Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Straina:
Nicolaus Sombart şi supremaţia femeii de Rodica Binder


Femeia este viitorul bărbatului: contrar aparenţelor, enunţul, extras din recuzita verbală a socialismului utopic, reluat şi de Louis Aragon, îşi pierde orice rezonanţă programatică ori militantistă (post feministă sau nu) în volumul de eseuri cu acest titlu reeditat anul trecut, sub semnătura lui Nicolaus Sombart, proaspăt octogenar. Autorul cărţii spulberă din prima clipă iluzia că am avea de-a face cu un rigid tratat de sociologie a istoriei, a politicii sau a mişcărilor de emancipare a femeii, devreme ce subtitlul postulează un crez căruia Nicolaus Sombart i-a rămas fidel de-a lungul întregii sale cariere sociologice, literare dar şi al vieţii de zi cu zi: “Aufklarung ist immer erotisch” (Iniţierea este întotdeauna erotică) – formulă în care se încrucişează atît accepţiunile generice ale procesului iniţiatic, cît şi cele ale “iluminismului” înţeles ca fenomen istoric.

Crescut la umbra bibliotecii paterne şi în cuibul salonului matern, între cărţi şi “divan”, Nicolaus Sombart avea să fie definitiv marcat de o viziune dualistă asupra lumii, conformă axei masculin/feminin. Scriitorul – al cărui tată a fost economistul Werner Sombart (profesor la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, devenită ulterior Humboldt), iar mamă, o româncă, fiica rectorului Universităţii din Iaşi, Corina Leon, - avea să transfere ulterior acest tipar, în cele mai inedite variante, asupra interpretării fenomenelor sociale, istorice, asupra culturii şi artei. O va face de fiecare dată cu erudiţie şi dezinvoltură, dincolo de orice elanuri anarhist-revoluţionare, deşi nu puţini contemporani îl consideră şi astăzi pe Nicolaus Sombart, ajuns la anii senectuţii, un anarhist al saloanelor, un dandy contradictoriu... un homme à femmes.

Vreme de peste trei decenii, scriitorul – care continuă să “ţină salon” la Berlin, cu “jour fixe” -, a fost înalt demnitar european la Strassbourg. Elogiul salonului şi al dandysmului fac şi ele parte din repertoriul scrierilor de sociologie a culturii, nu puţine la număr, pe care Sombart le-a elaborat de-a lungul vieţii, învelin-

du-le (în cîteva cazuri) într-o picantă şi suculentă pastă literară autobiografică. Acesta este cazul trilogiei compusă din volumele Tinereţe în Berlin (apărut în română în 1999 la Editura Univers), Întîlnire cu spiritul lumii (Rendezvous mit dem Weltgeist – anii studenţiei autorului) şi Anii uceniciei pariziene (Pariser Lehrjahre), din păcate şi aceasta acum netradusă la noi, deşi este considerată drept cea mai reuşită parte a memorialisticii sombartiene şi conţine referinţe la originile româneşti ale familiei materne sau la unii reprezentanţi ai spiritualităţii europene, de origine română. Tot în acest ultim volum al trilogiei se disting cu pregnanţă direcţiile teoretice de-a lungul cărora, cu surprinzătoare fidelitate, Sombart şi-a dus mai departe unele intuiţii şi viziuni, stimulate de lecturile tinereţii şi ale copilăriei, de prezenţa în salonul roşu al mamei, dar şi în biblioteca tatălui, a unor personalităţi marcante ale vremii (Carl Schmidt, Helene von Nostiz, Andre Germain, Hermann von Kayserling, tînărul pe-atunci, Sergiu Celibidache...).

Cu astfel de mentori, nu este de mirare că Nicolaus Sombart nu s-a mai putut despărţi niciodată de modelul unei lecturi sociologice a istoriei şi a fenomenelor culturale, conform dichotomiei antropologice masculin/feminin. Însăşi cultivarea utopiilor proprii iluminismului, culminînd cu viziunea unei societăţi a viitorului de tip matriarhal, în care femeii să-i revină rolul decisiv, reprezintă în scrierile lui Nicolaus Sombart - şi mai cu seamă în volumul de faţă, - expresia încercării de a rupe barierele patriarhatului, exponent al unei ordini opresive, antiliberale. Negarea acestei ordini nu o face uzînd de instrumentele agresive ale vreunei ideologii sau doctrine, ci recurgînd la exegeza dezinvoltă, nonşalantă, a culturii, la imersiunile, tulburătoare uneori, în rezervoarele intimităţii sau ale teoriei psihanalitice. Nefiind doctrinară, viziunea lui Sombart asupra unei lumi în care reconcilierea celor doi termeni ai axei arhetipale masculin/feminin se face prin mijlocirea Erosului şi a plăcerii, ar fi şi mai convingătoare dacă autorul nu ar conferi adesea enunţurilor sale o tentă apodictică. Dar aceasta este o meteahnă specifică idiolectului literar sombartian, răscumpărată de o erudiţie neostentativă, de perspectivele cu totul noi pe care acest autor încă prea puţin cunoscut în România le deschide.

