Oricât ai citi şi ai vedea pe internet
despre China, nimic nu se
compară, desigur, cu experienţa
directă. Enormitatea chineză –
teritorială, demografică, economică
– trebuie trăită la faţa locului,
la fel ca şi exoticul ei. A trebuit să
primesc o invitaţie la un festival
internaţional de poezie la Beijing şi
Yangzhou în toamna lui 20151 ca
să fac saltul acesta vast peste continente.
Chinul celor 12 ore de zbor s-a risipit
când am ajuns la Beijing într-o zi
de septembrie, acoperită de smogul
poluării.
Orice drum cu taxiul de la aeroport
în centrul oraşului îţi arată imediat
ceea ce vei înţelege şi mai bine în
zilele următoare: Beijing este un oraş
extrem de întins, uriaş, dar tăiat
cât se poate de regulat încă din secolele
trecute, ca o grilă clasică, geometrică,
în care modernitatea ambiţioasă postmaoistă
a adăugat imobile postmoderniste
în anii 80-90 sau zgîrie-nori
fantezişti în anii 2000, ca în orice
capitală occidentală. Cu toate acestea,
Beijingul pare să funcţioneze controlat
şi coerent, în ciuda furnicarului uman
de pe trotuare şi străzi, unde bicicletele
şi mai ales motoretele electrice, fără
zgomot şi fără de număr, concurează
cu succes automobilele care trebuie
să le ocolească cu răbdare.
Ce m-a frapat în această mare
desfăşurare de reclame şi buticuri
cu nume scrise în caractere chineze
de-o şchioapă, a fost feţele oamenilor.
În ciuda maşinilor luxoase de pe străzi,
în ciuda buildingurilor impresionante
de pe marginea bulevardelor largi
de sute de metri, feţele oamenilor
mi-au adus aminte că sunt într-o ţară
post-comunistă. Multă muncă şi
epuizare, multe riduri şi modestie
umilă se puteau citi pe chipurile
oceanului uman, ieşit parcă din tura
a treia, de noapte. Chiar şi în interiorul
Oraşului Interzis, din centrul Beijingului,
aceleaşi feţe nenumărate de foşti
ţărani cu trăsături aspre, muncite,
veniţi poate din toate părţile Chinei,
luau cu asalt pieţele enorme din piatră,
cu scările şi templele şi altarele lor
splendid ornamentate, organizate
telescopat în interiorul aceleiaşi
structuri geometrice, ierarhice, care
stă la baza sistemului simbolic chinez
în toate artele şi ocupaţiile.
Dar eu venisem pentru poezie
în China, şi am avut parte încă de
la început de o experienţă aparte.
Împreună cu ceilalţi poeţi internaţionali
invitaţi, am găsit repede lîngă
hotel un templu lamaist, apoi un
templu confucianist – scăpate ca prin
minune de „revoluţia culturală” a
anilor 60 – în care ne-am dus să ne
liniştim minţile. Şi locuri turistice cu
bilet de intrare, dar şi locuri de
reculegere, ca un fel de mănăstiri
locale, templele manifestau aceeaşi
structură cvadrangulară, cu nişte
curţi interioare dând una în alta,
despărţite între ele de altare înalte
din lemn vechi, sculptat minuţios,
cu statui uriaşe în mijlocul lor, în faţa
cărora credincioşii se închinau şi
aprindeau beţişoare mirositoare. O
ploaie rapidă de sfârşit de vară nea
blocat în interiorul unei mici pagode
din templul confucianist, de unde
am privit cu încântare sicomorul
bătrân care-şi înălţa trunchiul întortocheat
în mijlocul ultimei curţi, în timp ce
ultimii vizitatori, adică noi, cei cîţiva
occidentali, eram evacuaţi cu blândeţe
de gardianul locului.
