Contrafort:
Tradarea pe bază de cotizaţie de Mircea Mihăieş Într-o lume cu principii, liderii sindicali ar trebui să depună, asemenea călugărilor medievali, un jurământ de cinste, castitate şi sărăcie. Ei ar ...
Actualitatea:
De la interdicţia de a fi trist la obligaţia de a fi singur de Dinu Flămând Cu circa douăzeci de ani în urmă în patria mea era interzis să fii trist. Uriaşul sistem de propagandă denunţa metodic tristeţea, melancolia, pesimi...
Cărţi noi:
Figuri terifiante, dar şi caraghioase de Alex. Ştefănescu Laurian Ante, Cain şi Abel, roman, Piatra Neamţ, Ed. Crigarux, 2004 (prezentare pe ultima copertă de Cristian Livescu). 110 pag. Protagonistu...
Lecturi la zi:
Cum citim poezia basarabeană de Marius Chivu Dacă suntem sinceri până la capăt, trebuie să recunoaştem că nu prea ştim poezia "fraţilor noştri de peste Prut". Deşi o parte dintre poeţii tineri ...
Lecturi la zi:
Viaţa cu sufletul la gură de Tudorel Urian Primul volum din Memoria ca zestre conţine însemnări din jurnalele ţinute de Nina Cassian între 1948 şi 1953, adnotate la mijlocul anilor '70 şi rei...
Plecând de la cărţi:
Spaimă şi cutremure de Mihai Zamfir Kierkegaard n-a dispărut, el trăieşte în cele mai neaşteptate locuri. Cultura română pare săracă în mărturii scriptice de convertire religioasă. ...
Cerşetorul De Cafea:
Dumnezeu se uităla noi cu binoclul de Emil Brumaru Şi iată ce vede, dragă Lou! Am îndoit o coajă de portocală, am pus-o pe godin. A trecut trenul. Mi-am amintit de vagoanele cu cherestea din copilări...
Literatură:
Poezie de Horia Zilieru Rânduitor de jertfe Rânduitor de jertfe sunt o, Mamă ! acum când te-nsoţeşti spre cer cu zeii (urmând în gând oglinzile Femeii isc î...
Semn De Carte:
Despre Nae Ionescu şi Cioran (I) de Gheorghe Grigurcu Funcţionează o prejudecată conform căreia o stare democratică a culturii, reflex al democraţiei ce coordonează organismul social, n-ar putea avea de...
Comentarii Critice:
Ruptura de utopia moderinistă de Andrei Terian Printr-o ironie a istoriei literare, drumul "mulcom" al receptării liricii lui Blaga pare să se fi proiectat asupra operei înseşi. Poezia blagiană n...
Cronica ediţiilor:
Un confesiv paradoxal de Ion Simuţ Ducem lipsă de programe competente, coerente, eficiente şi stabile de editare a clasicilor noştri. Lacuna era mai gravă imediat după 1990 decât astă...
Prepeleac:
Oraşul unui aristocrat de Constantin Ţoiu În primul meu volum de memorii, îmi aduceam aminte că, voiajând o dată cu trenul de la Sinaia la Bucureşti, în gara Ploieşti-Vest, pusesem mâna pe o...
Păcatele Limbii:
Italienisme culinareq de Rodica Zafiu În faţa mulţimii anglicismelor din ultimul deceniu, alte surse de împrumuturi aproape că trec neobservate. Deşi internaţionalizarea lexicului nu se ...
Revista revistelor:
Un bazar de maşini şi foarte multe cărţi de Catrinel Popa La capătul lecturii celui mai recent număr al revistei Lettre internationale (ediţia română) nu poţi decât să îţi doreşti ca toamna 2004 să fie la f...
Interviu:
Musafiri în casa Paleologu de Laura Guţanu Laura Guţanu: Aş vrea pentru început să vorbiţi puţin despre familia dvs.... Alexandru Paleologu: De ce ? L.G.: Pentru că eu cred că este foar...
Actualitatea:
Două evenimente de Violeta Ion Târgul Meşteşugarilor La Muzeul Satului, duminică 19 septembrie, Târgul Meşteşugarilor a fost în toi şi asta încă de dimineaţă. Nu m-aş fi aştept...
Cronica Optimistei:
Viaţa ca sport de performanţă de Ioana Pârvulescu Îţi trebuie mult timp pînă să descoperi la un om, fie el şi persoană publică, trăsătura distinctivă, la qualité maîtresse. În genere îi judecăm cu m...
Cinema:
HollyKong? de Alexandra Olivotto Deja în anii '90 Hollywoodul avea un rival; Hong Kongul, o ţară de doar 5 milioane de locuitori, producea mai multe filme. Industria lor cinematogra...
Cronica Plastică:
Trei ipostaze ale absolutului de Pavel Şuşară I. Leonardo Da Vinci Dacă ar fi să ne luăm după autorecomandările lui Leonardo Da Vinci, el ar fi, cu precădere, inginer, strateg, inventator cu ...
Cronica Dramatică:
Ce să-i spun domnului Godot? de Marina Constantinescu Este una dintre întrebările pe care mi le pun de mult, de cînd am citit piesa lui Beckett. Ce i-aş spune, dacă l-aş întîlni, mereu aşteptatului Godo...
Muzică:
Muzică şi vestimentaţie de Liviu Dănceanu 1. Muzica e ca o haină. Arareori te dezbraci de ea. O pui pe scaun, pe pat, pe cuier, dar niciodată în cui. Afară de cazul în care e tocită, deterio...
Cronica TV:
Laptop-ul ca prajitor de Pâine de Dumitru Hurubă Socrate ne-a lăsat în grijă să ne cunoaştem pe noi înşine pentru a-i putea cunoaşte pe alţii, nefiind în stare să prevadă la ce grad de inteligenţă ...
La microscop:
Neverosimila noastră realitate de Cristian Teodorescu Un om de afaceri străin a declarat recent că în România ar exista 500 de rechini economici care muşcă de la stat pe săturate. N-a dat nume. Nu ştiu ...
Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar Căruţe cu scriitori În zilele de 7 şi 8 septembrie s-a desfăşurat a VIII-a ediţie a Atelierului Naţional de Poezie "Serile la Brădicenii", organi... Lista Autorilor din numarul curent |