Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Moravia şi Roma de Oana Boşca-Mălin


Când vorbeşte despre propria romanitate, italianul de cultură medie născut şi crescut la umbra lui „Cupolone” di San Pietro se gândeşte prea rar la Remus care a pierdut o întrecere pentru că avea vederea mai slabă, la onoarea pentru care Mucius Scevola a fost dispus să bage mâna în foc sau la abuzurile de care Cicero îl acuza pe Catilina. Alte abuzuri îi sar acum în ochi şi îşi găsesc expresia în catrenele ce încă mai tapetează, la fel ca acum două sute de ani, statuia lui Pasquino – un fel de Bulă local, o statuie antică cu identitatea rămasă incognito, învestită cu onoarea de a fi „vox populi” - iar campanilismul cel mai autentic îl regăseşti la o terasă înţesată cu microbişti, în jurul unei pizze în Testaccio, dar şi acolo unde se păstrează vie memoria romanilor prin naştere sau prin adopţiune ce au jalonat cultura italiană. Doar un străin venit pentru prima dată în oraş ar putea fi surprins de numeroasele reeditări ale poeţilor şi prozatorilor care au cultivat dialectul, de faptul că va găsi cu greu bilete la filmele lui Fellini sau de amestecul bizar de capete încărunţite şi băscuţe multicolore care umplea, mai zilele trecute, sala de la Museo di Roma in Trastevere, la o serie de conferinţe dedicate lui Moravia. Pentru că numai un turist în trecere nu ştie că nume ca Trilussa, Pasolini, Fellini, Moravia atrag indiscriminat, ca o plasă de păianjen, insecte culturale de cele mai pestriţe extracţii sociale şi de cele mai diverse vârste, dar cu o singură carecteristică în comun: romanitatea.

Evreu de origini venete prin naştere, creştin prin botez şi internaţional prin călătorii şi prin deschidere culturală, Alberto Moravia Pincherle a fost unul dintre cei mai atenţi şi mai cinici cronicari ai societăţii italiene, dar cu precădere al celei romane, din a doua jumătate a secolului trecut. Tocmai de aceea sub titlul „Moravia e Roma”, abil ales de organizatorii unei expoziţii însoţite de o bogată serie de conferinţe şi de proiecţii, se poate aduna practic întreaga creaţie a naratorului, de la primul roman Indiferenţii la Povestirile romane şi la ultimele scrieri din anii ’80. Este exact ceea ce a vrut şi a reuşit să facă Asociaţia „Fondo Alberto Moravia”, sub privirea atentă şi mereu la fel de iubitoare a Daciei Maraini - muza de care scriitorul a fost legat poate prin cea mai constantă şi mai profundă tandreţe. Asociaţia a adunat şi a prezentat publicului o serie deosebit de bogată de documente şi de mărturii: extracte din corespondenţa cu prietenii şi cu rudele; ediţiile princeps ale romanelor sale, unele însoţite şi de cronici din presa vremii sau de pasaje din comentariile autorului; volume primite de Moravia de la diferiţi scriitori, ale căror dedicaţii ţes o fascinantă reţea de prietenie şi de intimitate între mari nume ale narativei italiene (Curzio Malaparte, Corrado Alvaro, Elsa Morante, Pier Paolo Pasolini); instantanee ale scriitorului, dar şi fotografii care surprind atmosfera oraşului aşa cum a cunoscut-o şi a redat-o el; numeroase articole polemice şi de atitudine ce acoperă un arc de aproape jumătate de secol de activitate jurnalistică a unuia dintre scriitorii cei mai implicaţi în viaţa socială; obiecte de artă din colecţia sa personală, care întregesc profilul cultural al unui autodidact.

Parcursul expoziţional urmăreşte cronologic viaţa lui Moravia, din anii copilăriei până la ultimele luni din viaţă, insistând asupra unor momente care i-au semnat destinul uman şi scriitoricesc şi care ar putea fi sintetizate în trei mari capitole: boala, fascismul şi războiul. Suferind în adolescenţă de o tuberculoză osoasă care îl împingea către lectură, recluziune şi acutizarea spiritului de observaţie şi analiză ca şi pe Max Blecher, tânărul Alberto nu şi-a putut încheia studiile - lucru care i-a provocat un permanent complex de inferioritate mascat cu delicateţe, după cum amintesc cei care l-au cunoscut. În schimb, a început să scrie şi a debutat foarte tânăr, la 19 ani, cu romanul Indiferenţii.

