In filmele americane se moare foarte repede. Cand sunt impuscate, personajele negative inceteaza din viata instantaneu. Ar trebui sa se zbata un timp ( in viata reala, pana si gainile cu capul taiat se zbat), dar ele se sustrag legilor naturii si incremenesc brusc. Cad ca niste popice la pamant si acolo raman. Uneori nici nu trebuie impuscate. Cu o singura lovitura de pumn bine plasata li se ia viata irevocabil.
Personajele pozitive mor mult mai incet. Atunci cand mor, pentru ca de obicei nu mor. Trec prin ploaia de gloante si raman neatinse. Se ridica in vazduh impinse de suflul unor explozii cumplite si aterizeaza lin pe pamant. Primesc lovituri cu drugi de fier in cap si, dupa un scurt moment de pierdere a cunostintei, se trezesc clipind angelic si privesc mirate in jur.
Atunci insa cand totusi mor, personajele pozitive mor lent. Au timp sa filosofeze, sa transmita invataturi urmasilor, sa explice unde se afla sumele de bani cautate de o armata de oameni.
Exista si unele personaje negative care mor greu: cele malefice-diabolice, perseverente in propagarea raului in lume, avataruri ale calugarului Rasputin ( nu ale prozatorului rus cu acelasi nume). Aceste personaje sunt impuscate in piept, in burta, in brate, in gat si cad la pamant intr-o baie de sange, dar dupa un timp - exact atunci cand fostele lor victime isi sarbatoresc eliberarea - se ridica in picioare si ataca din nou. Sunt aruncate in apa si tinute acolo pana se umfla si devin livide, dar aceasta nu le impiedica sa iasa intr-un tarziu din valuri si, orbecaind, sa se arunce inca o data asupra adversarilor. Li se da foc si ard in valvatai urland ingrozitor, dar ulterior, cu terifiantele lor fete carbonizate, se mobilizeaza si isi continua actiunea criminala. Chiar si ingropate in pamant au inca un viitor: vor iesi si de acolo, cu tarana si pietrisul siroindu-le pe umeri, si isi vor relua actiunile reprobabile.
Vai de naivul care trece pe langa trupul neinsufletit, intins pe podea, al unui personaj negativ. Trupul neinsufletit va intinde brusc o mana si il va prinde pe naiv de picior. Un mort dintr-un film american nu este niciodata definitiv mort. In aceste conditii, este greu de inteles cum se elibereaza - in lumea fictiva din filmul american - un certificat de deces. Proverbul romanesc Mortul de la groapa nu se mai intoarce nu are acolo nici o valabilitate.
Interesant este si modul cum tasneste sangele dintr-un om impuscat. Tasneste ca dintr-un sac de plastic umplut cu sange sub presiune. In viata reala, daca, Doamne fereste, este impuscat cineva, in primele cateva zeci de secunde nu curge nici o picatura de sange. Apoi, treptat, sangele incepe sa musteasca in rana facuta de glont, sa se prelinga si sa se extinda in jur. In filmele americane, din oamenii impuscati sangele erupe imediat, improscand peretii.
La fel de mult temperament au si masinile care explodeaza dupa ce se rastoarna pe strada sau cad intr-o prapastie. In viata reala, in situatii similare, masinile reale nu explodeaza. Iar daca totusi explodeaza, din cauza benzinei din rezervor supuse unui soc puternic, explodeaza discret si ard fasait, pana la venirea pompierilor. In filmele americane, ele sar in aer cu o asemenea violenta, incat suflul exploziei le spulbera pe personajele din jur, iar valvataile incendiului urca pana la cer, ca si cum ar fi alimentate de o cisterna de benzina.
Pustile cu luneta, in filmele americane, sunt folosite doar de personajele negative ( cele pozitive nu sunt atat de lipsite de fair-plair incat sa ucida fara sa fie vazute de victima). In vizorul pustii apare personajul pozitiv care urmeaza sa fie omorat. Punctul de ochire se plimba pe pieptul lui, in zona inimii, pe frunte, exact intre ochi, dar... cu o fractiune de secunda inainte ca degetul personajului negativ sa apese pe tragaci, personajul pozitiv se apleaca sa-si lege sireturile si scapa cu viata.
Mi-as dori mult sa fiu personaj pozitiv intr-un film american. Nu stiu insa cum sa ma transfer din realitate in fictiune.
P.S. Si nici personaj pozitiv nu sunt.
