Un concert cameral cu
lucrări scrise de compozitori
români a avut loc
miercuri, 4 mai 2016 la
Aula Palatului Cantacuzino
în organizarea Muzeului
Naţional „George Enescu“.
Concertul a întrunit pe întreaga
lui desfăşurare aprecieri de valoare
din partea publicului prezent şi a
specialiştilor şi s-a constituit ca un
semnal binevenit în perspectiva
pe care o socotesc nicicum prea
îndepărtată a dezvoltării şi afirmării
pe mai departe a culturii muzicale
componistice româneşti. Reacţiile
admirative ale asistenţei şi interesul
pentru lucrările din program, diferite,
desigur, unele de altele, au subliniat
contextele de imaginaţie, de ingeniozitate
şi de profesionalism.
Interpreţii solicitaţi să apară în
acest concert au fost flautistul Cătălin
Opriţiou şi pianista Mădălina-Claudia
Dănilă, instrumentişti despre care
am mai scris cu un prilej sau altul.
În spectaculozitatea însăşi a acestei
seri de muzică, flautistul Cătălin
Opriţoiu a evoluat cu degajare şi
înţelegere fină şi distinctă a figurării
sonore a partiturilor care i s-au
încredinţat. Mădălina-Claudia Dănilă
este o pianistă care are menirea unor
mari şi foarte frumoase succese care
încă de pe acum nu se lasă aşteptate.
Interpretările sale conferă compoziţiilor,
indiferent de stil sau de manieră,
excelente soluţii şi realizări de certă
reuşită, cărora le imprimă ca de la
sine criteriile de îndreptăţită estimare.
Atlantikos pentru flaut solo de
Roman Vlad este o melopee cu proiecţie
de aulos, un larg adagio de semnificant
sonor elegiac, pe de o parte, şi de o
admirabilă gestică instrumentală pe
de alta. Compozitorul a exprimat
suflul antic olimpian, dar şi stările
de nelinişti, transpuse în sensibilităţi
contemporane. Roman Vlad cu
ingeniozitate şi velocitate a dat contur
unui fel de palingenezie, în perspective
cognitive, pulsând de naturaleţe.
Roman Vlad este un împătimit în
muzică, dar şi mai departe, în poesis
şi în marile volubilităţi existenţiale.
În SonaTanoS pentru pian solo
Horia Şurianu prezintă un text muzical
în modo gioccosso, cu spoturi de
clustere şi de alte suprapuneri sonore
într-un scherzo vivace, chiar dacă
în anumite momente atmosfera
se tensionează cu durităţi şi umbre
masive. Compozitorul are talentul
de a scrie pentru pian, în sens de
excelenţă virtuozică, ceea ce nu este
deloc lipsit de importanţă. Horia
Şurianu, cu reuşite remarcabile în
toată creaţia sa, dispune de minunate
subtilităţi în evoluţiile temperamentale
ale muzicii sale şi în desenul fizionomiei
artei pe care o cultivă.
Ghenadie Ciobanu are o lume a
sa proprie, ceea ce se invederează şi
în lucrarea sa Spatium sonans, pentru
flaut solo. Ghenadie Ciobanu trăieşte
şi activează în Republica Moldova.
Şi în această idee i-am ascultat
compoziţia, desprinzând înţelesuri
şi expresii legate de experienţa sa
personală. Există aici zguduiri diafane
şi strigăte abia figurate pe un parcurs
dramatic în luxul intransmisibil altora
al Doinei.
Sonorităţi şi gladiole multicolore
pentru pian, de Ulpiu Vlad, este o
creaţie datată 2015, scrisă şi de
această dată în marele şi adevăratul
său limbaj muzical. Ulpiu Vlad compune
suveran, compune cu mână de maestru,
de unde şi tinereţea constitutivă a
muzicilor sale.
Sonorităţi şi gladiole
multicolore de Ulpiu Vlad sună esenţial
româneşte în filiaţii adânci şi sapienţiale
cu muzicile scrise de Bártok şi Enescu,
într-o decantare excelentă. Sonorităţi
şi gladiole multicolore abundă în
contextualităţi mentale şi afective şi
în atmosfera şi homosferele de
fabulozităţi în spaţii acustice variabile
şi predilecte pentru creaţia în operă
şi capodoperă.
Violeta Dinescu, componistic, se
bucură de o imaginaţie şi ilimitată
şi inepuizabilă. Acest dat al ei se vede
şi în piesa Doru pentru flaut solo
structurată monodic, şi nu numai
pentru că instrumentul solist, prin
construcţie, este ca atare. Pânzele
sonore ale acestei compoziţii sunt şi
strălucitoare şi metalizate. Ele oscilează
între nocturn şi diurn, până la
tensionalităţi de sonorităţi, până
la crunte expresii de revoltă ireprimabilă.
Dar despre acestea, spun că, în plan
uman, sunt inalienabile.
Violeta
Dinescu are impuls creator , iar în
această miniatură pentru flaut
solo a reuşit să atingă combinaţiile
la instrument care să reliefeze timbrul
specific al acestuia.
Melisme pentru pian de Irina
Hanaş este o partitură scrisă în 1978
ce îşi păstrează şi astăzi farmecul
şi ingeniozitatea, sugerându-mi o
acuarelă marină într-o pulsaţie continuă
în care volumele se îmbină în răsfrângeri,
în dispariţii instantanee şi în apariţii
neaşteptate. Componistic, această
piesă pentru pian este o muzică de
mare interes la public, prin caracteristica
melodică şi prin conducerea liniilor
sonore cu o reală disponibilitate la
reuşită.
Anamorphosen pentru flaut şi
pian de Gabriel Iraniy este o partitură
alcătuită din 5 părţi distincte, în care
am putut întâlni la flaut un inventar
quasi complet al timbrărilor şi
detimbrărilor şi al atacurilor cu
şuierături, şoptiri, frulatto, într-o
largă panoplie de splendide sonorităţi.
Aici flautul şi pianul au personalitate.
Între flaut şi pian există dialog şi
comunicare, discrepanţe şi suprapuneri.
Există în fond, în această admirabilă
partitură, şi o anumită trăire de
teatralitate, întrucât interpreţii sunt
pe scenă, şi acolo, fie că vor, fie că
nu, sunt actori cu un destin şi prezent
de spectacol definit de compozitor.
Acest concert cameral, ce a
avut loc în Aula Palatului Cantacuzino,
poate fi apreciat ca unul dintre cele
mai importante şi memorabile în
ansamblul acestei stagiuni de viaţă
muzicală bucureşteană, iar cei care
au fost de faţă se pot felicita de a
se fi aflat în atmosfera de elită a unei
arte şi a unor momente de merit
ale acesteia.