Dat fiind că era pe jumătate evreu şi că avea în familie activişti socialişti exilaţi şi ulterior asasinaţi de către regimul fascist, tânărul scriitor a fost supravegheat de către poliţia politică şi a publicat cu mari dificultăţi în anii ’30, conflictul culminând cu cenzurarea romanului Agostino sub pretext de imoralitate. După intrarea în vigoare, în 1938, a legilor rasiale, mama sa Gina De Marsanich reuşeste cu ajutorul unui frate, deputat fascist, să schimbe numele familiei din ebraicul Pincherle în Piccinini. Din aceeaşi perioadă datează de altfel câteva scrisori prin care Moravia îi solicita lui Mussolini, într-un stil în care astăzi este greu de stabilit limita dintre deferenţă şi servilism, să îi permită să publice în continuare şi îl asigura de propria bună credinţă faţă de regim. Epistolele respective, publicate chiar în aceste săptămâni în presa italiană şi alăturate acelei aşa-zise „abjurări” de la identitatea de evreu, au dat naştere unei îndelungi polemici asupra unei atitudini pe care unii au definit-o drept „nicodemism”, iar alţii au considerat-o chiar colaboraţionistă. Asupra acestui aspect, mărturiile prezentate în cadrul expoziţiei nu aduc prea multe lămuriri, dar subiectul, neputând fi trecut sub tăcere, a fost dezbătut într-una din conferinţele din programul manifestărilor de la Museo di Roma, cu insistenţă asupra prigoanei şi asupra cenzurii la care a fost supus scriitorul de către propaganda fascistă. În ceea ce priveşte colaboraţionismul lui Moravia, referitor la perioada imediat anterioară celui de-al doilea război mondial această acuzaţie mai poate fi adusă unui număr extrem de redus de intelectuali italieni, iar numele prozatorului roman nu face parte dintre ele. Cât despre intenţia sa de mascare a propriilor convingeri şi de adecvare aparentă la normele şi principiile dominante - fie că a fost generată de o slăbiciune morală, fie că a provenit din intenţia de a-şi proteja familia sau din simpla dorinţă a scriitorului de a fi lăsat să îşi facă meseria - ea cred că nu poate fi negată şi nici acoperită cu o aură de dizident1) la care se recurge îndeobşte nu doar în ceea ce îl priveşte pe scriitorul în cauză. Cu toate acestea, este bine de ştiut că nicodemismul lui Moravia a fost de scurtă durată şi că nu se reflectă în nici un fel în scrierile sale. În sfârşit, la capul de acuzaţie că abjură de la identitatea sa evreiască, ar fi de spus că prozatorul nu şi-a revendicat niciodată această componentă identitară, iar ca scriitor chiar a ignorat în mod deliberat tematica legată de Shoah, fie dintr-un cinism fundamental, fie pentru că nu accepta ideea de a fi considerat un scriitor cu marcată apartenenţă etnică sau de orice altă natură.

Alături de boala din adolescenţă şi de fascism, războiul a fost a treia experienţă care a influenţat hotărâtor viaţa lui Moravia, făcându-l pe de o parte să îşi piardă stima pentru clasa conducătoare care îl promovase şi pe de altă parte să privească cu atenţie şi cu stimă – conform propriilor mărtuisiri – spre mitul proletar. Această atracţie a fost mobilul unora dintre titlurile importante din bibliografia sa: Romana, Ciocciara şi Povestiri romane.

Dar dacă boala, fascismul şi războiul i-au jalonat traiectoria umană şi scriitoricească, am fi tentaţi să spunem că nordul busolei sale a fost întotdeauna Roma. Interioarele învăluite într-un amestec de nobleţe şi ponoseală, exterioarele populare mizere sau cele strălucitoare ale zonelor turistice sunt în romanele şi în volumele de povestiri ale lui Moravia tot atâtea fundaluri teatrale minuţios descrise, în care evoluează personaje consonante cu locul şi cu atmosfera. Un oraş provincial cu pretenţii de capitală, un amestec de zgomote şi de forfotă, o chintesenţă de snobism şi un creuzet al viciilor, Roma lui Moravia este în acelaşi timp Mecca boemei culturale şi singura scenă politică posibilă, dar este mai ales un centru viu al lumii literare postbelice. Între colinele acestui oraş au loc toate scandalurile generate de apariţia volumelor sale, aici se publică din ’54 revista „Nuovi Argomenti” pe care o conduce, în Vatican este pus la Indice volumul Povestiri romane şi nu foarte departe de Piazza San Pietro acelaşi volum reuşeşte să adune consensul şi solidaritatea aproape unanime a lumii literare, atunci când în 1952 i se atribuie Premiul Strega.

Dragostea romancierului pentru oraşul său natal şi pentru oamenii lui are ceva din iubirea pentru femeile care i-au întretăiat calea şi cărora, într-un fel sau altul, le-a însemnat destinul. Este o iubire alcătuită din curiozitate emoţionată şi din cinism critic, din îngăduinţă şi spirit polemic, din maximă înţelegere şi dispreţ. Este un sentiment chinuit, dar care nu lasă niciodată loc indiferenţei. Iar cât priveşte obiectul iubirii, la fel ca celelalte femei din viaţa prozatorului, Roma suferă o modificare după ciocnirea cu Moravia: se priveşte în oglinda fermecată ţinută de mâna care scrie, se cunoaşte mai bine şi învaţă să convieţuiască cu această imagine care nu este întotdeauna măgulitoare şi niciodată comodă. Şi învaţă atât de bine această artă a convieţuirii, încât ajunge să fie dependentă de ea. Privind sala înţesată de oameni care nu doar îl citiseră, ci îl studiaseră şi îl puteau cita pe Moravia, care îl cunoscuseră personal sau cel puţin merseseră pe urmele lăsate de el, mă gândeam că aceşti romani sunt tot atâtea replici ale Elsei Morante, ale Daciei Maraini sau ale junei Carmen Llera: din ce în ce mai tineri, din ce în ce mai fermecaţi de literatura lui; dependenţi de Moravia.



________
1) La începutul războiului, Moravia se retrage împreună cu soţia sa Elsa Morante la Capri. Îl regăsim la Roma imediat după Armistiţiul din ’43, colaborator la primul ziar post-fascist, „Il Popolo di Roma” (sub direcţia lui Corrado Alvaro), pentru ca apoi să fie hăituit de către SS şi obligat să se ascundă în munţi aproape zece luni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara