Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
Între Gheorghe Dinu şi Stephan Roll de Ion Pop


La 5 iunie 2004, calendarul înregistrează trecerea a o sută de ani de la naşterea încă unui "avangardist istoric". În micul grup de scriitori nonconformişti din anii '20-'30 ai secolului trecut, fiul macedoneanului Enache Dinu s-a situat, vreme de un deceniu, în fruntea poeţilor "extremişti", iar modesta lăptărie a tatălui său din strada bucureşteană a Bărăţiei a ţinut locul saloanelor mai pretenţioase de aiurea. Botezată cu umor "Secolul" de către Victor Brauner, care i-a şi zugrăvit vitrina cu o vacă şi o mulgătoare foarte... păşuniste şi neaoşe, lăptăria din care a rămas acum numai numele, reactualizat cu un fel de nostalgie în localul cunoscut din clădirea Teatrului Naţional, a fost spaţiul ideal de întâlnire a diverşilor militanţi "persecutaţi" de Literatură şi care o voiau radical transformată, adică chiar trăită.

În ce-l priveşte pe scriitorul evocat, destinul său a fost paralel, până la un punct, cu cel al prietenului Ilarie Voronca. A debutat tot în paginile "Contimporanului" lui Ion Vinea şi Marcel Iancu, a făcut parte dintre redactorii efemerei dar semnificativei "75 H.P." din octombrie 1924, s-au regăsit alături, în anii imediat următori, în paginile revistelor "Punct", "Integral", "unu". Cel care-şi semna poemele cu pseudonimul, puţintel franţuzit, "Stephan Roll" şi articolele cu numele real a avut, aşadar, un parcurs reprezentativ pentru ceea ce a fost, ca mişcare de frondă novatoare, avangarda românească de-a lungul febrilului şi foarte productivului deceniu 1923-1932. Adică un traseu pe care se cereau parcurse, în goana sincronizării cu Europa artistică, mai toate etapele avangardei istorice, cu "arderea" unora dintre ele ori cu rezumarea altora.

Formula "sintezei moderne" rămâne şi pentru poetul nostru cea mai potrivită, căci în scrisul său se regăsesc, cu ponderi desigur variabile, ecouri ale principalelor manifeste şi programe lansate în epocă, vizând alinierea "în pas cu vremea". Acest "puls al epocii" a bătut şi la Dinu-Roll mai întâi în cadenţa constructivismului promovat la "Contimporanul" de la Manifestul activist către tinerime al lui Ion Vinea încoace, adică după luna mai 1924 (poetul avea, iată, 20 de ani!). "Expresia plastică, strictă şi rapidă a aparatelor Morse" trebuia să se regăsească şi în primele sale versuri, în contaminări semnificative, evidente nu numai la el, cu futurismul ce-şi prelungea ecourile la noi şi chiar cu unele urme dadaiste, identificabile până destul de târziu. Oricum, la "75 H.P." Stephan Roll clama, sub titlul Metaloid, sloganuri de un energetism amintitor fără dubii de elanurile vitale ale unui F.T. Marinetti, declarând că "noi infuzăm atomului dinamică" şi conturând o ipostază a poetului nou modelată după "sportsmanul" la modă, cu "vertebre de bronz" şi cu "muşchii schije de platină". "Vom răscoli straturi geologice / cu râvnă de metal / vibranţi / prin latitudini / arteră de magnet / sânge / vertigiune / incandescenţă / respiraţie" - mai declara acest poem-manifest.

Practica scrisului din acel moment îl va ilustra destul de fidel, căci versurile tipărite în periodicele de filiaţie "constructivistă" vorbesc, sub titluri uneori provocatoare prin prozaismul căutat (Ficat alb, Hardmuth no.2, Yost, Etc.), tocmai despre invocata "vibraţie" la dinamica civilizaţiei citadine, moderne. E o poezie de notaţie "telegrafică" a ambianţei de "cetate" în care se înregistrează "difuzări de încinse fierării", "rabotnicii sculptaţi în panoplii de scrum", "nervi: unde herziene schelet de pistoane", "ţâşnitul de rotative şi ţiţei", "circuit de fire electrogene noi siluete de furnale", cu "Arhangheli în salopete (care) cântă Internaţionale" şi "o mie de locomotive (ce) vin aplaudând" printre "jazzuri" (Cetate). Lumea devine un "ecran" pentru un film spectaculos în care se asociază, într-o rapidă derulare, imaginile-tip ale vieţii în curs de "americanizare". Oraşul poartă, deci, "ochelari americani de baga" iar tabloul oferit combină într-o "compoziţie unanimă", simultaneistă, elementele de decor şi de atmosferă specifice "fazei activiste industriale" proclamate de manifestul de la "Contimporanul": "patinaj imobil şi bar. / Casele sar de bucurie spre West-Sud. / Fabrici fumează ţigări Huyfcar, / cerul a scos bube de lapte crud" (Film). E o viziune caracteristică pentru ceea ce am putut numi cândva, în legătură cu Ilarie Voronca, "toposul oraşului feeric". În ritmul maşinii de scris cu marca Yost se reţin, astfel, imagini ca acestea: "Prin lume soneriile planetelor. /.../ Avion estetic, cerul înflorit cu lăzi braşoveneşti, / Atelierele Dunării rup voci în pergament / secolul zvârle monezi din eter"... Timbrul particular al acestui limbaj oarecum standardizat îl dă tenta frecevent umoristic-ironică şi ludică, mai marcată decât la orice alt confrate avangardist al momentului, cum se vede foarte expresiv într-un poem precum cel intitulat nonşalant Etc.: "Iubita mea dezarticulată perpendiculară / splina ta e maşină de cusut nori / glasuri sunt deflaţie monetară / Berlin face policeman la dreapta // Stele gri fluieră identic greşelilor de gramatică / la five -o'clock îţi ofer nervii de fosfor"; pentru a continua, sub titlul "trăznit" Maison d'orez, parodierea romanţei sentimentale transcrise într-un cod constructivist ce profită de efectele placării mecanicului pe viu: "În pasaj disc cerul steag sau supus american / apropie cu un dolar genunchiul uite pasul agricol / ecran râsul tău salcâm simte-mă
5 % California /.../ vreau exploatare forestieră vreau părul tău reflector /.../ consumă-mă ca pe o stofă în carourui o molie bleu"... Când, în aprilie 1927, revista "Integral" tipărea un număr special consacrat futurismului, Roll nu scăpa ocazia de a-i dedica mentorului Marinetti o poezie-omagiu, în care "integralistul" se mărturisea solidar cu vitalitatea proaspătă a confraţilor italieni: "futurişti din soare muşcăm ca dintr-un măr / în aerul peste tot ciufulit de planete şi antene" /.../ după aceste Marainetti, / Integralişti vom schia în văzduh cu avioane / să ne amuzăm vom aprinde constelaţiile cu cox / ultra-poeţi vom ateriza dinadins pe stadioane / ca să scrim poeme şi să facem matchuri de box"...

Paralel, publicistul militant de la "Integral" elogia viaţa sportivă cu, din nou, model american, scriind imperativ: "Vrem sportsman-i şi sportsman-e inundând coreograf arena secolului, în locul perechilor flirtând blazat şi onanist în saloane. Vrem construcţia americanului boxeur, ritmul dansatorului negru, vigoare necontestat masculină în jazz-ul zilelor şi creaţia creierului pur, filtrat de corpul atlet sevos". Din aceeaşi perspectivă, îl aplauda pe "actorul-acrobat", iar în materie de poezie, "evoluările" le vedea tot înspre "poetul-sportsman", plasat "în plin ev citadin". Nu mai puţin energic decât camaradul Voronca, nu se temea de retorică atunci când proiecta în linii ferme şi cu voce înaltă portretul poetului nou şi imaginea scrisului său dinamizat de elanurile epocii: "Echilibrist dincolo de fraza inertă, poetul insuflă cuvântul-cilindru, cuvântul-manevră, cuvântul-cocktail. Imaginea stilet novator, poezia acid care nu corespunde la timpanul percepţiei ca un purgativ, ci fecundă scapără peste anestezia romanticului, peste asfalt, circuit lângă adolescenta manevrând calmă volanul, prin geometria oraşului-metropolă. Poezia-ecran, poetul-inginer". În celaşi articol, Evoluări, publicat în numărul omagial dedicat lui Tudor Arghezi, în mai 1925, junele poet îl şi vedea pe maestru solid înzestrat cu "câteva etaje de muşchi" şi îl dorea "sărind la coardă şi trăgând la mănuşi pe ring"...

