Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
O brunetă sulfuroasă de ---

Se numeşte Charlotte Roche, e nemţoaică şi romancieră, brunetă, frumoasă, obraz prelung şi nas drept, pornit direct din frunte, ca în portretele lui Modigliani. A publicat un roman de scandal al cărui titlu spune tot, Zone umede, tradus în numeroase limbi (n-am idee dacă a găsit şi în România clima potrivită), urmat recent de un al doilea care, după afirmaţiile comentatorilor de la „Der Spiegel” ar fi zguduit Germania. De unde seismul cu pricina e greu de spus. Intitulat Schossgebete, pe româneşte, Rugăciuni în genunchi, romanul nu e cu nimic mai puţin sulfuros decât primul, în care o femeie tânără îşi relata în modul cel mai direct cu putinţă viaţa sexuală. Romanul recent începe cu o interminabilă scenă de felaţie şi se încheie cu una de sodomie. Între cele două, o poveste, vizibil autobiografică, combinând în doze masive sexul şi senzaţionalul (accidente de maşină, incendii, o familie decimată, vizite la psihiatru sau la bordel, complexe de culpabilitate şi altele. Autoarea susţine că scrierea romanului a fost o formă de terapie. Să-l aşteptăm pe următorul ca să vedem dacă s-a vindecat.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara