Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Mitteleuropa marginalilor de Cătălin Sturza


Viaţa şi petrecerea (cu taverne, bârfe şi personaje mateine, n.n.) - aşa ar fi tebuit să se intituleze cartea lui Cornel Ungureanu despre Cercul Literar de la Sibiu. Pâna la urmă, autorul s-a mulţumit să aleagă, după criterii tematice, un titlu ambiguu şi general, specificând, cu italice: intervalul timişorean. Inscripţia de pe poartă descurajează o primă apropiere, neavizată, de un studiu care afişează, ostentativ, avertismentul: pentru cunoscători! În curtea sibiană, hăitaşii proletcultismului latră a pustiu. Cerchiştii s-au împrăştiat, între 1948 şi 1965, în toate colţurile ţării, cei din prima linie - Ştefan Aug. Doinaş, I. Negoiţescu, Corneliu Regman, Radu Stanca - au ajuns profesori la ciclurile primare sau secundare, în sate din jurul Aradului, la Timişoara, Cluj sau Sibiu. Vor păstra tăcerea editorială, se vor ascunde, temători şi anonimi, până când li se va oferi, în perioada "dezgheţului ideologic", şansa să se reunească, la revista orădeană Familia - rampa lor de re-lansare în publicistică şi în literatură.

Îţi apropiaţi ai grupării - unii, chiar semnatari ai manifestului din 1943, către E. Lovinescu - au trecut prin închisorile dejiste şi au suportat, timp de mai bine de un deceniu, lipsuri materiale şi umilinţe cumplite. În istoria sibiană, numele lui Victor Iancu, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş sau Deliu Petroiu sunt, deja, pe jumătate uitate. În vreme ce istoricul şi traducătorul Ion Stoica Udrea, directorul revistei "Vrerea" sau poetul Petru Sfetca, vehementul redactor de la Dacia, figurează, pentru cercetătorii de astăzi, la capitolul figuri nesemnificative. Cât despre profesorul N.D. Pârvu, cel care, pentru a scăpa de orice suspiciune, a acceptat toate compromisurile cu sistemul, figura lui este, pentru prietenii de pe vremuri, imaginea senilităţii şi a decăderii: aşa trece gloria lumii!

Pentru profesorul Victor Iancu - cel care a tutelat, propriu-zis, prin autoritatea sa, manifestul şi activitatea din anii de început ai grupării - gloria va mai face un popas de o zi. Prietenii săi iluştri - Lovinescu, Blaga şi Vianu - vor pune încă o vorbă bună pentru el, pe lângă oamenii influenţi ai momentului (actual!). Ambasadorul e, din off, personajul care pozează alături de modelele studenţiei sale - Cornel Ungureanu. Discipolii lui Victor Iancu, printre care şi I. Negoiţescu, G. I. Tohăneanu sau Eugen Todoran, îşi amintesc, fără aureola roză, a vremii care idealizează totul, de un excelent estetician de formaţie germană, pasionat de Schiller şi Hegel, care, după anii de cruntă mizerie ai exilului la Sibiu, în momentul în care a căpătat o catedră universitară (de literatură) la Timişoara, se cam... zaharisise. Corespondenţa cu Aurel Buteanu (prietenul lui din tinereţe, odinioară deputat al ţărăniştilor, convertit în director de teatru şi traducător din germană şi maghiară) nu poposeşte, nicidecum, în sfera "ideilor pure". Filozoful, ajuns pater familias, se plânge, pe un ton înfrânt şi disperat, de banii care nu ajung pentru penicilina soţiei, pentru hrana fiicelor, de umilinţa de a fi la cheremul unor neaveniţi, care mânuiesc pâinea şi cuţitul, de eşecul fiicei sale, Florica, picată, în urma unor jocuri politice, de la actorie.

Într-o scrisoare în care divaghează în jurul determinării etimologice a termenului de aesthetica, profesorul îi solicită prietenului său, cu cele mai rafinate ocolişuri, ajutorul pentru o sumă de bani destinată Floricăi - studentă la Bucureşti - "pentru ca să-şi cumpere o jachetă, neputând umbla tot timpul cu paltonul de iarnă�. Iar cei de la actorie "vor să aibă numai o generaţie de Ťadoniştiť, după ce în ultimii ani au fost promovaţi pocitaniile cu duiumul". Selecţia fragmentelor epistolare şi a secvenţelor biografice merge spre conturarea unui portret, uşor edulcorat, care scoate la lumină, de sub carapacea didactică, slăbiciunile umane şi nevoia de afecţiune a unui om hăituit. Un exerciţiu de admiraţie, bine mascată, faţă de cel pe care prietenii şi studenţii l-au scos, abuziv, din memoria (şi memoriile lor). Sfârşitul omului Victor Iancu nu trebuie să semene cu soarta imaginii sale, în posteritate.

Cornel Ungureanu s-a ocupat, în lucrări anterioare, de toţi "marginalii" pe care acum îi aşază, scuturându-i de praf, pe raftul unde le era locul, alături de Negoiţescu, Doinaş, Balotă, Regman, Cotruş sau Stanca. Mai activi sau mai norocoşi, aceşti "aşi" ad-hoc au avut şansa celei "de-a doua naşteri", alături de generaţia Nichita Stănescu, ca VIP-uri şi modele ale anilor '60. Numele lor sunt singurele care se identifică, azi, cu Cercul literar de la Sibiu. Scormonirea prin �rufele vechi" (şi murdare!) ale istoriei literare e o treabă nu tocmai simplă, în nici un caz plăcută. Dar e singura cale de a răsturna o parte din vechile ierarhii - nu în funcţie de notorietatea populistă, ci ţinând cont de contribuţia autentică la funcţionarea intricatei (şi foarte sensibilei) maşinării a Cercului.

Universitarul timişorean merge pe firul biografiilor, se adânceşte în istoria intimă a grupului, comentează, laconic, fragmente epistolare, amintiri, mărturii consemnate de surse mai mult sau mai puţin creditabile. Acolo unde datele lipsesc sau le consideră insuficiente, intervine cu clarificări, luând ca reper propria experienţă, memoria personală. Observatorul alterează, prin prezenţa în mijlocul scenei, obiectivitatea observaţiilor. Istoria e una trăită, completată cu o documentaţie exhaustivă, studiată cu tenacitate şi seriozitate. Talentul criticului, dublat de omul de ştiinţă migălos şi rigid se integrează, de minune, aerului de familie al modelului profesorului ardelean. Fotografia în care Ovidiu Cotruş, Deliu Petroiu, Eugen Todoran sau Victor Iancu apar, ei înşişi, ca figuri paradigmatice ale acestui model e, de fapt, una incompletă - în prim-plan şi dedesubtul foştilor prieteni pozează chiar Cornel Ungureanu. Iar "intervalul timişorean" e mai mult un pretext. Dincolo de urmărirea unei biografii a exilului, volumul (construit ciudat, ca un dosar din decupaje neînchegate, dintre care se aleg, la tot pasul, repere demne de studiat) pune ordine într-o chestiunde de testament literar: moştenitorii excluşi sunt rechemaţi, după o jumătate de secol, la masa onorifică a celei mai prestigioase mişcări literare a Ardealului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara