Primim din partea eficienţilor românişti
italieni veşti, ca de obicei, una
mai plăcută decât alta. Să recunoaştem:
cine s-ar fi aşteptat ca în 2015 să
apară într-o ediţie frumoasă (dar
care nu este aşa în peninsula cu o invidiată
tradiţie poligrafică?) traducerea integrală
a capodoperei lui Ion Budai-Deleanu:
Zingarreide o l’accampamento degli zingari,
Introduzione, traduzione e note di Adriana
Senatore, Cacucci editore, Bari, 2015, p.
272.
Tălmăcirea – literală –, în oglindă cu
originalul, însoţeşte cu noi note (utile
publicului necunoscător al unor realităţi
geografice, istorice româneşti) adnotările
dense din Opere, ediţia din 2011 a filologilor
Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel, de la
care s-a pornit. Cum se ştie, la rându-i,
această ediţie, care a adus amendamentele
necesare precedentelor (a lui Jean Byck,
din 1953 şi a lui Florea Fugariu din 1974-
75) a păstrat şi vechile note semnate Mitru
Perea (alias Petru Maior). Provenienţa
fiecăreia prezentă în aparatul critic, nu
mai puţin întins decât poemul, este indicată
cu scrupul filologic în volumul recent
apărut.
Adriana Senatore, Profesor la Universitatea
din Bari, a avut de ales între o traducere
care să sugereze arhaicitatea printr-o
limbă construită ad hoc pescuind eventual
din fondul de cuvinte vechi din Găleta
furată a lui Alessandro Tassoni sau din
alte poeme similare şi italiana actuală. A
optat, inteligent, pentru această din urmă
cale, asigurând receptarea instantanee
a maxifrazelor din Prolog, şi din Epistolia
închinătoare cătră Mitru Perea, a tramei,
a ideilor din sextine (din care multe
întreţesute cu enjambement) şi formarea
imaginii corecte despre personaje. Lipsită
de rime şi de cadenţă ritmică, traducerea
excelează prin fidelitatea semantică şi
faţă de registrul stilistic, fie el diegetic
sau extradiegetic.
Densa, documentata introducere,
„Ţiganiada între realitatea istorică şi
ficţiune poetică”, le oferă cititorilor
informaţiile necesare privind ambianţa
în care a trăit scriitorul român, multiplelele
domenii abordate cu lucrări proprii de
către acesta, dar insistă asupra evoluţiei
epicii eroi-comice în aria germanică şi
est-europeană. Lectura poemului în discuţie
este ghidată – util, cum şi-a propus –
de analiza lui conţinutistică, sprijinită cu
citate şi cu trimiteri la hipertextele
menţionate anume de scriitorul care a
ţinut să se măsoare cu ele.
Volumul Adrianei Senatore este un
adevărat regal făcut culturii noastre; din
pagina cu referiri bibliografice anexată
aflăm că o altă traducere integrală a
Ţiganiadei nu există decât în limba cehă,
din 1972, datorată lui Karel Krejci.
Nu mai puţin plăcută este surpriza
reprezentată de volumul Ana Blandiana,
La mia patria A4. Nuove poesie. Nota
biobibliografica e traduzione a cura di
Mauro Barindi. Prefazione di Dan Octavian
Cepraga, Aracne, 2015, p. 163.
Tălmăcitorul, fost student la Padova
al Profesorului Lorenzo Renzi, cel care
l-a recomandat după absolvire ca lector
de limbă italiană la Universitatea „Ioan
Cuza” din Iaşi, şi-a continuat periplul
didactic la Universitatea din capitala
Islandei şi la Institutele Italiene de Cultură
din Cairo, Tel Aviv, iar acum din Lisabona.
Şi-a luat luat însă doctoratul în literatura
română la Universitatea Complutense din
Madrid.
Detaliata prezentare biobibliografică
a Anei Blandiana antepusă materialului
în original şi în vestmânt italian este
completată cu lista volumelor de versuri
şi proză ale scriitoarei apărute în peninsulă
şi a antologiilor în care figurează, precum
cea apărută prin strădania Luisei Valmarin
în anul 2000. Este o modalitate elegantă
de a sublinia meritele lui Mario de Micheli,
1967, ale Adrianei Mitescu, 1984 şi 1987,
ale regretatului Marco Cugno, 1988, 1996,
2008, ale Ancăi Bratu şi Mariei Teresa
Dinale, 1995, ale poetei Biancamaria
Frabotta, 1999, flancată în 2000, 2001,
2004 de Bruno Mazzoni.
Cu trei ani în urmă, Mauro Barindi a
tradus şi îngrijit volumul Ana Blandiana,
Il mondo sillaba per sillaba, postfazione
di Lorenzo Renzi, Edizioni Saecula,
Zermeghedo (Vi) 2012. Acum, cu ‘Noile
poezii’ din Patria mea A4, ca şi atunci,
domnia sa a dat dovadă nu numai de
cunoaşterea subtilităţilor lexicale şi de
frazare ale limbii române, necesară pentru
a reda tonalităţile ce fac posibilă comprezenţa,
uneori vag perceptibilă, a dramaticului
şi ironiei, ci şi de empatia fără de care
nu ar putea lăsa să transpară universul
spiritual tensionat subîntins aserţiunilor.
Asupra acestuia insistă în prefaţa
volumului universitarul padovan Dan
Octavian Cepraga, reparcurgând parabola
existenţială şi, mai ales, creativă a Anei
Blandiana, pe care o consideră, cu dreptate,
un autor având atributele şi autoritatea
clasicilor.
