. Noua literatură este o revistă bine făcută încă de la primul număr (chiar dacă în paginile ei pot fi remarcate şi stângăcii). Seamănă, în această privinţă, cu Observator cultural şi cu Suplimentul de cultură (cu acesta seamănă şi în alte privinţe).
Luminiţa Marcu are meritul de a fi constituit şi pus în mişcare o echipă de redactori şi colaboratori tineri şi cultivaţi (cei mai mulţi dintre ei au vârsta de 22 de ani şi sunt studenţi la Litere: Igor Mocanu, Ruxandra Ana, Gruia Dragomir, Elena Drăghici, Ana Chiriţoiu, Bogdan Boureanu). Ea a avut însă grijă să coopteze în grup şi tineri nu foarte tineri, experimentaţi şi ultraprofesionalizaţi, cum sunt Mihaela Şchiopu (cunoscuta graficiană, care a înnoit înfăţişarea României literare), Ionela Stanciu (specializată în tehnoredactarea computerizată, care lucrează şi ea la România literară şi este foarte apreciată), Mihaela Michailov (pentru paginile de teatru, dans, artă cotemporană etc.). Totodată, a convocat (cel puţin pentru primul număr) numeroşi colaboratori din rândul scriitorilor valoroşi şi nonconformişti, receptivi la spiritul vremii: Simona Popescu, Daniel Cristea-Enache, Ion Manolescu, Robert Şerban, Bogdan Ghiu, Gheorghe Crăciun, Adrian Buz, Radu Pavel Gheo, T. O. Bobe şi Emil Brumaru însuşi.
Primul număr atacă fără complexe, cu un curaj calm şi surâzător, teme încărcate cu dinamită. Într-un articol de un spectaculos bun-simţ (în general, în lumea noastră, bunul-simţ a ajuns spectaculos, dar această descoperire a făcut-o mai demult Alexandru Paleologu), scris cu nerv, în stilul ei rafinat- ofensiv, Simona Popescu ridiculizează irevocabil clasificarea mecanică a scriitorilor în tineri şi bătrâni. Toţi cei care practică un rasism al vârstei ar trebui să înveţe acest text pe de rost şi să-l recite ca pe un descântec de alungare a prostiei ori de câte ori se aşează la masa de scris:
"Cînd eram o foarte tînără cititoare nu mă interesa deloc cîţi ani au autorii, nici dacă sînt morţi sau vii. Îmi plăcea o carte, apoi dădeam de fotografia de pe coperta a IV-a, vreun domn grăsuţ, cu pungi la ochi. Îmi plăcea de el, îmi venea să-i zic: ŤBravo, măi, domnule!ť (Flaubert, de pildă!). Scriitorii erau, indiferent din ce timpuri şi ce depărtări, contemporanii mei (vii sau morţi, tineri sau bătrâni)."
Cu tact şi discernământ se pronunţă şi Luminiţa Marcu, în editorialul ei, asupra ideii de "nouă literatură":
"Există o literatură nouă, care să dea la o parte pe cea veche? Nu ştim încă să răspundem la cea de-a doua parte a întrebării. Dar ce ştim cu siguranţă e că există o literatură nouă. Literatura care se scrie acum."; "După cum se va vedea în paginile care urmează, Noua literatură nu vrea să fie o revistă polemică, nici nu-şi propune să impună manifeste ale tinerei generaţii, nici să coaguleze vreun grup exclusivist şi nici măcar să concureze celelalte reviste de cultură existente. Programul ei este unul singur: să surprindă, pe cât posibil, diversitatea literaturii care se scrie azi."
Aparent, în această ultimă precizare, există un sofism. Cineva s-ar putea întreba ce valoare distinctivă are formula "literatura care se scrie azi", în condiţiile în care toate revistele din ţară publică o literatură care se scrie azi. Din grija de a nu provoca furtuni (de genul celor pe care le-a mai provocat!), Luminiţa Marcu a evitat, de fapt, să explice că o mare parte din literatura care se scrie azi se scrie ca ieri. Nu este prea greu de înţeles că revista pe care o conduce va promova o literatură cu adevărat de azi, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Cu aceeaşi clarviziune, cu aceeaşi lipsă de prejudecăţi (dar nu şi de judecăţi... de valoare) este tratată problema literaturii erotice. Tonul este dat de Daniel Cristea-Enache, care, după ce evocă Povestea poveştilor a lui Ion Creangă, constată melancolic:
"Numai că umorului de cea mai bună factură al Ťţăranuluiť amestecat printre Ťboieriiť de la Junimea trebuie să-i spunem adio.
