În toamna anului 2011, am realizat
la Erevan, pentru revista „Istorie şi
civilizaţie”, un amplu articol consacrat
uneia dintre comorile lumii –
Matenadaranul – Institutul de cercetare
a manuscriselor rare şi muzeu. Redam
atunci un interviu cu doctorul în ştiinţe
filologice Hracia Tamrazian, dispărut
în 2016. Matenadaranul din Erevan
(Manuscriptorium, în arm.) poartă numele
lui Mesrop Maştoţ (361 sau 362-440), cel
care a creat alfabetul armean în anul 405,
inaugurând astfel „secolul de aur” al
culturii armene. Este vorba despre cel
mai mare centru de studiere şi conservare
a manuscriselor armene din lume, printre
care se numără şi cele de la Ierusalim,
Veneţia, Viena, Londra. Adevărat tezaur
al culturii scrise, Matenadaranul posedă
circa 22.000 de manuscrise, dintre care
peste 17.000 sunt manuscrise armene şi
circa 300.000 de documente de arhivă
nu numai în armeană, ci şi în persană,
latină, greacă, siriacă, aramaică, ebraică,
arabă, etiopiană, hindi, japoneză, slavonă
veche, română şi în alte limbi, precum şi
peste 3.000 de cărţi rare. Vizitând atunci
noua şi ultramoderna clădire a
Matenadaranului, regretatul dr.
H. Tamrazian mi-l prezentase pe tânărul
cercetător Borbely Laszlo, de etnie armeană,
născut la Tg. Mureş, cu familia stabilită
la Gherla, mama sa provenind dintr-o
veche familie de armeni – Dajbukat – din
localitate (Armenopolis), întemeiată la
începutul secolului al XVIII-lea.
Cu prilejul unei recente prezenţe
a mea în capitala armeană, am ţinut
să-l cunosc mai bine pe cercetătorul
Borbely Laszlo. Fireşte, l-am întrebat
ce l-a îndemnat să plece la Erevan?
– Mereu am visat să văd Masisul
(Araratul) şi să învăţ limba strămoşilor
mei materni. Încercasem în Transilvania
să învăţ după un manual în maghiară,
dar nu reuşisem. Astfel că pe 15
septembrie 2009, am ajuns la Erevan.
Iniţial venisem pentru un an, dar
ulterior m-am răzgândit, intrând în
anul I la Institutul de Pedagogie, unde
am studiat vreme de cinci ani. Acum,
sunt în anul II de masterat, urmând
ca la începutul lui ianuarie 2017, să-mi
susţin teza consacrată lui „Costandin
Erzâmcaţi – novatorul”, fiind vorba
despre una dintre cele mai marcante
figuri ale liricii armene medievale.
– Cum aţi ajuns la Matenadaran?
– Încă din primul an am intrat aici,
la secţia „Arhivă”, unde lucrez şi în
prezent ca cercetător ştiinţific. Partea
cea mai interesantă este că, în 2012,
Matenadaranul a primit de la Los
Angeles arhiva – conţinând circa
30 de cutii – celui ce a fost istoricul
Suren Kolangian (1923-2006), considerat
un continuator al savantului H. Dj.
Siruni (1890-1973), membru postmortem
al Academiei Române.
– Eu l-am cunoscut foarte bine
pe doctorul în ştiinţe istorice Suren
Kolangian. Urmase cursurile elementare
la Şcoala „Misakian-Kesimian” din
Bucureşti, în 1948 stabilindu-se în
Armenia, dar revenea cu regularitate
în ţară şi pot spune că cea mai frumoasă
amintire a mea, legată de colaborările
la Radio România, este că, în 1974,
am difuzat primul meu interviu radiofonic
chiar cu Suren, având ca temă tocmai
Matenadaranul, unde lucraţi dvs. acum.
Bun cunoscător al limbii române, el
îi însoţea adeseori cu competenţă pe
vizitatorii veniţi din România, mai ales
pe intelectualii români. Poate ar fi util
să amintiţi pentru cititorii revistei
România literară câteva repere
biografice ale acestui eminent cercetător,
care şi-a dedicat întreaga activitate
relaţiilor dintre armeni şi români.
– Se născuse la Constantinopol
în familia unui intelectual armean,
care se stabilise întâi la Constanţa
şi apoi la Bucureşti. Încă din anii
tinereţii, Suren Kolangian colaborase
cu H. Dj. Siruni şi cu fostul său profesor
Levon Balgian, devenit ulterior Vasken I,
Catolicos şi Patriarh Suprem al tuturor
armenilor.
– De care l-a legat apoi o trainică
prietenie şi căruia i-a dedicat o frumoasă
monografie, pe care am avut privilegiul
s-o traduc în limba română în 1998.
– Aşa cum ştiţi, în 1948, se stabilise
în Armenia, unde a studiat istoria la
Institutul de Ştiinţe Pedagogice „Kh.
Abovian” din Erevan. Apoi, a lucrat vreme
îndelungată la Matenadaran şi la Institutul
de Istorie al Academiei Naţionale de
Ştiinţe a Armeniei, în secţia consacrată
comunităţilor armene din Diaspora.
Aflând de interesul său deosebit,
manifestat faţă de interferenţele românoarmene,
cunoscutul savant Viktor
Hambarţumian, preşedintele de atunci
al Academiei, l-a invitat să colaboreze
la alcătuirea „Istoriei poporului armean”
şi la „Enciclopedia Armeană”. În afara
sutelor de articole apărute în cele două
lucrări monumentale, S. Kolangian a
fost autorul altor peste 300 de articole
şi studii, publicate în aprope zece limbi
în Armenia, România şi în străinătate.
El a fost membru-corespondent de
onoare al Asociaţiei Orientaliştilor din
România şi vice-preşedinte al Asociaţiei
de Prietenie Armenia-România,
până la plecarea sa din 1989 la Los
Angeles, unde emigrase restul familiei
sale. Activitatea lui Suren Kolangian a
fost consacrată istoriei comunităţii
armene, şcolilor, bisericilor şi mănăstirilor
din Moldova şi Transilvania, unor
personalităţi precum Garabet Ibrăileanu,
Nicolae Iorga, profesorul Vlad Bănăţeanu,
cunoscut orientalist şi armenolog, H.
Dj. Siruni etc. Pentru contribuţia sa
la sporirea prestigiului comunităţii
armene din România, în vara lui 2001,
Uniunea Armenilor i-a acordat un
binemeritat Premiu de Excelenţă.
