Cel mai fascinant spectacol t.v. al verii ni-l oferă Turul Ciclist al Franţei pe Eurosport. În mod inexplicabil, paginile sportive ale cotidianelor, buletinele de ştiri sportive de la televiziune şi chiar gazetele de specialitate (mai puţin "Prosport") îl ignoră. Mai ales televiziunea pare a prefera (doar e vară!) culisele sportului în locul sportului propriu-zis. Ca să spun că tot ce nu e fotbal aproape că nu există ca eveniment sportiv. Marile evenimente sînt vînzările de locuri în Divizia Naţională, preţul jucătorilor, declaraţiile agramate ale cîte unui jucător şi conflictele dintre antrenori şi cluburi. Turul Franţei care ocupă zilnic ore bune pe canalul amintit trece aşa dar neobservat în media românească.
Şi ce eveniment! Şi ce spectacol! Săptămîna a doua a Turului a avut în centru o etapă excepţională, lungă de peste 200 km şi care se sfîrşea cu o ascensiune de peste 20 km pe Muntele Ventoux. Bizar acest munte şi la fel de misterios pentru geologi ca şi Măgura Codlei de la noi. Situat în sud, aproape de climatul mediteranian, înalt de aproape 2000 m (cam cît cabana Caraiman din Bucegi), muntele îmbină o vegetaţie "caldă" cu o pleşuvie "rece": vîrful e gol-goluţ ca gîtul găinilor din rasa Leghorn. Nisip, pietriş, uscăciune. Asta după ce şoseaua a şerpuit printre arbori meridionali, ale căror coroane inextricabile fac şi mai fără sens absenţa completă de vegetaţie de deasupra.
Ei bine, etapa cu pricina din Turul Franţei a plecat de la şes, a fost cît se poate de plată preţ de 200 de kilometri, dînd ocazie să se afirme sprinterilor, pentru ca brusc, cînd nu mai erau decît 21 de kilometri, să înceapă serpentinele, fără cea mai scurtă "pauză", strînse în ac de păr, cu pantă medie de 9%. Şi-au intrat în rol căţărătorii. Plutonul, relativ compact pînă atunci, s-a risipit ca bătut de vînt. Cîţiva fugari, care rulaseră laolaltă, s-au risipit şi ei. Între primii şi ultimii cliclişti din caravană s-a scurs peste o oră. Aşa ceva se vede foarte rar. Liderul necontestat al Turului, americanul Lance Armstrong, deja de trei ori învingător, a mers în pluton 214 km din 221. S-a desprins de cei doi urmaşi ai săi în clasament, doi spanioli, cu o uşurinţă incredibilă şi a pornit de unul singur în urmărirea celor unsprezece fugari, care aveau la picioarele teribilului urcuş vreo zece minute avans. A ajuns din urmă nouă dintre ei. Nu i-a mai ajuns pe ceilalţi doi, între care un căţărător de meserie, francezul Richard Virenque, ciclist formidabil, dar care venea după o lungă suspendare pentru dopaj şi era considerat de specialişti "terminat". Virenque a păstrat două minute avans, cu un efort colosal, vizibil pe chipul lui crispat. Armstrong a recuperat şapte minute pe durata a 7 kilometri, pedalînd ca şi cum ar fi mers la vale. Dacă echipa sa, U.S.-Postal, l-ar fi ajutat să plece din pluton cu cîţiva kilometri mai devreme, Virenque n-ar fi avut nici o şansă. Dar coechipierii lui Armstrong trudeau din greu în coada plutonului. Bătălia pentru Muntele pleşuv a fost extraordinară.
Nu pot încheia fără o vorbă despre comentariul plin de haz şi profesionist al celor doi români care asigură de ani buni transmisia Turului pe Eurosport, Baciu şi Naum. O plăcere să-i asculţi.
