Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Muzică şi vestimentaţie de Liviu Dănceanu


1. Muzica e ca o haină. Arareori te dezbraci de ea. O pui pe scaun, pe pat, pe cuier, dar niciodată în cui. Afară de cazul în care e tocită, deteriorată, degradată. Sau prea largă. Ori a intrat la apă. Ca, bunaoară, muzica savantă, care prin înmuieri, spălari, clătiri şi uscări repetate s-a ponosit şi strâmtorat, devenind aproape inutilizabilă. Din a te face să urli fiindcă o doreşti, s-a ajuns la a-i vedea pe alţii în vis cum o îmbracă. Şi te simţi trădat de muzica purtată în altă parte, aidoma femeii ce zâmbeşte rivalului tău. 2. Muzica savantă şi-a croit opusurile din varii stofe şi pânzeturi, care de care mai surfilate şi mai apretate: tergalul pentru Evul Mediu, gabardina pentru Renaştere, brocartul pentru Baroc, mătasea şi satinul pentru Clasicism, catifeaua pentru Romantism, melana şi celelalte ţesături sintetice pentru Modernism. 3. Muzica de tergal a Evului Mediu a avut întotdeauna o ţinută austeră, refuzând cutele, faldurile, broderiile, într-un cuvânt, ornamentica de orice sorginte ar fi fost ea. Mai mult, se purta ca o robă ce visa fastuos, dar care trăia fastidios. 4. Muzica de gabardină a Renaşterii, cu pronunţate nervuri oblice aplicate şi pe faţă şi pe dos, s-a purtat, paradoxal, cu lejeritate, în ciuda buzunarelor cusute cu aţă albă, în care se ascundeau cheile centurilor de castitate migălos securizate. 5. Muzica de brocart a Barocului s-a distins prin podoabele şi înfloriturile ei, garnisite cu fir de aur şi de argint, ce însăila, pe de o parte, tivul decadenţei în care sfârşea Renaşterea italiană, dar şi întrona, pe de altă parte, dinamismul biruitor cu care era revigorat Goticul german. 6. Muzica de mătase ori de satin a Clasicismului s-a revărsat în valuri de o ateniană simetrie şi de o spartană cvadratură, dar şi în voaluri iscate din fuziunea particulară a caracterului atavic, primitiv cu cel cult, elevat, a inspiraţiei cu educaţia, fuziuni ce disimulează sau resorb asociaţiile speculative şi simplifică urzeala sonoră până la limita ei strict necesară, ca un vrăjmaş al tuturor prisosurilor. 7. Muzica de catifea a Romantismului, uneori moale, în-văluitoare, cathartică şi catehenică, alteori tare, dez-văluitoare, catastatică şi catastrofică a fost croită întru idealizarea sufletului şi subiectivarea trupului, îmbrăcând, până la înfofolire, raţiunea şi dezbrăcând, ca-ntr-un streep-tease provocator, elanul şi afectivitatea, într-o nestăpânire de sine şi o absenţă a inhibiţiei prin care sentimentele sunt relevate în curgerea lor naturală, nesilită de nimeni şi nedeturnată de nimic. 8. Muzica de melană a Modernismului a încercat (şi, sporadic, încă mai încearcă) să substituie adevărata lână a argonauţilor, supunându-se la probe succesive, în principal la răscroieli şi, în secundar, la retuşuri delicate ce au schimbat din rărunchi liniile calapodurilor aflate veacuri de-a rândul în graţiile publicului, precum şi în fasonul unei mode supusă caruselului schimbărilor din ce în ce mai accelerate şi mai urgente. 9. Inextricabilitatea nevoii de schimbare, împreună cu inamovibilitatea gustului pentru nou, au făcut ca toate aceste stofe şi pânzeturi să fie, nu o dată, întoarse pe dos, cusute şi descusute, făţuite şi remaiate, călcate şi apretate în vederea încropirii unei garderobe muzicale care să ţină deopotrivă de cald şi de frig şi care să contribuie, printr-un recules act de înveşmântare, la redobândirea acelui sens pierdut de frumuseţe paradisiacă. 10. O dată cu dodecafonismul şi serialismul, muzicile sunt tot mai puţin croite şi tot mai mult răscroite. Ca să nu mai vorbim de ţesăturile sonore carora li se vede din plin căptuşeala (adică, dublura), ca semn că lumea muzicii şi muzica lumii sunt (definitiv?) întoarse pe dos. 11. Abia de când se porneşte să i se vadă tivul, de când materialul din care este croită începe să se uzeze, rărindu-se, scămoşându-se, zdrenţuindu-se, de când îşi exhibă cu nonşalanţă metabolismul, viscerele, arderile ca nişte poveri de temut ce ruinează armonia dintre suflet şi trup, muzica savantă slujeşte ceea ce este frivol în existenţa oamenilor serioşi şi ceea ce este serios în viaţa oamenilor frivoli, probând că ştie de ce fuge, dar nu mai ştie ce caută. 12. Aşa cum nu rupi un cârlig pentru ca să îţi prinzi la butonieră o floare, tot aşa nu-ţi achiziţionezi o haină doar pentru că ea cade bine pe un manechin. Or, mare parte din vestimentaţia modernistă (şi, uneori, postmodernistă), echipează fel şi fel de manechine ce se agită, straniu, suspect, împotriva obiceiurilor consolidate, ca un pseudo-duşman al tuturor mărginirilor. 13. Un proverb arab spune că oricât ar fi de încinsă, apa tot stinge focul dacă este aruncată peste el. Din păcate, oricât de groasă, de matlasată ori de îmblănită, muzica savantă nu mai este în stare să apere trupul şi cu atât mai puţin sufletul omului contemporan de gerurile şi viscolele noilor vremuri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara