în Codul Penal, partea generală, privitor
la limitele de aplicare a legii penale,
infracţiunea continuată este definită
prin acte repetate de încălcare a legii, de către
aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp,
în realizarea aceluiaşi scop şi împotriva aceluiaşi
subiect pasiv. Sancţiunea este o majorare a
pedepsei cu un număr de ani, stabiliţi de instanţă
pe baza probelor, deci o agravare a răspunderii
penale pentru persoana/persoanele care dă/dau
dovezi de o asemenea conduită infracţională.
Dar nu despre un umil curs de drept este
vorba în deschiderea acestei însemnări, ci de o
introducere în tema ei, mai puţin dramatică,
dar nu lipsită total de elementul răspunderii,
având în vedere tot acte repetitive a căror noimă
depăşeşte limitele unei înţelegeri normale, fie
ea cât se poate de relaxată.
Aşadar, nu o perspectivă juridică este aici
în discuţie, ci, hai să spunem, una morală.
Unui grup de persoane care doreşte
separarea de o majoritate şi hotărăşte să meargă
pe un drum propriu, pentru motive întemeiate
sau inventate, nu are nimeni dreptul să îi stea
în cale. Libertatea de asociere este consfinţită şi
garantată de Constituţie, dar, în acelaşi timp,
nu scuteşte pe nimeni de urmările actelor sale;
cu alte cuvinte de a păşi, vesel şi viguros, pe o
eventuală cale a pierzaniei.
Ce-i de făcut, însă, când opţiunea ta încurcă
borcanele, confundă direcţia şi, vorba populară,
nu eşti nici în căruţă, nici în teleguţă. Adică,
chipurile, ai plecat, dar, în acelaşi timp, te legi
cu funia de par, te zbaţi şi urli că de-aici nu te
dai dus.
Tocmai când lucram la raportul Comisiei
de Cenzori a Uniunii Scriitorilor, am auzit că
grupul scriitorilor răzvrătiţi a mai pus de o
Adunare Generală, în luna ianuarie 2018 (asta
după ce AG din 2016 şi 2017 fuseseră declarate
ilegale în instanţă). Aşadar, un fel de nimic în
formă continuată, ca să revin la formularea
din titlu, bineînţeles tot sub egida falsificată a
USR; adică, un fel de adio, dar rămânem cu
patrimoniul, conturile, proiectele şi prestigiul
vostru. Păi, nu prea merge !
Cum am mai spus, fiecare cetăţean, fie el
chiar în delir, adică în acea formă de exaltare,
de entuziasm excesiv şi fără orizont, ca să rămânem
la sensul figurativ al termenului, se poate asocia
în modalităţi diferite, dar cu respectarea normelor
legale şi fără a aduce prejudicii celorlalţi.
În cazul comentat mai sus, când instanţa
de judecată îţi spune, de mai multe ori, argumentat,
că nu e bine ce faci, normal ar fi să te opreşti.
Şi, desigur, să-ţi revizuieşti comportamentul,
să-l pui în acord cu legea şi, de ce nu, cu
firescul lucrurilor. Cu alte cuvinte, îţi aduni
companionii, elaborezi un program, îţi iei un
nume ( de exemplu, Uniunea Scriitorilor Răsculaţi)
şi te pui pe treabă, arătându-le „celorlalţi” de
ce eşti în stare. Căci multe lucruri pe lumea asta
aşteaptă să li se împlinească rostul. Păi, nu !?