De regulă, bizareriile sexuale sînt descrise cu o răceală clinică şi într-un mod pe cît de meticulos, pe atît de artificial. Diferenţa dintre un Henry Miller şi închipuitele bacante dîmboviţene Claudia Golea, Ioana Baetica şi Cecilia Ştefănescu vine nu doar din izbitoarea denivelare artistică. La Miller (remarcabil tradus de Antoaneta Ralian), proza respiră erotic şi atracţia sexuală împinge literatura înainte. Universul prozei e organic la propriu şi la figurat, membrele anatomice realizând o dublă copulaţie, stilistică şi biologică. La studentele noastre conştiincioase, sexul, homoerotismul, incestul, fetişismul, coprofagia, drogurile reprezintă nişte teme pentru acasă, făcute cu râvnă şcolărească."
Se mai pronunţă în această problemă I.şgorţ M.şocanuţ, organizatorul dezbaterii, Emil Brumaru, Gheorghe Crăciun, Bogdan Ghiu, Magdalena Mărculescu-Cojocea (director editorial al Editurii Trei) şi Samuel Tastet (director al Editurii Est). Dând dovadă de simţ publicistic, I.M. completează "dosarul" cu extrase ilustrative din cărţi scrise de Alexandru Vakulovski, Dan Stanca, Liviu Antonesei, ca şi cu o listă ("catastiful amorului") a volumelor de literatură erotică vândute (sau rămase nevândute) în Librăria Cărtureşti de la 1 ianuarie 2006 şi până în prezent.
Există şi ceva enervant în revista Noua literatură şi anume excesul de alintături prin care li se atrage mereu atenţia cititorilor că este vorba de o revistă a tinerilor dezinhibaţi, care preferă stilul familiar celui solemn. Într-un interviu luat de Ana Chiriţoiu "scriitoarei Ana Maria Sandu" (autoarea romanului Fata din casa vagon) abundă agasant expresii împrumutate din limba de lemn, pueril-golănească, a adolescenţilor de azi:
"Ea şpictoriţaţ a fost simpatică, a zis băi, nu pe ăsta ştabloulţ, că ţin la el, dar ni l-a dat pînă la urmă, că e un om special şcel căruia urma să-i fie făcut cadou tabloulţ. L-am luat şi l-am dus cadou. Şi tot drumul cînd l-am ţinut în maşină în braţe mi s-a părut foarte mişto.";
"Aveam nevoie de timp să-mi dau seama cam ce vreau şi unde mă duc. Când şromanulţ e mic, murdăric şi prostuţ, nu prea îţi vine să-l dai la citit." etc.
Acest jargon nu reuşeşte să ascundă lipsa de idei a scriitoarei şi nici a autoarei interviului. Dialogul este plin de banalităţi care nu devin originalităţi prin simpla desolemnizare a limbajului:
"Ana Chiriţoiu: Atunci cînd dintr-o carte ţi se vorbeşte la persoana întîi, cu o aparenţă de sinceritate, ajungi să te întrebi la un moment dat ce e pe bune şi ce nu din ce citeşti. Faci autoficţiune?
Ana Maria Sandu: Cît adică din mine e în textul ăla? Niciodată nu poţi lua o foaie de hîrtie şi să tragi linie şi să zici că asta e adevărat, asta nu. ş...ţ Îţi dai seama că pleci de la Ťun faptť adevărat sau care seamănă cu ce ţi se întîmplă, cu ce trăieşti. Dar, la un moment dat, chestia aia te duce în cu totul altă direcţie. Şi chiar ai senzaţia că te ia apa şi nu mai ştii exact unde ajungi."
"Chestiile astea", aşa "speciale" cum par, s-au mai spus de nenumărate ori în interviurile cu alţi scriitori, din toate ţările şi din toate timpurile.
Un efect similar are folosirea abuzivă a jocurilor de cuvinte, a cuvintelor americăneşti şi a unor termeni din limbajul celor familiarizaţi cu calculatorul.
De o calitate excepţională este prezentarea grafică a revistei, principalul element de noutate constând în indentarea curbă a coloanelor tipografice şi în utilizarea pe scară largă a ilustraţiilor fanteziste (unele dintre ele obţinute prin prelucrarea pe computer). Designul exuberant, insubordonat textului, perturbă însă legătura firească dintre text şi semnături (de mărimi inegale şi plasate imprevizibil), astfel încât de mult ori nu ştim cui anume aparţine un articol.
Cert este că Noua literatură există şi că evoluţia ei merită urmărită cu atenţie. Rămâne de văzut dacă se poate spune ceva asemănător şi despre noua literatură.