Rebeliunea împotriva unei ordini patriarhale a societăţii apare latent încă din adolescenţă, cînd Sombart are privilegiul de a-l avea ca mentor pe Carl Schmitt, prieten al casei, profesor universitar, reputat specialist şi teoretician în drept internaţional, adept al unei ordini politice antiliberale, conservatoare. Autorităţii acestuia, tînărul îi va opune mai tîrziu recuzita socialismului utopic, viziunea unor proiecte de emancipare socială, dar mai ales sexuală, nutrite de Auguste Comte, Claude Henri de Saint Simon, Charles Fourier, Madame de Staël, Juliette Recamier, Otto Gross. Istoria Germaniei este în optica lui Sombart, în primul capitol al volumului Femeia este viitorul bărbatului, o istorie a societăţilor de tip masculin, a confreriilor masculine în care eliminarea femeii de pe scena socială şi politică se răzbună prin puseele homoerotice, camuflate de exhibarea virtuţilor şi comportamentelor militariste, cazone, belicoase. Acestui fenomen “german” el îi propune drept antidot figura unei pacifiste de la începutul veacului al XX-lea Bertha von Suttner, a Helenei von Nostiz, o veritabilă “mare doamnă”, a împărătesei Sissi (Elisabeta a Austriei, pe care şi Cioran o idolatriza, în felul lui).

“Machismul” teuton este de cu totul altă natură decît cel meridional şi poate de aceea şi armele la care Sombart recurge pentru a străpunge armura acestuia provin din arsenalul “curtoaziei” al “savoir vivre”-ului de sorginte romantică, în care femeia protejată de brutalităţile lumii creează o ambianţă reconfortantă impunînd celor din jur regulamentul de funcţionare al saloanelor – un adevărat spaţiu “matricial” a cărui teorie este dezvoltată ad hoc de mai multe ori în cuprinsul cărţii.

Al doilea capitol se intitulează Fantasmele masculine ale feminităţii. Titlul – promiţător – nu este cîtuşi de puţin dezminţit de cele trei subcapitole în care sunt analizate relaţiile de libertate şi dependenţă ale femeii de moravuri uşoare şi mai ales criteriile de evaluare din perspectivă masculină a frumuseţii feminine. Die Schone Frau se intitulează partea cea mai seducătoare a cărţii de faţă. Sombart glosează în stilul lui Roland Barthes din celebrele Mitologii, în jurul cîtorva tablouri şi texte literare, dezvoltînd o întreagă teorie a dezvăluirii, pornind de la un poem destul de ermetic al lui Schiller “Chipul ascuns al lui Sains”. Sunt invocate şi alte exemple mitologice, cum ar fi cel al lui Thiresias care, îndrăznind s-o privească pe zeiţa Atena goală, va fi cumplit pedepsit: necruţătoarea fiică a lui Zeus îi ia eroului văzul şi îl transformă pe deasupra pe adolescent într-o... femeie bătrînă.

Artele plastice furnizează un supliment de imagini notorii ale feminităţii transformată prin strategia învăluirii şi dezvăluirii, în obiect al dorinţei masculine, imagini de care Sombart uzează deja pe coperta cărţii, explicîndu-le apoi, în cuprinsul ei.

Într-o perioadă în care voyeurismul şi exhibiţionismul mediatic au trecut de mult dincolo de barierele pudorii şi ale intimităţii, reflecţiei lui Sombart pe marginea eternului feminin devin nu doar recomandabile, ci restituie un imens şi salvator bagaj de cultură pe care nu puţini promotori ai discursurilor publice (de orice fel ar fi acestea) par a-l fi pierdut pe drum. În sprijinul acestei aserţiuni pledează şi următoarele două mari capitole ale cărţii: Orizontul european – o altă istorie şi Originea altor vremuri.

Modernitatea scandaloasă a romantismului, utopia proiectului libertăţii sexuale, strategiile învăluirilor şi dezvăluirilor în spaţiul public citadin şi în cel al saloanelor, tipologia relaţiilor erotice – matrimoniale, în cupluri amoroase sau l^amour à trois, o teorie a elitelor exemplificată prin dandysm, al cărui unic reprezentant în Germania ar fi fost Ernst Jünger, soarta elitelor în mass-media, şi o teorie a seducţiei bazată pe principiul plăcerii (mai cu seamă intelectuale, dar avînd certe valenţe erotice) întregesc oferta de teme şi prilejuri de cunoaştere şi reflecţie oferite de acest volum a cărui lectură respectă un vechi adagiu latin: cel al îmbinării plăcutului cu utilul. Sombart îi mai adaugă acestui coktail şi ingredientele provenite din incursiunile cognitive în teritoriile pînă nu de mult tabuizate, ale erotismului şi sexualităţii. Femeia este viitorul bărbatului nu are nimic de-a face cu manifestele feministe sau post feministe – ceea ce rezultă deja din titlu; căci deşi subiectul gramatical al propoziţiei este femeia, viitorul este... al bărbatului. Pledoaria lui Sombart este dublă: nu numai în favoarea unei societăţi viitoare în care femeia să deţină supremaţia, ci şi în interesul unei culturi în care nu principiul violenţei, ci al seducţiei să-şi exercite hegemonia.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara