Cultura română nu încetează să ne surprindă cu producţiile ei pseudo-ştiinţifice şi iată că apariţia unui prim volum dintr-un promis peripluu al cărui indicator suntem anunţaţi că va fi multiplicat qvadriplu, se bucură deja de o percepţie mediatică de invidiat. Destinată unei tematici magnetizante doar pentru genul "literatură de consum", Corsarii minţii. Istoria ilustrată a plagiatului la români, se anunţă seducătoare, patetică exact prin modul în care-şi propune să "denunţe" personajele - voi analiza doar "cazul" umanistului Nicolae Milescu - adoptînd un mimetism exegetic complet disonant, mai precis "după ureche", formulă care deranjează complet discipline pe care nici măcar nu le bănuieşte: istoria literaturii odeporice europene în secolul al XVII-lea, istoria diplomaţiei ruso-manciuriene în prima perioadă a dinastiei Ch^ing (1644-1911), istoria difuziunii producţiei culturale a intelectualităţii moscovite în perioada pre-petrină, istoria descrierilor şi a cartografiei europene rezervate Asiei nord-orientale în perioada premergătoare compilaţiilor europene rezervate Asiei nord-orientale în perioada premergătoare compilaţiilor reunite în volume ca cele ale lui Nicolaas Witsen, Noord en Oost Tartarye (Amsterdam 1697, 17052), Jean-Baptiste du Halde, Description géographique, historique, chronologique, politique et physique de l^Empire de la Chine et de la Tartarie Chinoise, Paris 1735, vol. I-IV, in-fo, la Haye 17362 vol. I-IV), Adam Brand, Ides Evert Ysbrand, Relation du Voyage de M. EVERT ISBRAND, Envoyé de Sa Majesté Czarienne a l^Empereur de la Chine en 1692, etc.
Intrînd direct în subiect, anticipez faptul că îmi voi continua demersul critic, stricto sensu legat de contribuţia lui Milescu în alcătuirea descrierii şi cartografierii efective a Siberiei orientale, a regiunii nord-orientale a Asiei (Manciuria şi spaţiul frontalier al Chinei de Nord).
De asemenea, voi lămuri scurt, precis şi sper, definitiv, chestiunea impropriului şi abuzivului termen "plagiat", inventat de către istoricul P. P. Panaitescu, în marginea unui echivoc interpretativ expus de către traducătorul şi exegetul britanic al Jurnalului în China şi al Raportului oficial al lui Milescu, John F. Baddeley (Russia. Mongolia. China, Londra 1919, vol. II) şi a primei traduceri parţiale milesciene a Atlas Extrema Asia sive Sinarvm Imperii Geographica Descriptio, editor J. Blaeu, Amsterdam 1655, atribuită părintelui misionar Martino Martini S. J. (volum rezultat la rîndul său, în urma compilaţiilor efectuate din Da Ming yitong zhi, "Geografia oficială a Imperiului Chinez în perioada dinastiei Ming", serie de volume coordonate de către Li Xian, Guangyu ji, "Geografia Imperiului Chinez şi a naţiunilor vecine, în perioada dinastiei Ming", de Lu Yingyang etc.). Titulatura generică a producţiei cartografice a lui Martino Martini (1614-1661, discipol al lui Athanasius Kircher în ştiinţe exacte şi preot iezuit, misionar în oraşul Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang) este Novus Atlas Sinensis, evident, ataşat volumului dedicat atlasului menţionat în precedenţă.
De unde pornesc confuziile? în primul rînd de la necunoaşterea surselor milesciene. Datorită unei exegeze extrem de limitate şi defectuoase a Jurnalului de călătorie în China şi a Descrierii Chinei, erorile şi confuziile legate de sursele slavone (mai precis, slavă ecleziastică) ale acestor descrieri s-au secularizat, rezervînd oricărui istoric care ar dori să reconstruiască fie şi un simplu status quaestionis, o sarcină complicată, îndelungată şi costisitoare. Publicul românesc este privat de o ediţie critică a acestor volume extrem de valoroase pentru cultura sud-est europeană, ediţiile precedente limitîndu-se la traducerile lui Corneliu Bărbulescu, la o serie de comentarii obsolete, greu de digerat pentru orice cititor nu atît prin nedescifrarea semanticii acestor descrieri, în mod particular dificilă (toponime, etnonime, titulaturi ale oficialităţilor manciuriene, foneme şi transliterări care trec din limba mongolă şi/sau manciuriană în lexicul slavonei, etc.), dar chiar a mesajului general pe care-l transmite această operă.
Care sunt sursele Jurnalului de călătorie în China şi a Descrierii Chinei? în primul rînd, trebuie menţionat faptul că aceste volume sunt elaborate de către Nicolae Milescu în perioada 1675-1677, mai precis, în perioada călătoriei sale de la Tobol^sk la Beijing, un iter care se desfăşoară în macro-regiunile arterei nordice eurasiatice, mai precis a imenselor reţele hidrografice (inclus zona intermediară) între regiunea Siberiei orientale şi cea nord-est asiatică: Lena-Ob-Selenga-Angara-Ingoda-Zeya-Amur (Heilongjiang) - Sungari (Songhua-Jiang) - Liao He. Aşadar, prima sursă a lui Milescu în descrierea Asiei de Nord şi a Chinei este observaţia in situ, caracterul inovativ al memorizării detaliilor cu caracter geografic şi topografic asiatic, fiind elementul fundamental al acesteia. Milescu nu se rezumă în a descrie geografia asiatică, dar mai mult decît atît tratează cu dezinvoltură elemente de morfologia spaţiului (limnologie, geografie umană, delimitări geologice între Europa şi Asia, configuraţia etnografică a populaţiilor indigene, caracteristicile ambientului pelagic ale unor macro unităţi geografice cum ar fi lacul Bajkal, Dalaj-nor, cursul de izvor şi pînă la albie a tuturor fluviilor mai sus enunţate.
Care este titulatura precisă a volumelor milesciene dedicate acestor descrieri şi a misiunii sale la Pejin (nominativul milescian pentru Beijing)? Este vorba despre trei conţinuturi narative, separate una de cealaltă, dar care păstrează atît destinatarul cît şi caracterul lor oficial, rezervat, secret, anume de document redactat pentru duma (guvern) moscovită şi pentru ţarul Aleksej Michajlovi? (r. 1645-1676), ca rezultat al misiunii sale în China:
1. Putesestvie 1eres Sibir^ ot Tobol^ska do Ner1inska i granits Kitaja russkogo poslannika Nikolaja Spafarija v 1675 godu. Doroznyj dnevnik Spafarija s vvdeniem i prime1anijami Yu. V. Arsen^eva, ş"Călătorie de la Tobol^sk la Ner1insk şi către frontierele Chinei, a trimisului rus Nikolai Spafarij în 1675"ţ, editată de Yuri Arsen^ev la Sankt Petersburg, în anul 1882 (224 p.), şabrev. PSTNKţ;
2. Putevoi dnevnik ot Nerchinskogo ostroga do Pekina russkogo poslannika v Kitae Nikolaia Gavrilovicha Spafariia 1676 /"Jurnal de călătorie a lui Nicolae Gavrilovi? Spafarii de la portul Ner1insk la Pekin, în perioada 1676"/ editată de către acelaşi Yuri Arsen^ev la Orenburg, în anul 1896 (71 p.) şabrev. PDNPKţ;
3. Statejnyj spisok posol^stva N. Spafarija v Kitae, 1675-1678 vv. ş"Raportul oficial al misiunii în China a lui N. Spafarii, 1675-1678"ţ, publicată la Sankt Petersburg, 1906, (172 p.) şabrev. SSPNSKţ de către acelaşi.
Aceste trei conţinuturi narative (documente inedite pînă în secolul al XIX-lea!) au fost elaborate de către Nicolae Milescu, conform instrucţiunilor1 primite de la Posol^skij prikaz (Ministerul Afacerilor de Externe moscovit) în data de 29 februarie 1675, cu puţin înaintea plecării sale din Moscova. Un elementar calcul matematic ne precizează că aceste documente însumează 467 de pagini, pe care o istoriografie internaţională transcontinentală (Rusia, America, Japonia, Italia, Anglia, China, Germania, etc.) o atribuie lui Nicolae Milescu fără absolut nici un echivoc, mai precis în cronologia pe care dl Alexandru Dobrescu nu mai reuşeşte să o controleze bibliografic. între exegeza lui John F. Baddeley (1919) şi ultimele articole internaţionale referitoare la călătoria lui Nicolae Milescu în China (2000)2, dl Al. Dobrescu nu cunoaşte decît monografia lui P. P. Panaitescu, "Nicolas Spathar Milescu (1636-1708)"3 publicată în anul 1925 şi, cel mult, articolul4 istoricului C-tin Giurescu din 1927.
Dacă problema paternităţii nu este generată de către rapoartele efectuate de către Milescu către duma, atunci unde apar problemele stabilirii unui raport echitabil între conţinutul descrierilor Asiei de Nord ale ambasadorului cu origini moldovene şi Atlas Extrema Asia sive Sinarvm Imperii Geographica Descriptio (1655) a lui Martino Martini?
Eroarea denunţată judicios "plagiat" mai întîi de către istoricul P. P. Panaitescu, mimetism descins pînă la volumul "Corsarii minţii..." (titlu demn de piraţii ideilor lipsite de anvergură) este generată de: 1. problemele istoriografice legate de difuziunea textelor milesciene derivate din PSTNK, PDNPK, respectiv SSPNSK, texte redactate în limba slavonă cu particularitatea caligrafierii în stilul skoropis, specific diplomaţiei ruse în perioada pre-petrină şi în limba neoelenă în perioada pre-modernă (în formă de copii ded manuscrfis, deci nu publicate!); 2) a cronologiei apropiate între elaborarea acestora şi cea a textului compilativ Opisanija pervyia 1astija vselennyia imenuemoj Azii v nej ue sostoit Kitajskoe gosudarstvo s pro1imi ego gorody i provincii, N. G. Spafarii, ş"Descrierea primei părţi a lumii, intitulată Asia, acolo unde se află împărăţia Chinei, provinciile şi oraşele ei"ţ, text preluat din ms. F. Vasiliev şi descris de către A. Alexandrov, o ediţie prefaţată de către N. O. Katanov, (primul editor al Opisanija Kitay), Kazan 1910, cunoscută în limba română cu titlul Descrierea Chinei, Nicolae Spătarul Milescu, sub îngrijirea Anatol Vidraşcu, Dan Vidraşcu, C-tin Bărbulescu, Ed. Litera, Chişinău 2002; în fine, 3) datorită erorilor editorilor savanţilor ruşi, cei care în fapt, îngrijesc ediţia Kazan 1910 a Opisanija Kitay.
Trebuiesc menţionate două aspecte istoriografice esenţiale: ms. F. Vasiliev, folosit pentru publicarea primei ediţii a Opisanija Kitay/ Descrierea Chinei din 1910, nu este cel mai vechi şi-n nici un caz manuscris autograf; mai apoi, istoriografia românească (P. P. Panaitescu şi C-tin Giurescu) confundă conţinutul Opisanija Kitay cu SSPNSK (Statejnyj spisok...).
John F. Baddeley (1854-1940), singurul exeget al acestor scrieri milesciene care pune faţă în faţă Opisanija Kitay cu Atlas Extrema Asia sive Sinarvm Imperii Geographica Descriptio a lui Martino Martini, şabrev. ASIGDţ, se abţine să emită judecăţi rezervate disciplinei de filologie comparată şi exegeţilor textelor elaborate în secolul al XVII-lea, remarcînd asemănările între conţinuturile celor două texte şi valoarea textului în sine5. O judecată de bun simţ şi-ar pune întrebarea cum anume un text sub formă de copie de manuscris poate să "accepte" calificativul "plagiat", cînd circulaţia sa este restrînsă, inedită, în consecinţă, complet inaccesibilă publicului larg. Dar argumentele istorice şi filologice nu se limitează la bunul sens aristotelian, prin ele se derulează, totuşi, chiar mult mai convingător, enunţuri concludente.
Este notoriu faptul că Milescu avea în perioada călătoriei sale în China, cel puţin trei volume: John Nieuhoff, Het Gezantschap der Neerlandsche Oost-Indische Compagnie aan den Grooten Tartarischen Cham, Den Tegenwordigen Keizer van China, Amsterdam 1665; trad. engl. An Embassy from East India Company of the United Provinces to the Grand Tartar Cham, Emperor of China (trad. din limba olandeză de către John Ogilby), Londra 1669, Atlas Extrema Asia sive Sinarvm Imperii Geographica Descriptio (1655) şi De Bello Tartarico Historia (un mic tratat dedicat conflictelor generate în perioada de tranziţie de la dinastia Ming la dinastia Ch^ing) publicat la Antwerp în 1654, volumele ultime, incluse în Opera Major a lui Martino Martini.
Milescu nu numai că foloseşte informaţia din aceste volume în timpul medierilor sale cu oficialităţile manciuriene din cadrul "Ministerului de Afaceri Coloniale cu statele barbare" (Li-fan-yün), dar traduce volumele lui Martini pînă să ajungă la graniţa citadelei Ner1insk, zona de frontieră între imperiul rus şi cel manciurian, omologată prin tratatul de pace din 1689, aspect cronologic relevant pentru istoria frontierei nord-asiatice între Rusia şi China. Originalul acestor traduceri nu s-a păstrat, însă un detaliu extrem de preţios rezultă din titlul celei mai vechi copii de ms. al Opisanija Kitay/ Descrierea Chinei, anume ms. parizian nr. 35, fond "É. Picot", Bibliotheque Nationale de France, Paris. şFRBNF 31734370; TOL MFILM Z PICOT - 941ţ, mai precis, o copie înmînată savantului suedez Johan Gabriel Sparwenfeld (1655-1727) de către Nicolae Milescu în anul 1685, manuscrisul fiind copiat de către primul în perioada 1684-1685, în perioada şederii sale la Moscova.
Fiind în posesia acestui ms. sunt în măsură să reiterez titlul care-l însoţeşte: "Descrierea condiţiilor climatice şi a tot ceea ce priveşte împărăţia Chinei, (descrierea) zidurilor ei şi a tuturor lucrurilor minunate care-l înconjoară, a tuturor oraşelor şi a regiunilor de către noi şntr. Milescuţ străbătute în scopul de a ajunge de la Moscova în această împărăţie, traversînd Siberia şi alte regiuni supuse Statului Moscovia; între altele, (descrise) întocmai de către curtea ţarului; aceasta şntr. descriereaţ fiind dedicată glorioasei memorii ţarului Aleksej Michajlovi1; descriere completată de alte cărţi istorice greceşti şi latine, în afara informaţiilor rezultate din călătoria în China prin corespondenţa (noastră) cu ţarul moscovit şi comunicate deja marelui şi ilustrului nostru suveran. Scris în oraşul imperial Moscova, anul binecuvîntat 1685 şi 7194 de la creerea lumii, conform calculului moscovit" ş"Transcris cu acordul unui prieten, de către Ivan Gavrilovitch Sparwenfeld (nominativul rus pentru J. G. S.)... în anul 1685... 7194...; ambasada a cărui ataşat a fost Spatharius este din 1675 şi lucrarea aceasta, cred inedită, reprezintă fără doar şi poate cea mai importantă din toate cele scrise de către acelaşi autor. în ce priveşte descrierea războaielor cu Tartarii, este vorba despre reproducerea unei cărţi6 scrise de către Martini, referitor la acelaşi subiect"ţ.
Cu siguranţă, atît ms. 35, cît şi editio princeps a Opisanija Kitay/ Descrierea Chinei, Kazan 1910, includeau volumele lui Martino Martini într-o formă de traducere compilativă, iar nu literală, specifică volumelor referitoare la Asia de Nord şi la China în secolele XVII-XVIII. Ceea ce puteam spera din prima ediţie a acestui text (care include şi descrierea fluviului Amur şi a altor detalii geografice în mod decisiv atribuibile lui Milescu), anume ediţia din Kazan, era un aparat critic un pic mai elaborat, care să includă bunăoară, adnotările din ms. 35.
Din confruntarea Opisanija Kitay cu Atlas Extrema Asia sive Sinarvm Imperii Geographica Descriptio a lui Martino Martini, recent efectuată într-un capitol care anticipează o primă evaluare ştiinţifică a misiunii lui Nicolae Milescu în Asia nord-orientală, îmi rezultă următoarele: 1) traducerea compilativă a textelor lui Martini de către spătarul Milescu este o traducere cu circulaţie limitată, sub forma de copie de manuscris, cel puţin pînă la editarea ei în 1910 sub îngrijirea savantului rus N. O. Katanov; 2) indicarea surselor traducătorului într-o formă explicită, conformă normelor de citare de secol XVII; 3) veridicitatea şi originalitatea textelor milesciene dedicate descrierii minuţioase a spaţiului transcontinental, de la Tobol^sk pînă la Beijing.

Epilog. Nu este vina domnului Alexandru Dobrescu că ne oferă produse culturale cu caracter pseudo-ştiinţific. Cel mult, s-ar putea pune la îndoială capacitatea Domniei Sale de a se documenta şi de a-şi verifica cu acribie sursele pe care pretinde că le controlează, aprecierile mele limitîndu-se stricto sensu la chestiunea "plagiatului" textelor despre Asia de Nord şi China ale lui Nicolae Milescu. Caracterul de ilegitimitate al promovării unor astfel de informaţii derivă din absenţa evidentă a unei ediţii critice a Jurnalului de călătorie în China şi a studiilor de profil, unicele instrumente cu care opera lui Milescu, primul traducător în limba română a Istoriilor lui Herodot (ediţie critică de excepţie a filologului Liviu Onu) şi a Septuagintei (traducere matrice pentru Biblia de la 1688 şi a actualei Monumenta Linguae Dacoromanorum), legitimează nu numai valoarea umanismului sud-est european în secolul al XVII, dar şi o parte masivă din cunoaşterea istoriei ruse, mongole şi manciuriene, într-o cronologie supusă transformărilor majore.