Deşi europenii surâd când aud vorbindu-se de un Muzeu al Ţăranului, fiindcă le sună peiorativ şi anacronic (constata regretata Irina Nicolau), istoricul de artă Jean-François Chevrier a menţionat, recent, MŢR drept reuşită muzeografică notabilă, care se poate compara cu Museo civico di Castelvecchio, din Verona, sau cu Muzeul de Artă din Sao Paolo. Asta cu toate că MŢR e, mai degrabă, un anti-muzeu. Un spaţiu unde poezia preţuieşte mai mult decât didactica. Dispunerea obiectelor în spaţiu scapă oricărui model, oricărui discurs muzeal apăsător şi frustrant, pentru cel care vine să vadă, pur şi simplu, un exponat. Muzeul acesta, gândit şi făcut de Horia Bernea şi de Irina Nicolau, nu seduce şi nu vinde suveniruri. Nu expune reţete şi formule. Totuşi, conchide Le Monde, te face să vrei să vii să-l vezi. Neîntârziat.