Gina Sebastian Alcalay, prozatoare şi eseistă de limba română din Israel, unde s-a stabilit în 1983, este o prezenţă fermecătoare în viaţa publică. Frumoasă şi delicată, prietenoasă până la duioşie faţă de cei din jur, se dovedeşte în acelaşi timp un om de atitudine ferm, imposibil de clintit din convingerile sale umaniste. Ea îşi foloseşte remarcabila elocvenţă ca pe o armă. Şi ce plăcut este să vezi că o armă (periculoasă) se află în mâinile cuiva care crede în dragoste, în solidaritatea umană, în continuitatea dintre generaţii!

Eseurile din volumul Înainte de a fi prea târziu (unele dintre ele publicate întâi chiar în revista România literară) impresionează prin curajul cu care autoarea se pronunţă în cele mai dramatice şi complicate probleme ale lumii contemporane. Universul (uman) fără margini stă în degetul ei mic! Gina Sebastian Alcalay nu doreşte să fie la modă, să facă paradă de erudiţie sau să flateze personalităţi influente. Ea are un scop mai înalt: să contribuie, în stilul ei participativ, frenetic, la salvarea a ceea ce este omenesc în om, într-o perioadă în care umanitatea pare cuprinsă de o beţie a vitezei (transformărilor).

"Ce putem constata noi, marginalii epocii, dinozaurii unor vremi apuse - scrie autoarea cu o modestie ironică -, este că da, avem construcţii şi edificii mai sofisticate decât oricând în trecut, dar mai puţină înţelegere pentru lucrurile simple ale vieţii. Avem drumuri şi şosele mai largi, dar puncte de vedere mai înguste. Risipim în stânga şi în dreapta, dar posedăm mai puţin din ceea ce este important cu adevărat. Ne lăfăim în case mai mari şi mai confortabile, dar familiile noastre se reduc odată cu trecerea anilor. Dispunem de mai multe comodităţi, dar de mai puţin timp. Avem mai multe diplome şi titluri academice, dar mai puţin bun simţ; mai multe cunoştinţe de ordin ştiinţific, dar mai puţină înţelepciune; mai mulţi specialişti, dar şi probleme mai grele; mai multe medicamente şi tratamente, dar o sănătate mai deficitară."

Rar s-au scris pagini mai emoţionante despre măreţia şi nimicnicia civilizaţiei noastre de azi. Gina Sebastian Alcalay descrie această realitate contradictorie prin rafale de paradoxuri de o violentă expresivitate, greu de uitat:

"Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel al interiorităţii noastre. Am realizat lucruri spectaculoase la care înaintaşii noştri nici nu puteau visa, înfăptuirile noastre tehnice sunt uluitoare - numai în materie de suflet, nici un progres: a rămas acelaşi, dacă nu şi mai învârtoşat, şi mai corupt ca odinioară. Căci nu numai atmosfera în care trăim este astăzi puternic poluată, ci şi modul nostru de trai, de gândire, de simţire. Am biruit atomul, dar nu şi propriile noastre prejudecăţi, resentimentele şi clişeele care ne asfixiază. Am învăţat să ne grăbim, să fim veşnic în mişcare şi acţiune, dar nu să şi aşteptăm cu răbdare şi să medităm în tăcere. Inventăm mereu noi tipuri de calculatoare şi telefoane mobile, internetul ne face atotştiutori, fără cine ştie ce efort, în domeniile cele mai variate, cu toate acestea, reuşim să comunicăm din ce în ce mai puţin ca fiinţe umane cu semenii noştri, să ne acceptăm diferenţele individuale care ne scot din turmă şi din certitudinile ei, certitudinile marelui număr!"

Umanismul o face pe Gina Sebastian Alcalay imună la naţionalismul evreiesc (sau românesc), dar şi la internaţionalism (care este întotdeauna suspect). Eseista judecă totul lipsită de inhibiţii şi intenţii ascunse, cu o candoare de fiinţă liberă, care ignoră capcanele ideologice (şi care poate tocmai de aceea nu cade niciodată în ele).

În această stare de spirit ea compară Holocaustul cu Gulagul, comparaţie pe care mulţi gânditori de azi nu mai îndrăznesc s-o facă, întrucât cei care deja au făcut-o şi-au atras acuzaţia (nedreaptă) că minimalizează tragedia trăită de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial:

"În ceea ce-i priveşte pe nazişti - explică Gina Sebastian Alcalay, păşind cu graţie pe un teren minat -, ei erau cinici, de o cruzime rece şi Ťştiinţificăť aproape nedeghizată, în tip ce comuniştii erau meşteri în arta escamotării, fariseismului, duplicităţii şi minciunii oficiale (şi neoficiale) ridicate la rang de existenţă şi metodă de guvernare. Cele mai sângeroase şi spectaculare crime ale lor (inclusiv împotriva evreilor în URSS) s-au ţinut lanţ, ce-i drept, în epoca stalinistă, revărsându-se în timp şi spaţiu, precum ştim, în întreg imperiul dominat sau influenţat de ei, dacă ne gândim şi la China, Cambodgia, Vietnam, Coreea de Nord etc.

Naziştii îşi exercitau teroarea şi întreaga maşinărie opresivă a statului înainte de toate împotriva evreilor, ţapii ispăşitori pentru toate relele, vinovaţi în ansamblul lor de a fi ceea ce erau; comuniştii îşi terorizau în primul rând cetăţenii propriilor lor popoare, transformaţi (cu rare excepţii) fie în delatori sau în instrumente pasive şi timorate, fie în roboţi repetând prosteşte consemnele primite de la partid şi guvern, sau în epave umane, trăind veşnic în lipsuri şi privaţiuni, cu gândirea atrofiată, cu spaima năpastelor ce s-ar putea abate asupra lor."

Autoarea are o minte clară, în care lumea contemporană se reflectă ca într-o oglindă veneţiană. Avem multe de învăţat de la această doamnă (care în 2007 va împlini optzeci de ani) în ceea ce priveşte gândirea limpede, neafectată de porniri viscerale, de genul celor cărora le dau curs în văzul lumii mulţi dintre "marii" noştri ziarişti de după 1989.

Înainte de a fi o publicistă, Gina Sebastian Alcalay este însă o prozatoare (talentată). Privirea sa exersată înregistrează rapid caracteristicile stilului de viaţă israelian:

"Pe de o parte nisip cât cuprinde, în care ţi se afundă încă încălţările la tot pasul, pe de altă parte o voinţă opusă care contrariază pustiul - voinţa de grădină, care precumpăneşte. Este miracolul israelian, miracolul care m-a izbit din clipa când am pus piciorul în această ţară (desigur, nu numai pe mine!) şi la care se adaugă încă unul: robusteţea fizică a tinerilor, îngemănată cu dragostea lor de ţară, cu patriotismul lor simplu, lipsit de fisurile fricii şi îndoielilor. Cum se împacă cele două misiuni, de florar şi de soldat, e greu de spus. Oricum ar fi, vocaţia originară aici, vocaţia pionierilor, pare să fi fost aceea de agricultori şi grădinari, adică exact opusul celei tradiţionale din Galut şdiasporaţ."

Între vocaţia de florar şi aceea de soldat - iată o foarte inspirată definiţie literară a destinului unui popor.

Numeroase eseuri sunt consacrate unor scriitori (Mihail Sebastian, Nicolae Balotă, Gabriel Liiceanu, Al. Mirodan, Virgil Duda ş.a.) care reprezintă ceva în cultura română şi pe care Gina Sebastian Alcalay îi tratează cu înţelegere şi fineţe. Are dreptate Gabriel Dimisianu, semnatarul prefeţei, să conchidă: "În totalitate, eseurile Ginei Sebastian Alcalay răsfrâng raporturile cu frământata lume contemporană ale unui intelectual umanist, de subliniată vocaţie liberală, cu o suplă gândire şi cu un stil al ideilor atrăgător, ataşant."