Săptămâna trecută, când
semnalam dezastrul
general al sportului
românesc, mă aşteptam
să urmeze dezbateri
realiste şi, mai ales,
măsuri urgente, care să
conducă la o prezenţă măcar
onorabilă la Jocurile Olimpice
de la Rio.
Din păcate, n-a urmat decât o şedinţă
de judecată, găzduită de o televiziune,
în care preşedintele COSR a fost împresurat
de ministra sportului şi de tandemul
antrenorilor voluntari ai echipei naţionale
de gimnastică feminină. Bellu şi Bitang,
aceştia din urmă, spuneau şi acum ceea
ce repetă de câţiva ani, şi anume că
momentul prăbuşirii era de aşteptat.
În condiţiile în care, la nivelul întregului
sport românesc, lipsa cadrului prielnic
înaltei performanţe a generat nu
doar regresul general, cât şi sau mai
ales refluxul noilor generaţii ,mereu
mai distanţate de laboratoarele perfor-
manţei, prăbuşirea olimpică era inevita-
bilă. Au repetat acest lucru, tot acum,
şi Ion Ţiriac, fost preşedinte al Comitetu-
lui Olimpic, ca şi Nadia Comăneci,
dar se pare că nici măcar vocile lor nu
sunt auzite, de vreme ce continuă să
nu se mişte nimic, la adăpostul strigăturii
că o să rupem noi norii, la Olimpiada
din... 2020! Păi, cam aşa s-a spus şi
în urmă cu patru ani, după Londra, când
se invoca schimbul de generaţii, care
ne-a obligat să-i aplaudăm acum, în rol
de salvatori, tot pe Cătălina Ponor şi
Marian Drăgulescu. Salvarea viitoare
a sportului românesc nu poate să
vină de la antrenorii care ne-au mai
rămas în ţară, ci de la Parlamentul care
îşi consumă ultimele luni de viaţă în componenţa actuală şi pentru care
Legea sportului, Legea sponsorizării şi
condiţiile asigurate loturilor olimpice
sunt departe de cele de care beneficiază
puternicii lor adversari. Nu sunt nici
partizanul propunerii lui Adrian Petrache,
actualul preşedinte al COSR, care crede
că toate federaţiile olimpice ar trebui
să fie trecute în subordinea acestui
organism. Ar însemna să uităm că toate,
dar absolut toate marile succese obţinute
de performerii români în arenele olimpice
au fost realizate tocmai prin colaborarea
dintre cele două organisme existente
şi în prezent, dar care nu îşi completaseră
aiurea denumirile. Aşa s-a ajuns ca la
numele Comitetului Olimpic Român să
se adauge, prosteşte, şi cuvântul Sportiv,
iar Ministerul Sportului să devină,
pleonastic, şi al Tineretului, ca să nu
se creadă cumva că e rezervat
pensionarilor.În realitate, ambele instituţii
gîfâie şi-şi revendică dreptul de a conduce
destinele sportului de performanţă,
deşi, între noi fie vorba, profesioniştii
autentici se află în cadrul federaţiilor.
Mă aştept ca măcar acum, când suntem
în ceasul al 12-lea, cele două instituţii
să-şi dea mâna şi să înţeleagă că existenţa
actualelor lor conduceri depinde exclusiv
de rezultatele care vor fi obţinute la
J.O. de la Rio. Şi să nu conteze pe norocul
că EBU a pus în gardă TVR că nu va
mai oferi României întrecerile olimpice!
Se va găsi precis o altă televiziune care
să preia transmisiile şi, oricum, rezultatele
se vor cunoaşte!
Despre fotbal, doar câteva cuvinte
astăzi. Steaua a mai recuperat din
handicap, dar scorul cu Viitorul lui Hagi
a fost nedrept, în timp ce Dinamo
garantează că se duce să învingă Astra
lui Şumudică. Ei, aş!
