Începînd cu anul scolar 1999-2000, intră în vigoare atît noile programe, cît si noile manuale pentru clasa a IX-a de liceu. Schimbarea de conceptie este radicală. La limba si literatura română, la care mă voi referi în continuare, ea este mai vizibilă decît oriunde. Poate doar la istorie să descoperim ceva comparabil. E normal să fie asa. Stiintele naturii, pozitive, cum li se mai spune au fost mai putin ideologizate în trecut decît umanioarele. Si, apoi, sechelele gîndirii comuniste au fost mai greu de înlăturat la, să zicem, filosofie decît la matematică. Revine de acum înainte profesorilor misiunea de a se adapta noului spirit si de a-l exploata în avantajul elevilor.
Programa de literatură aduce mai multe elemente deosebite (cîteodată opuse) fată de cele dinainte. Voi lua în considerare două, cele mai de seamă. În primul rînd, criteriul de ordonare a materiei nu mai este cronologic, ci antologic. Nu se mai predă istorie literară. Nu se mai începe cu cronicarii ori cu Scoala Ardeleană, care nu spun nimic elevilor de 14 ani. textele sînt potrivite cu vîrsta, dificultatea lor sporind treptat de la clasă la clasă. Abordarea e mai simplă în clasa a IX-a decît în următoarele. Notiunile de teorie nu mai sînt predate laolaltă, din primele săptămîni de liceu, ci pe măsură ce devin necesare în conditiile citirii si întelegerii operelor. Nu lipsesc lectiile de limbă. Se stie că vechea programă nu prevedea vocabularul, gramatica si stilistica în clasele de liceu, cu exceptia unor profiluri, precum cel filologic sau pedagogic. Noua programă contine ore de comunicare (în care se cuprinde, între altele, si limba, în acceptia clasică, sprijinite, si cele de teorie, tot pe textele literare. Să nu uit un capitol inexistent înainte: dialogul artelor. Notiuni de artă dramatică, cinematografică, de muzică si plastică vor trebui însusite de către elevi chiar din prima clasă de liceu. Iată o necesitate acută, în conditiile mediului cultural actual. Si încă: textul însusi nu mai este exclusiv literar. Programa recomandă cunoasterea unor texte nonliterare, distinge între cele fictionale si cele nonfictionale, insistă asupra unora utile de natură administrativă.
În al doilea rînd, programa are caracter orientativ. Ea nu mai obligă la nimic, în privinta autorilor si textelor. Oferă, cel mult, sugestii. Dar profesorul poate ilustra tema cu pricina si prin texte alese de el însusi. În definitiv, programa îsi propune să creeze capacităti si deprinderi, nu să dea solutii unice si definitive. Sper ca, o dată cu introducerea ei, să dispară acele odioase comentarii gata făcute si învătate pe de rost. A început de pe acum să se modifice tipul de examene si de concurs. Elevii trebuie învătati să citească: să le placă si să înteleagă opera. Să aibă opinii proprii si să fie în stare să le exprime. Desigur, pînă la a se ajunge aici, e necesar ca profesorii însisi să-si modifice maniera de a gîndi literatura. Experienta acumulată de ei în deceniile din urmă le va folosi prea putin.
Noile manuale încearcă să exemplifice acest spirit nou al programei. La literatură română, am cunostintă de patru manuale noi. Un al cincilea este sub tipar. Toate, redactate de profesori din Bucuresti. Trag un mic semnal de alarmă: provincia nu pare a se fi dezbărat de ideea că totul se hotărăste în Capitală. Lipsa de la apel a profesorilor din tară este îngrijorătoare. Mi s-ar fi părut firesc să vină si ei cu manuale. Rezultatele de la olimpiadele nationale arată că, în provincie, se face uneori o scoală mai bună decît în Bucuresti. De unde, atunci, această timiditate a dascălilor din atîtea orase mari si mici si, de ce nu, din comune pe care traditia le obliga la mai mult?
Cu exceptia unei liste de nume de scriitori canonici (nume care, oricum, nu puteau lipsi!), manualele aleg textele din toate epocile si din foarte numerosi autori. E o noutate importantă. De acum, scoala este cea care va consacra autorii, în functie de cerere si de ofertă. Era cu totul artificială listarea premergătoare, care, în comunism, mai era si grevată ideologic, devenită, după 1989, un simplu reflex al vechilor deprinderi. Foarte probabil, în anii următori, canonul literar va suporta el însusi o mare schimbare.
Libertatea pe care manualul o îngăduie continuă cu felul explicării textelor: nu oferind comentarii ale autorilor, ci provocînd ă prin întrebări ă reactia elevilor. Chiar cînd există un scurt comentariu, el e facultativ si orientativ. Ideea este că elevul trebuie învătat să citească si să înteleagă. Si să aibă îndrăzneala opiniei personale.