În ciuda dezbaterii de la Universitatea
Remin despre poezie şi traducere2,
despre poeţii care sunt şi traducători,
cum era cazul multora dintre noi,
sau a lecturii de poezii în limbile
noastre materne, traduse apoi în
chineză, de la Universitatea de limbi
străine din Beijing3, ambele bine
organizate – poezia Chinei, am
descoperit-o mai ales în oraşul
Yangzhou. La peste 1200 de km în
sudul Beijingului, Yangzhou este ca
un vis al peisajului chinez clasic
devenit realitate. Dar nu oraşul nou,
construit în ultimii 20-30 de ani pe
acelaşi sistem cadrilat, tăiat ca
într-un spaţiu virgin, care permite
urbanismul rapid şi funcţional, ca
peste tot în China de azi. Ci oraşul
vechi de sute de ani, celebru pentru
poezia clasică a dinastiei Tang (sec.7-
10 e.n.), cu poeţii ei cunoscuţi Li Bo,
Du Fu, Li Shangyin sau Du Mu.
Acolo, în vechiul Yangzhou, am
descoperit ce înseamnă spiritul poetic
chinez, care infuzează toate aspectele
vieţii cu atenţia lui delicată pentru
armonia omului cu naturalul.
Acolo,
la a patra ediţie a „Rainbow Bridge
International Poets Gathering at the
Slender West Lake”, am trăit clipe
în care mi s-a părut că poezia încă
contează în lumea agitată de azi:
plimbându-ne în ambarcaţiuni-dragon
de-a lungul apei, am fost întâmpinaţi
la fiecare cot, de pe mal, de grupuri
de oameni care recitau poezie – fie
adolescenţi şi şcolari, fie tehnicieni,
funcţionari de bancă sau pensionari,
membrii unor cenacluri din Yangzhou
care veniseră să-şi trăiască momentul
poetic împreună, alături de noi,
recitând în cor poeme clasice chineze.
Recitam şi noi, din ambarcaţiuni,
poeme în limbile noastre, şi, deşi nu
ne înţelegeam lingvistic, ne înţelegeam
totuşi poetic şi vibram la unison
într-o frumoasă sinergie emoţională.
Apoi, traducerile reciproce (din limbile
noastre în chineză şi invers), dezbaterile
despre modernitate-postmodernitate,
vizita atelierului pictorului clasicmodern
Xu Longsen şi cinele fastuoase
au completat programul nostru încărcat.
Acolo, la Slender Weste Lake din
Yangzhou, printre bonsai, pagode şi
poduri dantelate de marmură, mi
s-a părut că înţeleg misterul clasic
chinez: o civilizaţie care a elaborat
în milenii – prin scriitura cu caractere
specifice, „logografice”, prin formele
de poezie tradiţională, prin arta picturii
în cerneală şi a peisajului şi chiar şi
prin arta culinară – a elaborat în primul
rând dispozitive pentru intensificarea
şi fixarea energiei emoţionale din
om. Dispozitivele acestea culturale
au în vedere rafinarea spiritului către
nivele pure de funcţionare, în armonie
cu natura şi cerul, conform filosofiei
taoiste locale. De aceea poate, mi-am
zis, invenţii chineze ca hârtia, praful
de puşcă şi altele nu au fost folosite
utilitar şi războinic pe cât s-ar fi putut,
cum au demonstrat-o ulterior occidentalii,
ci au fost folosite poetic.
Grandoarea şi fragilitatea culturii
clasice chineze stau ascunse poate
în acest detaliu, în această veche
„gratuitate culturală” atât de opusă
mentalităţii agresiv tehnologice care
ne înconjoară şi ne sufocă în prezent.
Dar, observând rezistenţa multimilenară
a acestei culturi infuzate de
poezie şi artă – chiar şi după comunismul
radical de altădată, chiar şi în timpul
puternicului capitalism de stat actual
– nu mă pot opri să gândesc că există
în ea o subtilitate şi o rezistenţă/rezilienţă
care merită să devină bunuri
comune ale întregii umanităţi.
___________________
1 Goethe Institut, Beijing, 23-24.09
şi Slender West Lake Festival, Yangzhou,
26-30.09.2015. Aduc mulţumirile mele
poetului Yang Lian, coordonatorul inspirat
al acestui festival.
2 Organizată de universitarul şi poetul
Wang Jiaxin.
3 Organizată de universitarul Wolfgang
Kubin şi de poetul Tang Xiaodu.
