La sfârşitul lui 1950, într-o atmosferă stalinistă sumbră, la Iaşi, în cadrul unei consfătuiri a tinerilor scriitori în Moldova, un elev de liceu, Nicolae Labiş, în vârstă de 15 ani, citeşte o poezie care îi surprinde pe toţi cei din sală, aducându-le aminte de sunetul literaturii adevărate. Poezia, intitulată Fii dârz şi luptă, Nicolae!, îndeplineşte obligaţiile unui text propagandistic, dar conţine atât de multă energie lirică, este atât de direct-emoţionantă, încât pare subversivă. Acesta este genul de poezie cu care tânărul poet îşi va câştiga un loc în istoria literaturii române, în numai şase ani de existenţă ca poet (pentru că va muri la 21 de ani).
Născut la 2 decembrie 1935, în satul Văleni, comuna Poiana Mărului din judeţul Baia (în prezent Suceava), în familia unor învăţători, şi stabilit în 1945, împreună cu ai săi, într-o comună vecină cu Poiana Mărului, Mălini, înconjurată de munţi şi păduri, el a copilărit într-o natură transformată de multă vreme în literatură de Eminescu şi Sadoveanu. A scris versuri încă din vremea când era elev al Liceului ,N. Gane" din Fălticeni.
În 1951 obţine locul I la Olimpiada de Limba şi literatura română, faza pe ţară, organizată la Bucureşti. Aici câştigă admiraţia redactorilor revistei Viaţa Românească, în paginile căreia îi apărea poezia Gazeta de stradă. Tot în 1951, la iniţiativa lui Constantin Ciopraga, se transferă, de la liceul din Fălticeni, la un liceu din Iaşi. După absolvire, în 1952, se stabileşte la Bucureşti, pentru a urma cursurile Şcolii de literatură şi critică literară ,Mihail Eminescu", unde devine repede lider de opinie şi vedetă.
După terminarea ,şcolii", în 1954, lucrează ca redactor la Contemporanul şi ulterior la Gazeta literară. Începe (dar abandonează după numai şase luni) cursurile Facultăţii de Filologie. Scrie febril, publică, provoacă admiraţie şi invidie.
În 1956 participă la o conferinţă pe ţară a tinerilor scriitori, tipăreşte două cărţi (Puiul de cerb şi Primele iubiri) şi o pregăteşte pentru tipar pe cea de-a treia (Lupta cu inerţia). În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956 este victima unui grav accident de tramvai. Pe un pat de spital, cu coloana vertebrală fracturată, dictează o poezie sibilinică: ,Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.// Nu mai pot s-o mângâi,/ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin,// Iar mâine/ Puii păsării cu clonţ de rubin,/ Ciugulind prin ţărână,/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă...". Moare în zorii zilei de 22 decembrie 1956. După opinia unor contemporani, n-a fost vorba de un accident real, ci de un asasinat organizat de Securitate.
