Unul dintre fenomenele cele mai frapante ale tranzitiei românesti din ultima vreme este proliferarea grupurilor si a formatiilor muzicale cu membri si ascultători extrem de tineri. Fenomenul a fost deja semnalat si a început să fie discutat din perspectivă sociologică. Din punct de vedere lingvistic, mi se pare interesant de urmărit modul în care limbajul argotic si mai ales registrul vulgar capătă prin muzică o cale de difuzare publică, ca si reactiile contradictorii cu care este întîmpinată încălcarea unor bariere stilistice traditionale. Înainte însă de a comunica prin titlurile si prin textele pieselor muzicale, noile formatii se prezintă chiar prin alegerea numelor de grup si a pseudonimelor individuale. Sugerez de aceea o posibilă investigare a acestui domeniu onomastic contemporan; cu certitudinea că în cele ce urmează va apărea doar o mică parte din noile desemnări, multimea lor si răspîndirea geografică făcînd deocamdată dificilă o abordare mai sistematică. Cum se întîmplă în asemenea cazuri, motivele alegerii unei denumiri pot fi diferite si greu de reconstituit: e mai prudent să judecăm doar rezultatele.
Situatia actuală creează un evident contrast cu perioada în care dominau în muzica românească numele mitologice si simbolice: Phoenix, Sfinx, Rosu si Negru, Iris. De altfel, primele formatii juvenile de după 1989 si-au ales de la început nume evident parodice, desacralizante, umoristice, supralicitînd banalul cotidian: Sarmalele reci, Suie Paparude. Acum - datorită atmosferei postmoderne sau ca efect inevitabil al numerelor mari ă, asistăm la recuperarea si la explozia tuturor tendintelor denominative posibile. E foarte puternică, bineînteles, vointa de internationalizare prin engleză: Class, Double D, Body & Soul, Boysonic, Fan D, MB&C, Dr .Beat, No Comment; denumirile sînt totusi legate de multe ori, printr-un joc de cuvinte, de nume, de termeni sau de expresii autohtone. Nici traditiile unor inflente latino-romanice (cuvinte din italiană si din spaniolă) nu sînt abandonate; dovadă formatiile denumite Sotto inteso, Capuccino, La Familia, La Primera, El Negro. Si chiar dacă un nume ca Genius e luat din engleză, originea lui latină si transparenta romanică îl fac un bun exemplu de mediator între cele două tendinte (a căror primă justificare e desigur de căutat în directiile si modele dominante din muzică, nu din cultură în general). Există apoi denumiri si mai "internationale", al căror principal dezavantaj e banalitatea: Super X este o formulă care poate fi citită în multe limbi, inclusiv în română. Pe de altă parte, se recurge si la nume "nationale", folosite cu nuantă ironică si puse de obicei în relatie cu stilul muzical abordat; exemplul cel mai tipic al acestei directii este desigur Ro-Mania, care îsi subliniază grafic jocul de cuvinte. Aer autohton au în mod evident Getto-Dacii, în vreme ce Valahia îsi manifestă mai ales identitatea regională; în sens larg, se poate vorbi de puncte de reper autohtone si în cazul toponimelor devenite nume de formatii ă de exemplu, Vama Veche. Din seria cuvintelor banale, din micul univers domestic sau din politică, aflate (cel putin aparent) în contrast cu sfera muzicii tinere, fac parte nume ca Zacusca sau Parlament. Umorul surprizei lingvistice e legat adesea de o provocare, prin denumirile care sfidează, adolescentin, normele curente, ostentînd termeni cu sens depreciativ sau chiar macabru: Parazitii, B.U.G. Mafia, R.A.C.L.A. Ultimele două exemple mizează si pe jocul de cuvinte, pe dubla lectură a numelui ca abreviere sau ca un cuvînt de sine stătător (în cazul B.U.G./bug, jocul de cuvinte e în engleză). Ar mai putea fi amintite Morometzii ă nume autohton si citat literar, cu folosire ironică a unei ortografii străine (mai exact, "occidentale") ă , sau împletirea tautologică dintre cifră si litere în 3rei Sud Est. Multe denumiri în română ă Rebele, Taine, Drepturi egale, Sens unic, Puterea Cuvîntului ă rămîn predominant denotative, tiparul fiind înviorat doar de cele care revalorifică metaforele cliseizate în locutiuni si expresii: Gaz pe foc. Oricum, în cazul numelor de formatii, inventivitatea lingvistică (obligatorie mai ales din considerente practice, publicitare) actionează mai evident decît în desemnarea altor entităti mai stabile si mai traditionale (firme, societăti, asociatii culturale, reviste etc.).
