Una dintre dificultăţile majore cu care s-au confruntat primele
guverne ale României Mari a fost problema banilor străini
aflaţi în circulaţie în noile teritorii alipite ţării. Situaţia a fost
rezolvată odată cu unificarea monetară din 1920, dar această reformă a
fost făcută destul de târziu. Până atunci au circulat concomitent monedele
teritoriilor alipite, fapt care a influenţat negativ stabilitatea economicomonetară
a ţării.
Regatul României
În perioada neutralităţii şi, mai ales, după intrarea în război, leul
românesc a cunoscut o evoluţie sinuoasă. Până în 1916, când România a
ieşit din neutralitate alăturându-se forţelor Antantei, au trebuit
susţinute cheltuielile necesare pregătirilor de război. Acestea au fost acoperite
prin împrumuturi publice interne şi externe care au dus la o uşoară
devalorizare a leului.
Apoi, parcursul României în război a influenţat profund situaţia
monedei naţionale. Înfrângerile grele din toamna anului 1916 au dus la
părăsirea Bucureştiului de către autorităţile centrale ale statului român
şi refugierea acestora la Iaşi. Tot atunci tezaurul Băncii Naţionale a României
şi o mare cantitate de obiecte aparţinând patrimoniului naţional au fost
trimise spre păstrare la Moscova.
În 1917 a fost suspendată convertibilitatea în aur a bancnotelor
româneşti. Împreună cu noile emisiuni BNR fără acoperire, făcute la
comanda guvernului pentru acoperirea cheltuielor de război, dar şi autorizarea
Ministerului de Finanţe să emită bani de hârtie au dus la creşterea galopantă
a inflaţiei. Trebuie însă menţionat faptul că în 1917 s-a tipărit prima emisiune
de bancnote cu reprezentarea efigiei Regelui Ferdinand.
Dintre acestea, merită menţionată bancnota de 10 bani emisă în
1917. Pe lângă faptul că este bancnota cu cea mai mică valoare emisă în
România, muzeograful Mircea Radu Iacob de la Muzeul de Istorie al
Sighişoarei afirmă, după verificări în Cartea Recordurilor, că aceasta
este şi cea mai mică din lume.
În tot acest timp, în Bucureştiul părăsit de către autorităţile române
avea să se instaleze în decembrie 1916 administraţia militară germană.
Pentru teritoriile ocupate, reprezentanţii Puterilor Centrale au hotarât
tipărirea unor bani de hârtie. Astfel, Banca Generală Română (BGR), o
bancă cu capital german înfiinţată în 1895, a fost desemnată să fie instituţia
emitentă. Banii BGR au fost tipăriţi la Berlin şi avea valori nominale de
25, 50 de bani şi 1, 5, 20, 100, şi 1000 de lei. Circulaţia leilor emişi de BNR
nu a fost interzisă. Cele două monezi au circulat în paralel. Aceasta avea
să fie situaţia monetară a regatului în momentul marii uniri.
Transilvania, Bucovina şi Banat
În provinciile româneşti aflate sub stăpânire Austro-Ungară, moneda
aflată în circulaţie era coroana. Aceasta fusese introdusă odată cu reforma
monetară din anul 1892 în urma căreia coroana a luat locul vechii unităţi
monetare austriece, florinul. Reforma a fost implementată de Banca Centrală
Austro-Ungară. Înfiinţată în 1878, aceasta avea sedii la Viena şi Budapesta
şi filiale, printre altele, la Cluj şi Arad. Noile bancnote, coroanele, aveau
sa fie tipărite bilingv (în germană şi maghiară), iar denumirea nominalului
înscrisă în toate limbile naţionalităţilor supuse dublei monarhii. Primul
Război Mondial a provocat o inflaţie fără precedent în istoria monarhiei
austro-ungare. Astfel, la sfârşitul anului 1916 preţul alimentelor crescuse
cu 300% faţă de nivelul lor antebelic, iar coroana se depreciase pe pieţele
internaţionale cu aproape 90%.
Basarabia
Basarabia a fost prima provincie istorică care s-a unit cu
România. În martie 1918, pe fondul înfrângerii pe front a Rusiei, dar şi a
degringoladei politice ce a urmat Marii Revoluţii Socialiste din 1917, Sfatul
Ţării din Basarabia a proclamat unirea cu România.
Din punct de vedere monetar, în noua provincie unită cu ţara existau
la acel moment, în circulaţie două tipuri de ruble. Era rubla Romanov emisă
până în februarie 1917 de guvernul ţarist şi rubla Lvov emisă de primul
guvern revoluţionar. Ultima monedă nu are nicio legătură cu oraşul
Liov/Lwow. Numele acestei ruble provine de la numele primului premier
revoluţionar Gheorghi Evghenievici Lvov. În timpul mandatului acestuia
s-au tipărit cantităţi mari de ruble pentru a înlocui şi completa rublele
imperiale Romanov.
Unificarea monetară
Unificarea monetară nu s-a făcut imediat după Marea Unire din
1918. Întârzâierea a permis intrarea în piaţa financiară românească a unui
volum semnificativ de ruble si coroane, care aveau să crească costurile
procesului de unificare monetară. La 14 august 1920 a fost publicată în
Monitorul Oficial Legea pentru retragerea din circulaţie a coroanelor şi a
rublelor, precizându-se că termenul şi cursul de schimb al acestor monede
urmă să se stabilească de către Ministerul Finanţelor.
Unificarea monetară a fost realizată în cursul anului 1920, în baza
unor împrumuturi pe care statul român le-a contractat de la BNR pentru
acoperirea bancnotelor străine retrase din circulaţie. Preschimbarea valutelor
străine în lei nu a fost lipsită de controverse privind speculaţiile financiare.
De pildă, cursul oficial de schimb al coroanei austro-ungare stabilit de
Ministerul Finanţelor la 0,50 lei pentru o coroană a fost mult peste
cotaţia la bursă a monedei austro-ungare.
Sinteză realizată de Eugen STANCU