Cum amintitul puls al epocii era foarte accelerat pentru avangardiştii români, Dinu-Roll va grăbi şi el pasul, încât, după primele entuziasme futuristo-constructiviste, îl vom vedea destul de repede, adică deja în anii de la "Integral", abandonând ceea ce va numi "vocabularul nostru de americanisme", pentru a se deda jocului mai destins cu cuvintele într-un cadru acum exterior zidurilor "cetăţii". În 1929, când publică placheta de Poeme în aer liber, tipărită la Paris prin grija lui Voronca şi cu ilustraţii de Brauner, Stephan Roll se înfăţişează într-adevăr ca un poet ieşit de sub obsesia "ecranului" citadin şi exclusiv dedat reveriilor "naturiste". Feericul citadin cedează locul reveriei luminoase în decor natural, cu înscenări sărbătoreşti, propunând o viziune destinsă, a unui univers ca şi paradisiac, imaginat şi contemplat candid-copilăreşte. "Coreografia" sportivului muşchiulos şi înfrăţit marinettian cu maşina, despre care vorbise nu de mult, lasă loc altui balet, al naturii elementare, desenată acum în linii graţios-decorative, către care privirea se deschide senină şi încântată: "ca rândunică ochiul în azur îl pierzi / şi la un pas lângă tine, excursionişti cu frânghii / cad fără nici un folos în prăpăstii. // Câmpul înnoptează în botul cu pluş al vitelor / cangurii ne privesc din punctul lor de vedere / stelele se cern prin tremurarea în aer a sitelor /.../ dealurile ne-au primit / cu reverenţa umbrelor până la pământ" (În decolteul verii). Unul dintre poemele cele mai frumoase, Diana, este dedicat, nu întâmplător, lui Ilarie Voronca, cu care împărtăşeşte nu numai prietenia ci şi o parcelă de univers poetic aflat, ca să zicem aşa, "în indiviziune". Căci înrudirea e limpede între versurile lui Roll şi cele din Plante şi animale ale confratelui cu cinci luni mai vâstinc, apărute tot în 1929: "Priveşte: lumina e albă / ca pieptul păsărilor de mare / în corpore pitpalacii îşi chiuie limbile / ecoul umple gurile văzduhului şi clopotele de aer // Eu sunt mai înalt decât tine cu o vrabie"... Poate mai jucăuşe şi cu un pigment umoristic absent din poemele lui Voronca, cele "în aer liber" păstrează din producţia precedentă obsedată de "sportsman" doar perfomanţele acrobatice ale actorilor de circ - "Trapezul şi bara fac parte din scheletul mobil al atletului" - ori ale "toreadorului", chemat însă ca termen de comparaţie al unei... garoafe care "îmblânzeşte taurul câmpului"...

Totul e, în aceste versuri, tradus în regim spectacular, festiv, dansant, - "drumul se zbenguie leoarcă de lumină", "ies margheritele pe coline şi chiuie la pălăria pământului", "ca dansatori se mlădie viermii în fruct domnesc", "în aer liber câinii fac gargară cu stele / cerbii sunt rgizorii ramurilor, apelor", "zimbrii se decapitează pentu stemele moldovei"... Autorul Poemelor în aer liber e şi el un "imagist", dacă nu tocmai "miliardar de imagini", ca Voronca, în orice caz un... "milionar": comparaţia şi metafora domină sintaxa lirică de acum, mult relaxată, totuşi, faţă de stilul telegrafic-reportericesc al constructivismului până de curând practicat. Două "balade" - Poemă printre regi şi Erotică în tavernă - accentuează decorativismul imaginii şi aduc ceva din prospeţimea desenului infantil şi din sentimentalismul mimat cu umor al romanţelor la modă. Când îi va recenza volumul în revista "unu", Ilarie Voronca va fi încântat să descopere la amicul lui tocmai varietatea imaginilor de registru evanescent şi feeric, "sărbătoarea poemului" ("E o orchestră a culorilor şi a bucuriei, un covor de lumină scuturat peste balconul în oboseală al ochiului"), notând noutatea lor, ("În fulgerul unei imagini, toate fântânile universului reînnoite"), contrazicerea "obişnuinţei", atmosfera de reverie, vizionară ("e revelaţia, de o clipă numai, a invizibilului").

Drumul spre suprarealism începe să se deschidă, chiar dacă nu poate fi vorba încă de o tehnică a "dicteului automat" popriu-zis. El va fi mai apropiat, însă, de sugestiile lui André Breton în poemul în proză Moartea vie a Eleonorei, apărut în 1930 la editura lui Saşa Pană, "unu", unde Stephan Roll atinge o nouă cotă de performanaţă în materie de imagism. De data aceasta, şi motivul "femeii feerice", călăuză printre miracolele unei lumi misterioase, provocate la metamorfoză ("poate că ai fost iscusită pentru o revelaţie nouă, pentru o geneză a doua", "Ridici mâna cu palma desfăcută şi nici un mister nu mai rămâne pentru transparenţa văzduhului") şi atmosfera ca şi onirică a multor pagini, de asemenea "saturaţia tropică", remarcată de Mihai Zamfir ca analist al poemului românesc în proză, îl învecinează cu scrisul suprarealiştilor."Geografie de ţări arbitrare şi confuze", "alee de năluci", o oglindă care e "un coridor halucinat de profunzimi", o "precipitare de fantome", "ochiul devastat de vis" - sunt sintagme caracteristice pentru aceste noi translaţii ale viziunii poetice. Versurile posterioare acestei date, adică cele publicate în continuare la "unu", le vor confirma.

Sub numele din cartea de identitate, Gheorghe Dinu a publicat, mai ales în revista "unu", un număr important de articole cu caracter adesea programatic, venind substanţial în sprijinul afirmării ideilor novatoare ale momentului. Textele sale publicistice sunt, ca mai tot ce scriu în paralel confraţii avangardişti, nişte manifeste disimulate sub veştmintele mult decorate ale metaforelor, la frontiera dintre poemul în proză şi eseu. Diferenţele faţă de faza "constructivist-integralistă" se văd însă imediat, evoluţia mergând spre asimilarea treptată a programului suprarealist. Vocabule altădată ca şi interzise discursului său apar acum cu o frecvenţă semnificativă: revelaţie, miraj, hazard, fantasme, inefabil, "insula de fum a poemului", chiar "romantismul inepuizabil şi "tălpile pururi roze ale reveriei". Recenzând cărţi ale colegilor de grupare, notează, solidar, ba "un automatism voit de memorii şi reminsicenţe", ba o "luxură castă a hazardului" ori - pe linia definiţiei suprarealiste a imaginii - "colaborarea a două fenomene contradictorii". Un text din 1932 dspre Noua plastică română face, pe aceeaşi linie, elogiul visului ca agent anti-convenţional şi dinamizator al imaginaţiei: "În vis, dezagregată şi raţiunea şi precizia materială, fenomenul de mobilitate se extinde şi evadezi din mănuşa în care erai îmbrăcat printre formule şi program". Calificativul de "suprarealist" nu şi l-a afişat însă niciodată şi, de fapt, adeziunea lui la această mişcare e relativă şi ilustrată într-o practică oarecum moderată a "dictării automate". Adesea, abandonul în voia "automatismului psihic pur" pare controlat de o fantezie exploatată mai degrabă la modul manierist, prin căutarea (şi găsirea) metaforei ingenioase, ca dublură rafinat-complicată a discursului conceptual. Semnificativă pentru scurta istorie a avangardei româneşti este şi distanţarea lui Gheorghe Dinu, la începutul deceniului al patrulea, de supraraealism şi de avangardă în general. O altă angajare îl preocupă acum, cea politică. După momentul "excluderii" lui Voronca din gruparea "unu" (la care a contribuit decisiv), în toamna lui 1931,ca trădător al idealului avangardist (îşi tipărise în acel an Incantaţii-le la o editură "oficială", Cultura Naţională, şi îşi pregătea admiterea în Societataea Scriitorilor Români), el dă semne tot mai limpezi de renunţare la vechile convingeri poetice. Adeziunile comuniste îl fac să atace vehement suprarealismul ca "falsă avangardă", într-un articol din "Cuvântul liber", după ce în Sugestii înaintea unui proces, din penultimul număr al revistei "unu" (noiembrie 1932), scrisese că "metafizica de altădată trebuie schimbată în materialismul ştiinţific de azi, ca alchimia în chimia ştiinţifică". Tot trecutul avangardist era pus astfel în chestiune, suprarealiştii fiind acuzaţi de o ipocrită angajare, fiind "constipaţi de avangardism, de falsul avangardism, cel cercetat cu elucubraţii mistice, cu efervescenţe verbale, în formulele diagnostice ale lui Freud, în epuraţia eliptică şi imagistă a poemului"... Adică de ceea ce, păstrând proporţiile, făcuse şi el.

Între Gheorghe Dinu şi Stephan Roll prăpastia se adânceşte, astfel, până la autodesfiinţare: scrisul post-avangardist al celor două ipostaze va trebui să cunoască servituţile mutilante de ordin ideologic din perioada postbelică, iar revenirile mai târzii nu vor mai fi în stare decât parţial să atingă momentele de graţie ale vârstei avangardiste. Ironie a sorţii, - cînd îşi va retipări textele din tinereţe sub titlul Ospăţul de aur, în 1968, urmele cenzurii exterioare şi ale celei lăuntrice, practicate sub zodia "adevăratei avangarde", vor fi evidente. La o sută de ani de la naşterea sa şi la trei decenii de la dispariţie (14 mai 1974), Gheorghe Dinu-Stephan Roll - "argintul viu" al grupării "unu", cum îl caracterizează Saşa Pană - rămâne un reper semnificativ pentru ceea ce a putut să fie avangarda istorică în literatura română.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara