Nu este o întâmplare,
constituie o realitate,
muzicienii români
dinafara graniţelor ţării
revin în sălile noastre
de concert aducând o
relaţie de firească
colaborare cu colegii lor de
acasă. Este drept, caracterul
universal al comunicării muzicale
se constituie într-un privilegiu;
iar aceasta indiferent de locul
unde îşi desfăşoară activitatea
aceşti bravi muzicieni, artişti
pentru care graniţele ţării
capătă o însemnată extindere
spirituală, spre exemplu până
spre inima Greciei, la Atena,
sau spre coasta de Est a Statelor
Unite, la Boston.
Este bucuria de a-i fi reîntâlnit pe
harpista Maria Bîldea, pe fagostistul
Adrian Jojatu, pe clarinetistul Emil
Lancea. Au evoluat în compania unor
muzicieni care împodobesc în mod
constant viaţa noastră muzicală, în
compania flautistului Ion Bogdan
Ştefănescu, a dirijorilor Cristian
Brâncuşi şi Gabriel Bebeşelea conducând
Orchestra de Cameră Radio.
Marile momente ale marilor întâlniri
au fost câteva, au fost importante.
Mă refer la recenta realizare a dublului
Concert în do major, pentru flaut,
harpă şi orchestră de Mozart; este
una dintre marile creaţii ale muzicii
concertante din perioada clasicismului
de sfârşit de secol XVIII.
Simplitatea statuară a sunetului
flautistic, direcţionarea clară a expresiei,
în cazul lui Ion Bogdan Ştefănescu,
au venit aici în întâmpinarea rafinatelor
structuri armonice şi timbrale pe care
le dezvoltă harpista Maria Bîldea
pe parcursul uneia dintre cele mai
spectaculoase, mai dificile partituri
dedicate acestui instrument pentru
care Mozart a compus această unică
lucrare.
Surprinzătoare a apărut dubla
cadenţă solistică din prima parte a
lucrării, momentul de înaltă virtuozitate
prilejuit celor doi muzicieni; a fost
imaginat de compozitorul Dan Dediu
în sensul unei replici actuale, mult
prea extinse, date cu înţeles colocvial
marelui Mozart. Este de observat
dacă viaţa de concert va reţine această
provocatoare divagaţie.
Şeful de orchestră, tânărul dirijor
Gabriel Bebeşelea este artistul
care reuneşte datele esenţiale ale
conducătorului de ansamblu; dispune
de un talent al comunicării cordiale
pe direcţia întregului colectiv orchestral;
stimulând eficient şi cumulând energiile
individuale. Rafinamentele timbrale
atent determinate, dinamica vie, bine
diferenţiată, niciodată exagerată, toate
aparţin substanţei muzicale a acestei
pitoreşti lucrări; o simfonie sui-generis
cum este Simfonia nr. 60, Distratul,
de Haydn. Lucrarea se desfăşoară pe
parcursul a şase momente în bună
parte ilustrative; iar umorul – apanajul
spiritelor înalte, delicateţea cu care
este condus conturul melodic,
transparenţele timbrale, luminozitatea
sonorităţilor ansamblului sunt consecinţe
ale unei naturi artistice elevate,
continuu prospective. Ascultând în
prima parte a serii Gluma muzicală
de Mozart, am realizat cât de dificil
este de obţinut unisonul imaculat
dar suplu al sunetului la primele
violine; data viitoare va fi mai bine!
Cum se poate constata, întreaga
seară de muzică a fost dedicată geniului
creator al simfonismului clasic. Este
o bucurie de observat, marea muzică
şi-a întâlnit muzicienii performeri!
Cu câteva săptămâni mai înainte,
în deschiderea stagiunii O.C.R., în
compania aceluiaşi ansamblu condus
de această dată de dirijorul Cristian
Brâncuşi, au putut fi audiate pagini
concertante în parte inedite în spaţiul
vieţii noastre muzicale; anume, lucrări
de impresionantă virtuozitate solistică,
pagini ce aparţin compozitorilor Carl
Maria von Weber, de asemenea
discipolului acestuia, compozitorului,
dirijorului Franz Danzi, amândoi,
creatori ai preromantismului german
de început de secol XIX.
Fagotistul Adrian Jojatu este
artistul pentru care virtuozitatea
instrumentală slujeşte efectiv valorile
acestui fermecător opus, Andante şi
Rondo în do minor, de Weber; iar
diversitatea timbrală, în adevăr
captivantă, de care dispune solistul,
conferă cote ale unei expresivităţi
nesofisticate, directe, pe care o
dezvoltă muzicianul performer. În
compania sa, şi cu participarea
clarinetistului Emil Lancea, a fost,
de asemenea, susţinut un alt moment
de reală atracţiozitate; am în vedere
realizarea dublului Concertino pentru
clarinet, fagot şi orchestră în si bemol
major de Danzi, lucrare ce prilejuieşte
o atractivă complementaritate timbrală
a celor două instrumente de suflat,
soliste, prezente la noi, prioritar, în
spaţiul muzicii de ansamblu. Este un
aspect căruia Emil Lancea îi conferă
valorile potrivite ale comunicării la
nivelul dialogului solistic realmente
atrăgător.
Amândoi şi-au definitivat studiile
la Universitatea bucureşteană de
muzică; în ultimele decenii desfăşoară
o susţinută activitate solistică, camerală,
de ansamblu, în centre muzicale
situate pe coasta de Est a Statelor
Unite, la nivelul unui exigent spaţiu
al muzicii destinate acestei importante
categorii instrumentale.
Partea secundă a serii, a fost
dedicată cunoscutului opus vocalsimfonic
datorat lui Joseph Haydn,
anume Missa în do major, supranumită
In tempore belli / În timpuri de război.
Momentul a fost prilejuit de aniversarea
a patru decenii şi jumătate de când
dirijorul Cristian Brâncuşi conduce
prioritar destinele acestui remarcabil,
unic la noi, colectiv simfonic cameral.
Este un cumul de remarcabilă experienţă
artistică ce îşi dezvăluie roadele;
nu de azi, nu de ieri; iar aceasta nu
numai în planul activităţii susţinute
de la nivelul pupitrului dirijoral, ci şi
în plan pedagogic privind îndrumarea
tinerelor generaţii de muzicieni.
I-au fost alături soprana Cristina
Oltean, mezzo-soprana Geanina
Munteanu, tenorul Tony Bardon şi
basul Cristian Hordea, de asemenea
Corul Academic Radio condus de
tânărul maestru de cor Ciprian Ţuţu;
un ansamblu a cărui coerenţă a
fost atent orientată pe direcţia luminării
valorilor definitorii ale acestei capodopere
a muzicii vocal-simfonice.
Nu poţi să nu observi, pe durata
întregului concert au fost audiate
creaţii relativ contemporane ce aparţin
spaţiului vienez aflat la limita a două
lumi diferite, a două secole, anume
Clasicismul şi Romantismul sfârşitului
de secol XVIII, începutului de secol
XIX.
Organism aparte, unic în peisajul
vieţii noastre artistice, Orchestra
de Cameră Radio este un ansamblu
ce vehiculează de decenii bune
un repertoriu imens, de la muzică
barocă, clasică şi romantică la cea
contemporană.