Cică a început noul campionat.
Cu Şumudică,
antrenorul campioanei,
în tribună. Şi ce să te mai
miri că Astra o-ncalţă
acasă, în prima etapă,
cu 1-4? Dar cu Rapidul,
cum rămâne, că pentru giuleşteni
campionatul tot n-a început?!
Războiul dintre Gino şi Burleanu
ar trebui să lămurească toţi fanii din
Grant că e bătălia dintre omul de
fotbal care a redat oxigen Ligii şi
cabotinul care călăreşte soccerul
românesc în interesul unui grup de
profitori. Care se tot lărgeşte, dacă
luăm în calcul proaspăta promovare
ca…observator de joc a unei secretare
a unui secretar al FRF, la concursul
în care, incredibil!, au fost respinşi
ditamai Costică Donose, Aelenei,
Tâlvan şi alţi câţiva foşti jucători
de prima mână! Te-ai cocoşa de
râs dacă nu ai constata cu durere
că s-a făcut un nou mişmaş jegos, în
detrimentul fotbalului nostru, încăput
pe mâini mereu mai lungi de care
DNA-ul ultraaglomerat n-are (încă!)
timp să se ocupe. Deşi ar trebui, că
tocmai s-a anunţat că onor FRF urmează
să primească, uite-acuş, acuş, acuş!,
3.000.000 de euro, direct de la FIFA,
pentru amenajarea unor noi terenuri
de fotbal. Păi, dacă e vorba de terenuri,
n-ar trebui să ne reamintim că numitul
Burleanu a fost denunţat de Daniel
Prodan exact la DNA, pentru maniera
ocultă prin care a cumpărat terenurile
din Ploieşti şi Oneşti?! Aşa a şi devenit
el rentier precoce, în numele
minifotbalului, dar cu pornirea mereu
mai clară de a ruina exact fotbalul,
chipurile reformându-l! Şi-atunci,
cum să ignori avertismentul public
şi tăios lansat de Mircea Sandu, care
a cerut Comitetului Executiv al FRF
– încă nevalidat juridic! – să cerceteze
„toate contractele federaţiei care
exced 50.000 de euro”? Devine tot
mai limpede că în fotbalul românesc
trebuie declarată stare de urgenţă,
de vreme ce, aşa cum declara Dumitru
Costin, secretarul general al AFAN,
„Haosul e generat de modificările de
regulamente produse de noua
administraţie a FRF”. Corect, dar
taman acest haos e terenul propice
pentru matrapazlâcurile şi combinaţiile
patronate de nefericita formulă de
conducere la care a ajuns astăzi
federaţia. Inclusiv acest joc hamletian
al lui Burleanu, vizavi de situaţia
Rapidului, nu este altceva decât o
falsă şovăială, care miroase de la o
poştă a laşitate, sub semnul lui „nu
vreau să mă antepronunţ!” Ne-am
obişnuit să nu-şi asume nimic,
cum a procedat şi după ruşinea cu
Albania, când n-a ezitat însă să ne
asigure că va încasa prima aia de
90.000 de euro, care considera că i
se cuvine. Sunt curios dacă va face
şi cu Daum cum a făcut cu Iordănescu,
adică să nu şi-l asume nici pe acesta,
când bătrânul vulpoi nu va reuşi nici
cât predecesorul lui, deşi va încasa
cu infinit mai mult decât acela.
Oricum, e bine să notăm că Herr
Daum a fost obligat ca la semnarea
contractului să accepte o serie de
condiţii draconice de… comunicare
cu presa, deci cu opinia publică! Cu
alte cuvinte, sub pretextul viclean că
trebuie să se pună la adăpost atât el,
cât şi federaţia de ceea ce ar fi
gura lumii slobodă, neamţul nostru
de import nu va avea voie să spună
decât ce avizează anterior Burleanu
et comp. Naturlich, deci, că Herr
Daum, cu toată nobleţea lui afişată,
a anunţat că nu va acorda niciun
fel de derogare de la convocările
lotului. Adică pe el şi pe cei din spate
nu-i interesează problemele şi priorităţile
eventuale ale cluburilor, chipurile
pentru a acorda atenţie exclusivă
cursei de calificare la Campionatul
Mondial! Dar, cum nu sunt genul să
păcătuiesc prin optimism, mă tem
că fotbalul românesc se pregăteşte
mai degrabă nu de o nouă calificare,
ci de o răzmeriţă în toată regula.
Şi să nu ziceţi că nu v-am spus!