Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Eseu:
Înainte de a fi prea târziu de Gina Sebastian Alcalay


Arareori ne găsim răgazul să ne oprim din mersul nostru împleticit prin hîrtoapele existenţei de fiecare zi pentru a ne trage puţin răsuflarea şi a reflecta: pentru ce ne zbatem atîta, ne omorîm cu firea pentru nimicuri, uneori chiar ne scoatem sufletul, fără să fim măcar împinşi în mod irezistibil de o forţă constrîngătoare din afară? Alergăm, alergăm: mânaţi de ambiţii adesea disproporţionate faţă de posibilităţi, de setea de înavuţire, bani, bani, tot mai mulţi bani, pe care de-abia nu ajungem de obicei să-i folosim în mod util şi plăcut, adică atunci cînd ne este viaţa mai dragă şi puterea încă neştirbită de boală sau senectute; stîrniţi de ispita de a fi posesorii unei case (mai degrabă ai cîtorva) care să ia ochii lumii cu prilejul unor inegalabile sindrofii onorate de oaspeţii cei mai suspuşi şi rîvniţi; aţîţaţi de imboldul de a ne achiziţiona fără încetare ultimele noutăţi ale tehnicii de mare performanţă, veşmintele cele mai elegante sau trăznite, automobilele ultimul răcnet şi, ca o consecinţă, respectul, admiraţia, laudele deşănţate de rigoare, întărite adesea de niscaiva stimulente oculte; împinşi, nu o dată, ceea ce este cel mai rău, de patima patologică de a ne desfiinţa semenii, fie ei adversari şi rivali sau nu, şi asta nu numai prin sforării, manipulaţii, malversaţiuni, lovituri de forţă şi lovituri sub centură, ci şi prin repeziciunea şi plăcerea apăsării pe trăgaciul ucigaş.

Aşa cum sublinia un filozof, în timp ce animalele se ucid pentru supravieţuire, oamenii o fac nu o dată din perversitate, ură nepotolită, cruzime a sufletului, fanatism monstruos. Din nefericire, nu numai teroriştii de pretutindeni, aceşti demoni ai timpului nostru care nu cunosc altă cale decît aceea a violenţei pentru a-şi promova “ideile”, a-şi afirma “adevărurile” şi a-şi asigura reuşita malefică ucid cu tot mai multă aplicaţie şi inventivitate macabră. O fac pe scară tot mai largă adepţii crimei organizate şi neorganizate de pretutindeni. Pînă şi copiii de şcoală ucid în lumea de astăzi: din curiozitate, din spirit de imitaţie, din plictiseală.

Şi cînd nu ucidem prin mînuirea armei de foc, prin explozie de şarje şi maşini-capcană, prin înfometare, strangulare şi otrăvire a mediului ambiant, asasinăm cu vorba, cu mica şi marea bîrfă, cu fabulaţiile veninoase, cu colportările, lăturile şi noroiul aruncate în obrazul altora, de obicei cei mai vulnerabili, mai fragili, mai incapabili de a răspunde pe măsură sau uneori, măcar de a se apăra.

Pînă cînd? Şi pentru ce?, te întrebi, din ce în ce mai dezolat, revoltat şi nevolnic totodată. Urmăreşti la televizor scene apocaliptice, citeşti în ziare despre fel de fel de nenorociri inevitabile, imprevizibile, despre ameninţările care planează dintotdeauna asupra condiţiei umane: boala, sărăcia, moartea. Afli despre un bun prieten din copilărie cum a murit pe un pat de spital, doborît înainte de vreme de un cancer nemilos: după o luptă încrîncenată şi inegală, de zi cu zi, încărcată cu disperări şi speranţe, căderi şi coborîşuri, dar o luptă purtată sub semnul demnităţii, curajului, elevaţiei morale.

Vezi sate şi oraşe sub ape dezlănţuite, poduri şi clădiri dărîmate, oameni năpăstuiţi rămaşi fără adăpost, dar incapabil să-şi părăsească restul de lucruşoare, să-şi caute adăpost în altă parte.

Situaţii-limită, situaţii între viaţă şi moarte – atunci cînd marea secerătoare încă n-a ieşit învingătoare. Singure calităţile spirituale umane înnobilează şi viaţa şi moartea. Dar, faţă-n faţă cu aceste realităţi, te izbeşte iarăşi şi iarăşi, relativitatea şi zădărnicia tuturor lucrurilor, aşa cum se exprimă Ecleziastul, laolaltă cu perisabilitatea stîlpilor materiali pe care este clădită existenţa noastră socială. Şi tare ar fi bine, îţi zici, dacă tot mai mulţi semeni ar deveni conştienţi de această disproporţie înainte de a fi prea tîrziu, evitînd să adauge surse suplimentare de necaz, adesea futile şi meschine, dar nu mai puţin nocive, la cele deja existente.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara