Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
Nonconformiştii rămaşi de căruţă de Ioana Pârvulescu

Mai toţi ne credem, măcar în prima parte a vieţii, nonconformişti şi rebeli. Fiecare epocă are un ins-model şi modele de "neaşezaţi", de răzvrătiţi, de oameni care se opun regulii generale şi turmei. Pentru Thomas Mann această capacitate de diferenţiere era chiar una dintre definiţiile intelectualului: un individ capabil să se scoale în picioare şi să spună Nu! în momente periculoase, critice chiar, cînd toţi cei din jur, aşezaţii, spun un da animalic. Cum, însă, regula se schimbă o dată cu epocile, cum pericolul excesului de supunere vine mereu din altă parte, şi antiregula ar trebui să ţină pasul, să creeze noi modele de apărare sau de răzvrătire. Or, în mod neaşteptat, unul dintre cele mai mumificate portrete generice este, la contemporanii noştri, cel al nonconformistului. Nonconformistul de început de secol XXI, la noi, e defazat, e un epigon al celui de început de secol XX.

La începutul secolului trecut plasa de reguli de comportare era strîns ţesută, astfel încît nimeni să nu scape printre ochiurile ei. Conformistul era: burghez, familist, corect îmbrăcat, bine pieptănat, cu bunele maniere intrate în piele şi-n sînge, cu un program de viaţă cuminte şi repetitiv, un păstrător al tradiţiilor clanului, casei, oraşului, ţării. Pe scurt, un om comme il faut. Cînd totuşi călca regula, burghezul tipic o făcea discret, în aşa fel încît să nu fisureze statuia conformismului aşezată în piaţa publică, pe soclul unei societăţi în bună rînduială. Bărbaţii, liberi doar între limite, adică între borul tare al pălăriei şi ghetele lustruite, între curtoazia de paradă şi gestul de bonton trebuie că erau uneori la fel de sufocaţi ca femeile strînse între şireturile corsetelor, închise cu nenumăraţii năsturei ai rochiilor şi legate cu firele lungi şi rezistente ale obligaţiilor casnice. Era lumea lui dumneavoastră şi dumneata, a lui tot respectul domnule doctor şi sărutări de mîini doamnei, a domnişoarelor de pension şi domnişorilor de familie bună.

Acestui tip de om conformist îi corespundea, firesc, un nonconformist sfidător, care lupta împotriva tabuurilor, rostea şi scria vorbe crude, un ins cu părul verde, cu hainele în dezordine, care fuma opiu sau priza cocaină, care dormea ziua şi umbla noaptea, boem şi becher, hai-hui, liber şi rafinat, însoţit de o iubită libertină care nu-şi dorea o droaie de copii, care nu se sfia să fumeze pe stradă sau să pozeze goală. Era lumea lui tu, a independenţei, a avangardei, a visului. Iar spiritul avangardei cerea îndrăzneală pentru că erau cei puţini împotriva celor mulţi. Şi pentru că a fi printre cei puţini nu-ţi aducea nici bani, nici glorie, ci numai necazuri.

Acum, în România din primii ani ai secolului XXI, nimic din conformismul belle époque sau al anilor "20 nu s-a mai păstrat. Statuia bunei rînduieli s-a prăbuşit, lumea regulilor cu ramificaţii şi subramificaţii s-a destrămat. Statuia conformismului din piaţa publică e un om cu hainele şi gîndurile vraişte, aşezat pe un soclu cu patru roţi (de jeep), care nu salută, nu ştie să se poarte, care n-a auzit vreodată că nu ai voie să stai jos, trîntit cît mai dizgraţios pe un scaun, dacă o femeie stă în picioare lîngă tine, care consideră egalitatea cu sexul slab numai o concurenţă la capitolul mitocănie, care ascultă o muzică imposibilă dată la maximum cu ajutorul unor boxe super-super puternice, are vocabularul limitat la 100 de cuvinte, dintre care primele 10 sînt din zona de sub talie, următoarele 10 din zona financiară, următoarele din zona etichetelor de pe sticle şi restul înjurături. Dacă se va desăvîrşi în această direcţie, portretul lingvistic al conformistului zilelor noastre va trece la capitolul obscenităţi înfricoşătoare cuvinte ca bună ziua sau mulţumesc! Iar în portretul feminin al conformistei, indecentă la maximum va ajunge curînd feminitatea însăşi.

Dar şi în zona intelectuală şi a exemplarelor încă civilizate (care ar trebui ocrotite prin lege, ca plantele rare) există un model conformist, o regulă generală, ale cărei tentacule ne cuprind pe toţi: scrisul la computer, informaţia luată de pe internet, televizor, e-mail, telefon mobil, timpul tot mai scurt pentru citit, cititul tot mai superficial, cultura pe răsfoite şi pe apucate, vocabularul tot mai restrîns şi mai puţin nuanţat, clişeele up to date, lauda pentru tot ce e la modă, dezinteresul pentru tot restul.

M-am gîndit adeseori cum ar arăta astăzi un adevărat nonconformist, un ins care a înţeles ceva din spiritul avangardei, un boem, un rafinat.

1. Într-o lume a detabuizării generalizate, spiritul nonconformist ar trebui să cultive cu rafinament artistic tabuurile.

2. Într-o lume despuiată, avangarda de azi ar trebui să afişeze vestimentaţia cît mai complexă, căreia să-i acorde o cantitate de timp apreciabilă şi trupul cît mai acoperit. Nonconformistul ar purta pălării. N-ar purta blugi, ca să nu fie ca toată lumea. Şi-ar asuma privirile scandalizate ale omului de pe stradă.

3. Un spirit tînăr şi rebel ar fi, într-o lume a mitocăniei generalizate, de o politeţe desăvîrşită, şi-ar face un merit din a cunoaşte bibliografia pe temă, politeţea de-a lungul secolelor, s-ar lăuda să redescopere coduri ale bunelor maniere uitate de toţi. Le-ar aplica fără greş, spre stupoarea tuturor.

4. Într-o lume a e-mailurilor, avangardistul şi-ar ţine corespondenţa numai cu scris de mînă, cu plicuri frumoase şi hîrtie bine aleasă.

5. Într-o lume a computerului şi a internetului pe care o cunoaşte perfect, nonconformistul ar prefera anticariatul, ediţiile princeps, ex libris-urile şi bibliofilia.

6. În lumea americanizată, anglofonă, ok-eizată ar şti perfect limbile moarte, plus o solidă cultură franceză sau italiană sau germană sau japoneză.

7. În lumea telefoanelor mobile care sună în pat, în biserică, la teatru sau în timpul unor Nocturne de Chopin la Ataneu, nonconformistul adevărat ar face din mobil un obiect de muzeu al obiectelor inutile sau l-ar ţine pentru comunicarea cu o unică persoană în momente privilegiate. N-ar scrie SMS-uri.

8. Nu s-ar uita la televizor ca să nu fie manipulabil.

9. În lumea fărădelegii şi a legii bunului plac, a dizarmoniilor de tot soiul ar respecta legea şi ar apăra ordinea, armonia.

10. Ar cultiva intimul, secretul inocent, bucuria tăcerii.

11. În lumea de azi, a turmei, avangardistul de azi ar trăi în orice altă epocă în afară de azi.

Nu-i aşa că un asemenea om vi s-ar părea monstruos? Că l-aţi privi, dacă nu cu suspiciune, măcar cu zîmbet de superioritate? Asta pentru că întotdeauna nonconformismul a cerut un curaj enorm, a fost doar pentru câţiva aleşi.


P.S. M-am comparat eu însămi cu aceste 10 puncte din portretul esenţializat, minimal, al unui autentic nonconformist de azi. Nu corespund total decît în trei dintre ele (7 şi 9 şi 10) şi pe sfert în încă trei. Aşadar nu sînt nici măcar 50% nonconformistă. Înainte de a arunca piatra, testaţi-vă şi dumneavoastră.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara