Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
O nouă ediţie Panait Istrati de Al. Săndulescu


Scriindu-şi cărţile când în franceză, când în română, deşi s-a bucurat în epocă de comentarii elogioase ale unor importanţi critici români, autorul Chirei Chiralina a avut parte de un destin literar ingrat. G. Călinescu l-a omis cu bună ştiinţă în Istorie..., invocând criteriul lingvistic (valabil numai în parte), istoriile literare franceze l-au neglijat şi ele, socotindu-l un "străin", care le-a folosit întâmplător limba pentru subiecte la fel de streine. S-a ignorat că Panait Istrati se afirmase cu cele mai răsunătoare opere ale lui în limba franceză, că fusese descoperit şi superlativ apreciat de Romain Rolland, cultivat o bună bucată de vreme de reputate publicaţii şi edituri pariziene.Avem atâtea motive, inclusiv profesia lui de credinţă ("...sunt şi ţin să fiu autor român"), faptul că şi-a transpus în româneşte vreo zece din cărţile sale, care aproape toate îşi află rădăcinile în pământul, spiritualitatea, obiceiurile şi în folclorul ţării natale, că debutul său ca publicist, înainte de primul război mondial, s-a produs în presa din România, - încât să-l integrăm literaturii noastre. Şi critica din ultimele decenii a mers în această direcţie.

Aşa cum s-a observat, o face şi Eugen Simion în introducerea la ediţia pe care o prezentăm, autorul e "un mare povestitor român din ramura balcanică a prozei noastre în linia unui romantism crepuscular şi liric". El ni se relevă ca un confesiv patetic şi în acelaşi timp un revoltat, bântuit de ideile de libertate şi dreptate, proiectate în absolut. Povestirile lui, mai ales Chira Chiralina, Moş Anghel, Codin, Ţaţa Minca au impresionat prin eroi pătimaşi, cu sângele clocotindu-le în vine, plini de contraste, prin ineditul tipologic al situaţiilor, prin pitoresc, exotism şi culoare locală, prin mediul pestriţ, multinaţional, specific Orientului, prin poezia bălţilor Dunării şi a pustietăţii Bărăganului.

Ceea ce se remarcă de la început la recenta ediţie este deja amintita introducere, având o alură monografică, bogata cronologie şi aparatul de note şi comentarii, punându-ne în faţa unei informaţii copleşitoare.

Ca de obicei, Teodor Vârgolici este extrem de atent în discutarea datelor controversate (ca, de exemplu, acea a naşterii scriitorului), scrupulos până la epuizarea tuturor curselor. El reface o adevărată genealogie a lui Panait Istrati (n. 1884) şi a familiei sale, urmărind ascendenţa maternă brăileană, dar şi pe aceea grecească a tatălui natural, originar din insula Kefalonia. Copilul creşte în Baldovineştii bunicilor, la câţiva kilometri de oraşul dunărean, e un elev "mediocru", rămâne repetent de două ori până ce a dat peste un institutor care să-i înţeleagă spiritul independent şi dornic de hoinăreală. După clasele primare, vine la Brăila, unde mama Joiţa era spălătoreasă. Purta în suflet nostalgia bălţilor şi a crâşmei lui Moş Anghel. (Se înţelege că mai toată informaţia, Teodor Vârgolici o trage din opera prin excelenţă autobiografică a lui Panait Istrati). Copilul de 12 ani intră "băiat de prăvălie" la o cârciumă şi începe să cunoască greul muncii istovitoare. Acum învaţă greceşte de la bătrânul marinar Mavromati şi i se înfiripă sentimentul prieteniei. Cartea lui de căpătâi, ca autodidact, este Dicţionarul universal al limbii române de Lazăr Şeineanu. Schimbă o mulţime de "locuri de muncă", lucrător la o plăcintărie, în docuri, la o pescărie, la o fabrică de frânghii. Nu prinde rădăcini. Se împrieteneşte cu boemul rus Mihai Mihailovici Kazanski, apoi, la Giurgiu, unde e salahor, cu armeanul Sarkis, amândoi evocaţi în povestirile de mai târziu. întors la Brăila, e pentru scurtă vreme zugrav, după care, împreună cu Mihail Kazanski, pleacă la Bucureşti. Aici, continuă să presteze alte şi alte servicii temporare. Participând la o manifestaţie de solidaritate cu revoluţia rusă, în 1904, e arestat. Peste câtva timp (în 1906), ia contact cu mişcarea socialistă, însufleţindu-se de idealurile ei umanitare. Debutează cu un articol în "România muncitoare".

Spiritul său nestatornic, înclinaţia spre vagabondaj îl fac să se îmbarce clandestin pe un vapor şi să ajungă în Egipt. începe să aibă o existenţă aventuroasă. O rudă bogată se oferă să-l ajute numai spre a-l despărţi de Kazanski, care, pare-se, avea un ascendent asupra lui. Dar el preferă să hoinărească mai departe, colindând oraşele Egiptului (Cairo, Alexandria) şi ale Orientului Apropiat (Beyruth, Damasc). O vreme, este pictor de firme, figurant la teatru, ba intră şi într-o încurcătură sentimentală cu nevestele dintr-un harem. în 1909, aflând că mama sa, pe care o diviniza, este bolnavă, se întoarce la Brăila. Acum, desfăşoară o bogată activitate publicistică la "România muncitoare" , la "Adevărul" şi "Dimineaţa".

În 1913, pleacă la Paris, unde lucrează ca zugrav. încă mai demult era bolnav de tuberculoză şi în 1916, reuşeşte să fie internat într-un sanatoriu din Elveţia. îl citeşte pe Romain Rolland, căruia îi trimite o lungă scrisoare. Ajunge la Nissa în 1921, câştigându-şi existenţa cu vechea lui meserie mai stabilă. Exasperat, vrea să se sinucidă. îşi taie beragata cu briciul, dar e descoperit la timp de poliţie şi salvat. Reia corespondenţa cu Romain Rolland şi-i trimite primele lui încercări. După Oncle Anghel, îi expediază Kyra Kyralina. Scriitorul francez a devorat povestirea, care i s-a părut formidabilă. Entuziasmat, îi scrie prefaţa intitulată Un Gorki balcanic. Volumul apare în 1923. în ţară, i se publică în "Adevărul literar şi artistic" fragmente din Moş Anghel şi Pescuitorul de bureţi, scrisă direct în limba română. încurajat, în 1925 revine în România. Peste tot e urmărit de Siguranţă, ca fiind comunist. în schimb, se bucură de o primire frăţească din partea scriitorilor de la "Viaţa Românească".

În 1927, întreprinde o primă călătorie în U.R.S.S., când îl cunoaşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, care-i devine prieten. Peste un an, se înapoiază în Uniunea Sovietică, unde primeşte bilet de liberă circulaţie, parcurgând aproape un an şi jumătate "ţara socialismului", de la un cap la altul. Foarte dezamăgit, la întoarcere, în 1929, scrie Spovedanie pentru învinşi şi publică în "La Nouvelle Revue Française" un text despre Afacerea Rusakov sau U.R.S.S., azi, care-l nemulţumeşte profund pe Romain Rolland. Acesta îi scrie că i-a făcut un rău imens Rusiei şi că să se lase de politică. Panait Istrati îi răspunde, parcă bănuind că fostul său protector era agent plătit al Cominformului: "Nu-ţi voi ascunde deloc mirarea mea de a te vedea devenit un sovietic atât de oficial." în acelaşi an, 1929, apare volumul Vers une autre flamme, în care, în afară de Spovedanie pentru învinşi. După 16 luni în U.R.S.S., sunt incluse şi două texte ale unor disidenţi ruşi, care nu-şi puteau divulga numele: Soviete de Victor Serge şi Rusia fără mască de Boris Suvarin. în comentariul său, Teodor Vârgolici rezumă Spovedania lui Panait Istrati, scoţând în evidenţă aspectele care l-au dezgustat până la revoltă pe autor: prăpastia dintre nomenclatură ("burghezia roşie") şi muncitorime, demagogia, abuzurile, ilegalităţile, teroarea întreţinută de G.R.U. (antecesorul K.G.B.-ului), cenzura acerbă, anihilarea fiinţei umane. Scriitorul şi-a propus, ca de obicei, foarte sincer, să spună adevărul cu orice risc. Nu şi-a renegat idealul de dreptate şi libertate, dar s-a declarat, nu fără mâhnire, un învins.

Cartea lui Istrati despre U.R.S.S. îi atrage atacurile furibunde ale stângii comuniste franceze. Are loc o polemică aprinsă. în 1935, Henri Barbusse îl numeşte calomnios Le Haďdouk de la Sigurantza. Cel care va muri peste scurtă vreme (16 apr. 1935) îi răspunde în "Cruciada românismului", acuzând încă o dată comunismul şi pe agenţii lui plătiţi de Occident: "Una din caracteristicile comunismului este că, atunci când sfârşeşte prin a dezgusta de moarte pe un intelectual cinstit, sfârşeşte prin a-l tâmpi de moarte. Cazul din urmă e şi al lui Henri Barbusse. Acesta nu-i altceva decât un trepăduş capabil de cel mai abject servilism, târându-se la picioarele lui Stalin. Cred că autorul Spovedaniei....exagera când afirma cu amărăciune că este "omul care nu aderă la nimic". Oricum, adera în mod categoric la anticomunism.

Cronologia alcătuită de Teodor Vârgolici continuă şi după moartea scriitorului (publicarea de inedite, de traduceri din opera sa, reeditări, interviuri etc.) constituind materia extrem de nutrită care ar părea să anunţe o nouă carte a istoricului literar: Viaţa lui Panait Istrati.

De asemenea substanţial şi foarte util este aparatul de note şi comentarii, în care se urmăreşte cu acribie geneza fiecărei piese, apariţia în volum în Franţa şi în România, recepţia critică. El completează Cronologia cu noi date semnificative, menite să explice şi mai pe larg opera scriitorului dealtfel, inegală, şi statutul ei multă vreme ambiguu din punctul de vedere al istoriei literare.

Ediţia Panait Istrati îngrijită de Teodor Vârgolici din colecţia "Opere fundamentale" coordonată de Eugen Simion, este una de referinţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara