Sunt cuvintele maliţioase ale lui
Mario Vargas Llosa, el însuşi laureat
Nobel, ca reacţie la atribuirea
Premiului Nobel pentru Literatură
în 2016 lui Bob Dylan. Cuvintele
sunt reproduse în revista franceză
Magazine littéraire din decembrie
într-un grupaj referitor la şocanta
distincţie a juriului suedez. La rubrica
lui de umor, François Bon imaginează
un dialog cu cântăreţul american pe
tema premiului. Bon: „Aţi fost surprins?”
Dylan: „Au fost amabili, nu sunt un
pianist chiar aşa de bun”. Bon: „Veţi
primi banii cuveniţi?” Dylan: „Ştiu că
Beckett a refuzat cecul, dar nu cântăm
aceeaşi muzică”. Cel mai interesant
şi critic text îi aparţine lui Pierre
Assouline, directorul publicaţiei, în
editorialul lui mensual. Reluăm câteva
fragmente: „Bob Dylan nu e cu siguranţă
un oarecine. Cântăreţ, compozitor,
şi-a înscris numele cu litere de neon
în istoria contraculturii americane...
Are poate o voce de şrapnel ruginit,
ce contează, cântă cu siguranţă cel
mai bine dintre toţi laureaţii Nobelului
pentru Literatură. Păşim într-o epocă
în care nu vom mai avea dreptul să
spunem că Blind Willie McTell sau
Hurricane sunt cântece şi că autorul
lor e un cântăreţ. Nu, va trebui să le
considerăm poeme, izvorîte din spiritul
unui poet. Greu de închipuit un mai
mare dispreţ pentru literatura şi poezia
americană. Nu atât alegerea lui Dylan
ne lasă un gust amar, cât cauţiunea
adusă ideii că adevăraţii poeţi ai vremii
noastre sunt cantautorii. Citiţi Cronici,
cartea de memorii a lui Dylan, şi
veţi vedea că nu e niciodată vorba
despre poezie, decât eventual când
autorul afirma că un sonet de Milton
are «eleganţa unui folk-song» ... Babilonia
stârnită de anunţarea Nobelului 2016
se înscrie într-un context ros de
relativism cultural, de transgresarea
tuturor frontierelor şi de confuzia
genurilor literare... Dacă juriul suedez
a vrut să decerneze premiul unui
poet, nu l-a găsit decât pe Dylan în
întreaga masă internaţională?
Dacă a ţinut cu orice chip să celebreze
un american, douăzeci şi trei de ani
după Toni Morisson, n-a găsit pe
altcineva?” (De exemplu, pe Philip
Roth, John Irving, Dona Tartt sau
fie şi pe Leonard Cohen, ale cărui
versuri sunt incomparabil mai... poezie
decât ale lui Bob Dylan).
